Drumul scolii










Desi nu sunt acum in Bucuresti am vrut sa-mi aduc contributia la lucrurile foarte interesante care s-au intamplat aici in ultimele zile.

Probabil ca fiecare dintre noi are amintiri legate de drumul dintre casa si scoala generala, drum pe care uneori pierdeam multe ore impreuna cu prietenii. Impins de aceste amintiri, m-am decis spre sfarsitul lunii august sa recreez o astfel de zi, redescoperind locuri prin care nu mai fusesem de ani de zile. Ceea ce am gasit nu a fost insa atat de placut. In locurile unde alta data jucam fotbal au aparut acum garduri de fier. La fel se intamplase si in curtea scolii, care era complet inchisa in ciudata faptului ca este un spatiu imens. Terenul de fotbal al scolii fusese acum transformat intr-un teren particular care putea fi inchiriat. Parcul de langa scoala disparuse cu totul. Pe alte strazi se schimbau, pentru a nu se stie cata oara, conductele.

Uitandu-ma acum la aceste poze si la restul pozelor care au fost puse in ultimul timp pe Bukresh ajung la concluzia ca in Romania de azi exista falsa credinta ca tot ce e vechi trebuie dat la gunoi, sau eventual inlocuit cu o varianta moderna ce "corespunde" "standardelor" "atotstiutorilor finantatori" din vest. E bine sau e rau? ... raspunsul v-il dati singuri. Important e sa va puneti intrebarea.

Si pentru cine e curios, e vorba de Scoala nr.154 din Drumul Taberei (intre Tricodava si Raul Doamnei).

[1 an BB] Communist Bucharest













These pictures whose authors we do not know, were found on the US Library of Congress website, via Answers.com. It's strange that the Library of Congress does more for us to learn about the recent history of Bucharest than any museum or similar initiative in Romania. As far as we're concerned we will not stop looking for documents related to the history of the city, no matter what. Here are some interesting facts about Romania under communism.

These pictures could also be some good material for our friends at Now and Then.

[1 an BB] Albatros - Bucuresti, Bucuresti

"Adevarata formatie Albatros din Bucuresti", probail cei mai de seama reprezentanti ai undergroundului muzical bucurestean in anii 80 si 90, sunt alegerea noastra pentru sarbatorierea primului an de Bukresh blog. Melodia "Bucuresti, Bucuresti" exprima poate cel mai bine sentimentele noastre de dragoste si ura fata de oras. La multi ani Bukresh Blog, la multi ani cititorilor si tuturor bucurestenilor care se respecta. Haide! La mai mareeeeeeeeeeeeeeeee!


Si pentru ca stim ca veti canta melodia pe ascuns sau in cor, in gand sau in baie, acasa sau pe strada, la birou sau la urmatorul ipod party, am cules verusurile pentru voi:

Formatia: Albatros
Melodia: Bucuresti, Bucuresti

Strofa I
x2

Nu sunt suti nici cutitasi
Sunt toti smecheri de oras
Pe fraieri ii pacalesti
Daca stii sa le vorbesti

Strofa II
x2

Bucuresti, Bucuresti,
Oras plin de smecheri esti!
Bucuresti, Bucuresti,
Toti smenarii tarii cresti!

Strofa III
x2
Am fost in strainatate,
Am muncit un an jumate
Copilasii sa mi-ii cresc,
De rele sa-i ocrotesc.

Strofa II x2

Strofa IV
x2
Dusmanii ma dusmanesc
Ca duc trai imparatesc
Am vandut marci si dolari
Si-am ajuns milionar.

Strofa II x2
Chiar de-n viata am gresit
C-am furat si am pacalit
Am ajuns s-arunc cu bani
Sa-nchid gura la dusmani

Strofa II x2

Iar pentru nostalgici, uite o comoara cu 100 de melodii din aceeasi categorie. Downloadati cu incredre si bucurati-va de "Se marita Mona", "S-a marit armata", "Mamaliga, branza li" etc...

Horia Marinescu despre Bucuresti, Viena si integrare

Am senzaţia, de fiecare dată cînd vin în Bucureşti, că totul e solar, chiar dacă prăfos. Îmi place Pantelimonul ca unui turist prea romantic, prea îndoctrinat cu etnologie şi structuralism, îmi place ca unui intelectual cehovian care visează, iluzoriu, să stea la ţară (pînă şi putorile canalelor mi se par voioase şi "sănătoase"!). Dar sper că nu e numai atît. Că nu e doar plăcerea de a mă retrage în atemporalul satului, ca Blaga, că nu e aceeaşi desuetă şi mioritică fugă de istorie şi de zeitgeist, ca la atîţia interbelici neaoşi. Asta e sigur una din dilemele mele cele mai mari, dilema unui emigrant oarecare. Şi, în acelaşi timp, Viena, marele oraş cultural, capitală a Europei Centrale, îmi pute vara din canale prea urît şi prea bătrînicios, observ numai oamenii trişti de pe străzi, incomunicabilitatea din societate, kafkianul funcţionarului, musilianul celor pe care-i cunosc. Dacă Marea Aderare se va sfîrşi cu bine, dilema mea referitoare la oraşul ideal - Bucureşti sau Viena (ambele oraşe ale spritzului!) - va fi şi mai mare!

Fragment dintr-un text de Horia Marinescu din 2003, despre Bucuresti si Viena si integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Publicat in Dilema, nr.533, din 20 iunie 2003, poate fi cititi in intregime aici.

[1 an BB] Interviu cu Igu - Feeder.ro


Feeder.ro este unul dintre motoarele de baza ale culturii alternative in Romania. De cativa ani, Feeder.ro nu doar hraneste publicul cu stiri, Feeder.ro este o parte importanta a oalei culturale care Bucurestiul incepe sa devina. Igu, omul care se ocupa de Feeder, este unul dintre cei mai modesti oameni pe care ii cunosc. Tine proiectul Feeder.ro mai mult decat orice din pasiune, cu toate ca asta ii mananca foarte mult timp. Ne bucuram enorm ca a fost de acord sa facem un interviu cu ocazia implinirii unui an de Bukresh Blog. Multumim, Igu.

1. Cand ai inceput feeder.ro si cum era scena culturala "alternativa" atunci?
Prima versiune de feeder a fost pornita in 2003 (vezi imaginea atasata pt layout).
Avea o interfata f simpla. O zona in care bagai stirea (text + eventual foto) si o alta zona in care aparea stirea publicata. Putea publica oricine. Cu ajutor de la jester (www.etp.ro) pe partea de hosting si programare am facut prima versiune feeder. Nu se intamplau f multe evenimente in acea perioada. Iar cele care se faceau erau f slab comunicate. sapteseri si b24fun nu prea reuseau sa acopere si zona underground. Nici nu cred ca-si propuneau. Asa ca ca daca vroiai sa afli ce se intampla in web, unde baga electricbrother in seara respectiva sau ce piesa de teatru alternativ e in oras trebuia sa fi abonat la o gramada de liste de discutii (dintre care cele mai frecventate erau incepem si nettime), forumuri, mailinglist-urile artistilor etc
Eu eram unul dintre cei abonati la cam toate. Primeam informatii din f multe locuri, iar prietenii ma sunau sa ma intrebe “Ceva interesant 2nite?”
Si asa s-a nascut feeder. Am zis sa fac un shortcut intre artisti/organizatori si public. Un loc de informare pt prietenii mei care ma stresau cu telefoanele :). Nu l-am facut f public asa ca nici mare succes nu a avut. Dupa cateva luni (poate un an, nu mai stiu sigur :)) l-am inchis. Au urmat cateva luni de pauza iar cand am intrat in contact cu blogurile m-am hotarat sa-l redeschid dar cu alt profil. Am inceput cu lucruri frumoase de prin design, publicitate, film etc. Abia dupa vreo 2 luni au inceput sa apara evenimentele pe feeder. Evenimente gen lansarea fanzinului Incepem, City Slide, FreakStyle
Au aparut din ce in ce mai multi interesati sa-si promoveze evenimentele si incet-incet s-a transformat in site de evenimente 80%.
Cu toate ca se intimpla acum doar 2-3 ani simt ca a trecut f f mult timp de atunci. “Scena” s-a modificat f mult. Putinele evenimente de atunci erau mult mai bine primite decat generoasa oferta de acum. Pe vremea respectiva nu aveam parte decat f rar de nume mari de afara iar cei din tara parca faceau muzica mai din pasiune si erau mult mai apreciati. Flyerele erau ingrozitor de urate. Asta cand se gandeau sa faca si un flyer pt eveniment. Cred ca feeder-ul a impus in bucuresti regula flyerelor asociate partyurilor. Tindeam sa refuz publicarea unui eveniment daca nu avea flyer. Tot in acea vreme au aparut timid primii vj prin cluburi. Poate ca unii o sa ma contrazica si o sa-mi spuna ca vj existau mai demult dar eu ma refer la acel val care a aparut brusc pe la petreceri gen cele tinute in Exit sau Tralala. Matze incerca sa ma convinga de cativa ani ca asta e viitorul in domeniul party-urilor si ca afara vj-ul e pus la loc de cinste pe afis langa dj. Am trait sa o vad si p-asta. Aparusera multi dar f putini s-au tinut de treaba. Ma refer la Kotki (Mika+Dilma), Mari, Dreamrec (Silviu + Anton), Gontz, skvjs etc
Tot apropo de cum era acu vreo 3 ani, imi aduc aminte ca nu existau prea multe cluburi in zona alternativa. Era f frecventatul webclub, studio martin, dv8, propaganda, ramirez, resurrection (asta cred ca era ceva mai vechi) si mai tirziu exit. Cam astea erau toate. Acum lumea nu se mai duce intr-un anumit club ci la o anumita petrecere. Au inceput sa apara tot felu de locatii care sunt active doar cu ocazia petrecerilor. Test Point, White House, Ota, Tralala etc. Oferta cluburilor alternative fiind atat de mica ajunsesem sa ne cunoastem cam toti inte noi. Poate ca nu ne stiam dupa nume dar clar ne recunoasteam dupa figura si ne salutam. Acum si publicul si oferta s-au marit considerabil. La si mai mare!



2. Cat de mult si in ce fel crezi ca a contribuit feeder.ro la dezvoltarea acestei scene de atunci pana acum? Crezi ca s-ar fi dezvoltat la fel fara feeder?
Cred ca daca nu faceam eu feeder se gandea cineva sa-l faca pt ca se cerea asa ceva. Un loc unde sa centralizezi evenimentele alternative. Drept dovada dupa fedeer au aparut o gramada de site-uri asemanatoare. De dezvoltat, scena, se dezvolta si fara feeder numai ca el a fost un catalizator. Am grabit putin anumite procese :). Am fost de cateva ori pe punctul de a vinde/inchide site-ul dar mi-am dat seama ca o sa-i simt lipsa ca vizitator.
Feeder e din ce in ce mai vizitat si mai ales din ce in ce mai comentat. Incep sa se discute lucruri care pana acum nu aveau un loc de intilnire. Vezi comentariile generate de articolul lui Stefan Tiron despre public si cele de la anuntul despre Sofa Surfers Live.
Lumea incepe sa vorbeasca. Nu toti constructiv, prefera sa arunce cu noroi, dar e un inceput. Imi place sa cred ca am ajutat si ajut la cresterea scenei/pietei in acest domeniu.


3. Cat timp iti ocupa munca pentru feeder in fiecare zi?
Asta e cu adevarat o problema. Imi mananca din ce in ce mai mult timp. Undeva la 4-5 ore pe zi dar rasfirate pe parcursul unei zile intregi. Primesc stiri la orice ora.

4. Cat de mult selectezi din stirile pe care le primesti pe email si care e cel mai ciudat eveniment pe care cineva ar fi vrut sa-l promoveze prin feeder?
Partea cu selectatul e cu adevarat mancatoare de timp. Am ajuns sa pierd sirul artistilor si genurilor muzicale si risc sa promovez evenimente care nu sunt chiar pe targetul feeder.
Incerc sa filtrez cat mai bine stirile de pe feeder. Evident ca 80% din filtru este reprezentat de propriile gusturi. Cea mai ciudata stire a fost cea despre spunenu.ro pe care ulterior am retres-o in urma comentariilor aparute pe site.

5. E clar ca feeder e un succes si ca atunci cand ceva are succes apar si oameni mai putin pozitivi. Ti se intampla sa primesti hate mail sau sa fii criticat pentru ce faci cu feeder?
Mai primesc din cand in cand mailuri destul de personale din care nu inteleg absolut nimic. Mailuri f ciudate si scrise parca de personaje din thrillere. Fac schimb de astfel de mailuri cu Pax de la dordeduca.ro si ne distram citindu-le.
De criticat sunt criticat cam o data la 2 saptamani in genul “nu ma asteptam la asa ceva de la feeder”. F rar critici mai acide. Interesant e ca f multi au impresia ca in spatele feeder e o intreaga echipa si mi se adeseaza tot timpul la plural :)

6. Ai primit oferte de cumparare?
Nu chiar.

7. Cam cati vizitatori ai in medie pe zi sau pe luna? Care a fost maximul?
Din ce in ce mai multi. Momentan am cam 1100 vizitatori unici pe zi, iar pe noiembrie 2006 am avut 28.723 vizitatori unici. Recordul a fost de 3.255 vizitatori unici intr-o zi.
Datorita acestei cresteri, de 2 luni am scos la inchiriere spatiul de pe prima pagina. Cu succes :)

8. Exista concurenta pentru feeder?

Exista dar doar pe anumite segmente. Si nu ne consideram concurenti ci prieteni. De exemplu metropotam.ro este de departe cel mai de temut “concurent” dar doar pe zona evenimentelor mari. E poate cel mai bine organizat si complet site despre mainstream-ul bucurestean. Dragos Novac si echipa lui de fete fac o treaba f buna fara sa ne calcam pe picioare. Ei au un public mult mai larg iar eu unul ceva mai select-at :D E un fel de sapteseri/B24 online f bine pus la punct si f des update-at (inclusiv pe mobil prin urbee.ro) Pe zona de evenimente culturale f atent selectate mai exista Valentin cu alternativ.ro. Recomand. Pe partea de evenimente mai “naturiste” il gasim pe Pax cu dordeduca.ro. Sloganul “Unde sa nu stai acasa” este preferatul meu, iar “acasa” reprezinta de f multe ori urbanul/cimentul/noxele.
Lista incepem e activa in continuare dar simt ca s-a nishat pe o zona f culturala.
Ma mai intercalez dar f rar cu Lucian Marin si al lui grafic.lucianmarin.ro. Site f curat si plin de frumos din zona design-foto-publicitate-muzica-jocuri. Mai sunt site-uri gen afterparty.ro care prezinta evenimente mult prea variate fata de feeder. Cu alte cuvinte nu exista in acest moment un alt site care sa aiba exact aceeasi reteta si acelasi target ca feeder.


9. Ce faci cand nu faci feeder?
Am o firma de creatie de vreo 4-5 ani. F curand si portofoliul online la http://www.igu.ro/.
Identitate, web, print si alte proiecte f variate de la emisiuni radio si tv la consultanta.
Mai fac www.igu.ro/latrecut - un loc de basm cu accente rosii, un loc dulce-amar despre amintirile comuniste si cele imediat dupa revoultie. Un loc in care miroase a guma Turbo si in care copiii joaca frunza. Un loc gri dar f viu. O capsula a timpului pt cei din diaspora si nu numai.
Mai fac f mult moto. Marea mea pasiune.
Ma joc Call of Duty 2. Filme la greu.
Si in general incerc sa traiesc cat mai mult si sa vad cat mai multe lucruri/locuri noi.


10. Ce site-uri / bloguri citesti tu in fiecare zi?
De aproximativ 7 ani, primul site pe care-l vizitez zilnic e Apple - Movie Trailers. Mai urmaresc vreo 5 site-uri legate de moto, dpreview.com, seriouswheels.com, trafic.ro, manafu.ro, metropotam.ro, grafic.lucianmarin.ro, chestionabil.ro etc si evident google. Mai sunt o gramada de site-uri pe care le vizitez dar cam la 2-3 zile.

11. Nu-ti prea place sa apari in presa. Ti-e frica de o viata publica? Ai dat autografe?
Am refuzat cateva emisiuni la tv, am acceptat doar una la radio si 2 interviuri in presa.
Nu ma simt inca un lider de opinie, simt ca mai am f multe de invatat. prefer sa fiu omul din umbra. Cu toate ca cine chiar a vrut sa ma cunoasca a reusit. Autografe niciodata :)

12. Unde mergi cand vrei sa scapi de Bucuresti si de feeder?
Tot in Bucuresti dar in locuri ascunse si f linistite. Sau in locuri gen Balea, Portita, la bunici ori pe drumuri nestiute cu moto. F rar revin in locuri in care am mai fost. imi place sa descopar locuri noi. Am inceput sa ies si din tara din ce in ce mai des. Probabil urmeaza Madagascar :)

aleea ferentari b















Am scris deja despre Rahova, de ce n-as scrie si despre Ferentari? De ce n-as spune si de data asta un lucru banal - ca nu e chiar asa de rau cum pare, sau cum suna? Ma amuza in ultimul timp sa observ decalajul dintre hartile din capul oamenilor, in care zone din oras sunt numai rele sau numai bune si realitatea, geografica sa-i zicem, care contrazice de fiecare data imaginile mentale.















Aleea Ferentari B este un stramos al locuirii colective din orasul Bucuresti, adica un precursor al cartierelor de blocuri pe care le stim cu totii destul de bine. Construit prin anii 1945-1947 (si aici ma bizui pe o informatie auzita de la un coleg, pentru ca mi-a fost lene sa merg la biblioteca sa verific), ansambul se tine inca destul de bine, desi e stiut ca arhitectura de acest tip are un timp limitat de viata si ca blocurile comuniste, de exemplu, sunt multe din ele intr-o stare jalnica, fiind construite doar acum 30 de ani.















Mi-ar placea sa insir date istorice, insa ma intereseaza mai mult sa vorbesc despre impactul emotional al acestei arhitecturi. E vorba de niste sentimente omenesti, simple si banale, pe care un spatiu bine construit le poate gazdui. Ma gandesc aici mai ales la senzatia de acasa pe care ti-o poate da un loc. In cazul ansamblului de blocuri despre care e vorba se pot folosi si cuvintele siguranta si intimitate.













Micile blocuri de caramida de patru etaje sunt dispuse in asa fel incat formeaza o incinta in care se patrunde de la strada prin niste intrari bine marcate. Iar pe exterior locuintele sunt inconjurate de un sir de magazine. In centru e construita o zona speciala pentru petrecerea timpului liber. Sunt obisnuit cu cartierele de blocuri lipsite de orice utilitati, restaurante, locuri de joaca si asa mai departe. Asa ca piscina de ciment din spatiul central mi se pare a fi o extravaganta inimaginabila pentru orasul meu, un gest de o generozitate de neinteles.















Si asta cu atat mai mult cu cat e vorba de o zona de blocuri pentru populatie si nu de niste apartamente de lux dintr-o zona rezidentiala, pentru ca am vazut o piscina in curtea unui bloc, dar era vorba de un bloc de langa ambasada Chinei, peste drum de parcul Herastrau. Nu stiu daca locul a fost folosit vreodata cum trebuie, daca a fost inundat cu apa, insa multimea de copii care se jucau acolo pareau destul de multumiti de el.















Cladirile de caramida isi tin la distanta privitorul cu zidurile lor abrupte. Ceva din senzatia de fortareata incomoda si trista pe care ti-o dau blocurile vazute dimineata la geam persista si aici. Greutatea atator ziduri pe care le vezi dintr-o data apasand asupra psihicului. Cu toate astea, ansamblul de blocuri pastreaza o familiaritate cu locul geografic in care a fost construit, incat iti da mai degraba senzatia de strada a unui sat cu case supraetajate. Naturaletea faptului de a locui undeva intr-un mod confortabil contrabalanseaza senzatia stanjenitoare pe care o dau de obicei zidurile de beton sau de caramida.















Toata aceasta senzatie de firesc e si mai mult intensificata de atmosfera de parc pe care o dau seriile de copaci plantati printre blocuri. Saptamana trecuta, pe una din aleile laterale se montase un cort de nunta. Tacamurile fusesera aranjate in randuri paralele, de-o parte si de alta a mesei. De obicei o nunta romaneasca ma face sa ma gandesc la cacofonii, deranj, uratenie, ipocrizie si vacarm. De data asta insa, nunta parea un lucru normal, prea putin iesit din comun. Si cred ca asta e misiunea oricarui spatiu bine construit, sa gazduiasca in mod fericit orice fel de activitate.


demolari in cartierul dristor

Hotarat sa imi duc monomania pana la capat, am iesit sambata trecut dupa turnuri, insa am ajuns sa fotografiez si cele trei fabrici din zona care erau in demolare. Am fost surprins sa vad ca si fabrica de parfumuri Miraj fusese dinamitata. M-a uimit de asemenea si frumusetea celor cateva bucati de depou care mai stateau inca in picioare la Dudesti. Fabrica Unirea nu imi era prea cunoscuta, stiam doar de fatada ei cu firma comunista.

Bucurestiul e un oras aparte si are propriile lui tendinte. Daca in Europa Occidentala restaurarea si reconversia siturilor industriale sunt un lucru obisnuit, la noi abordarea asta de tip patrimonial nu prea exista. Siturile industriale sunt demolate pentru a face loc blocurilor, asa cum se intampla in cazul fabricii Unirea si al depourilor de tramvai de la Dudesti (dar si al fabricii Titan). In Dristor se construiesc blocuri pentru ca apropierea de Mall face ca preturile sa fie mari si invesitia sa fie profitabila. In afara de asta, ma dezamageste totusi lipsa de creativitate a unor arhitecti care aleg sa implanteze la Dudesti, de exemplu, niste obiecte utopice, care ar fi putut sa fie plasate oriunde, neavand nici o legatura cu locul.

Cele cateva cladiri care au mai ramas sunt niste obiecte interesante si sunt sigur ca un sit industrial pe care o interventie de arhitectura contemporana l-ar fi adus in actualitate ar fi fost in acelasi timp inradacinat in trecut, dar si deschis catre viitor intr-un mod mult mai eficient decat o vor face niste blocuri care reduc si mai mult lipsa de caracter local, de specific, a unui cartier de blocuri standard, lipsite de orice deosebiri intre ele, ca sa nu mai vorbim de farmec.

Am vrut sa intitulez postul fabrici vs blocuri, sau oricum ceva pe linia asta, pentru ca mi se pare ca asta e noua atitudine fata de cladirile fabricilor comuniste. Si intr-adevar, o privire asupra proiectelor imobiliare din orice cartier din oras ar confirma o asemenea ipoteza. Insa imi e greu sa fiu polemic pe tema asta. E clar ca cresterea economica adusa de aderarea la UE, sau macar entuziasmul pentru schimbare, inlatura in Bucuresti o serie intreaga de cladiri.

Tipul asta de abordare generata de o situatie economica e greu de stavilit. In fata unui asemenea fenomen nu poti sa te simti decat descurajat. Cele doua atitudini extreme fata de obiectele patrimoniale, dintre care una ar fi conservationismul fanatic iar cealalta indiferenta cinica, devin chiar ele inutile in acest caz. Intr-un an de zile mai multe situri industriale, de marimi considerabile, vor fi pierdute pentru totdeauna, fara sa fi fost macar vorba de a deschide o discutie asupra valorii sau lipsei lor de valoare, fiind inghitite de-a valma de valul de etuziasm al unor investori prea putin sensibili la calitatea produselor de pe urma carora au de gand sa isi recupereze banii. Pozele de la fabrica Unirea sunt facute pe intuneric, asa ca fiti indulgenti. Gasiti placemarks aici.

1. miraj































































2. depoul dudesti





















































































3. fabrica unirea



































"Shab fab" - Good article on Bucharest

Well, it's pretty hard to even have a proper idea of what's Bucharest is all about so having to sell it to tourists without lieing to them is even harder, but the author of this article is doing a really good job. He's sensible, accurate and has a pretty good idea of how Bukresh City really is. Let's hope though that the wizzair tourist crowds are not going to transform Bucharest into another east europe weekend destination for fat britsh drunks... And if anyone wants Jerry's mobile number, i have it :))

(via Madeleine of psst.ro)

Another one down



Fostul hotel de pe calea grivitei nr.88-90 se duce de tot.
Saptamana asta se pare ca au inceput sa dea jos calumea
din el.
Cam trist


[1 an BB] Madeleine Florescu

2005-The year it all started

2004 was the year that called for the last trains into emerging Romania. Or so I felt, within my deepest layers. And on I jumped, hopeful, happy, unsure… but ecstatic with thoughts of being home again.

Time seemed to be insufficient, as discovering or rediscovering Bucharest is a full time job. Coming from New York City, inertia was making me look for references that were familiar: I wanted to find the SoHo of Bucharest, I wanted to see live bands that not everyone and their brother knew of, I was looking for the people who stenciled the walls, I wanted to walk inside yards and deserted houses, I was longing to meet with the artists who conveyed the beauty of the city, I was curious about Chinatown or if there even was anything like it. And I looked for all this not because I couldn’t get the city’s nuanced identity from what’s been here all along, but because I knew that there just had to be pipes that defined Bucharest differently than the news, the books, word of mouth, or the recollections debated over a beer.

I just wanted to find that undercurrent made out of people and their aura that lured me back to Bucharest. I knew there had to be some sort of network, ephemeral, not easy to find, hard to grasp, difficult to explain, pretense-free, overflowing with attitude, and sometimes boiling and spilling over with opinions. But where was it, really, and how can I weave my way in?

It took me a year. It was already the end of 2005, and, just when I expected it least, the inevitable crossing paths with Bukresh happened, effortlessly and naturally, while talking to Milos one afternoon: “what, draga, you cannot find Romanian underground. Please, have you used a computer before?”
My search was over, discovery began.

A year later I have traces of hot stamps all over me: Vlad Nanca, Sipotul Fantanilor #15, teatrul de vara, Bumbapa, Stefan Tiron, Sinboy, Omagiu, insula din Lacul Morii, Gypsy Bogdan. But I’m the black sheep, as I love to love Bukresh.

PS-I don’t know if it was a coincidence or if it truly was the time it all converged at once, but when Bukresh materialized into a blog, almost everything else made the transition from the “dispersed” to “collected reality”.
Madeleine Florescu see Bukresh through Psst.ro

[1 an BB] Mircea Cărtărescu


MI-AU DĂRÎMAT MOARA!

Drag cititor, ştiu că „trăim în miezul unui ev aprins”, că alegerile bat la uşă, că în Rusia se dau legi ce sugrumă democraţia, că sînt zeci de victime în Peninsula Sinai, că Bush are încă un avantaj în sondaje şi că am pierdut meciul cu Cehia. Aş fi putut scrie ceva pe oricare dintre aceste teme. Dă-mi voie s-o fac altădată. Mai ştiu că ziarul care-mi adăposteşte rubrica e un cotidian de mare tiraj, în care fiecare rînd costă bani şi are datoria să fie de interes general. Cer scuze ziarului de data asta. Ştiu, în al treilea rînd, că eşti departe de-a nu mai dormi noaptea de grija unui biet autor român ale cărui cărţi e mai mult decît probabil că nu le-ai citit. Şi totuşi nu mă pot stăpîni să nu te informez, cu jale şi furie neputincioasă, despre o dramă strict personală: mi-au dărîmat moara!
Cine? Habar n-am. Care moară? Moara mea, moara „Dîmboviţa” din spatele blocului de pe Ştefan cel Mare unde am locuit 25 de ani şi unde mai stau ai mei şi acum. Moara din „Nostalgia” şi din „Orbitor”, moara în umbra căreia Mendebilul îşi spunea fantasticele poveşti. Moara care-mi domină visele, colosală de parcă toate fortăreţele şi mausoleele şi magaziile portuare ale lumii ar fi fost puse la un loc. Construcţia cu cea mai impresionantă arhitectură industrială din lume. Cum aş putea să-ţi sugerez măcar însemnătatea pe care ea a avut-o pentru mine? Am copilărit în cîmpul ei magnetic, care curba spaţiul lumii mele în jur. Am trăit în vuietul continuu al sitelor ei. Am sărit gardul noaptea şi-am alergat prin curtea ei pustie sub stele ca să-i ating cu degetele suprafaţa gigantică încinsă de lună. Am văzut, de-a lungul anilor, cum miile de metri pătraţi de zid ai faţadei ei s-au acoperit de făină pietrificată şi de copăcei răsăriţi, la etajul al cincilea şi al şaselea, direct din zid, din vreo sămînţă aruncată acolo de vînt. Am văzut-o-ntr-o zi („nu ştiu dacă-n trup sau afară din trup. Domnul ştie”) transformată într-un sarcofag de cuarţ strălucitor, de două sute de metri lungime, iar cînd capacul raclei s-a ridicat, am zărit culcat în ea un bătrîn uriaş. Într-un poem despre Nichita Stănescu („Seminţe de floarea lunii, seminţe de floarea stelelor”) am folosit moara ca piedestal pentru statuia unui armăsar escoriat, înalt cît un bloc de zece etaje.
E de parcă pe mine m-ar fi distrus, zilele astea, cu lovituri de buldozer.
Era o construcţie veche şi nobilă, din veacul al nouăsprezecelea. Era puternică şi melancolică. Îşi ridica foarte sus frontonul cu fereastră rotundă ca-n Chirico. În lumea civilizată, astfel de clădiri din vremuri mai bune nu se dărîmă. Se conservă faţadele şi în interior se reconstruieşte ultramodern. Cele mai frumoase hoteluri şi magazine occidentale sînt făcute în acest fel. Noi ştim doar să radem de pe faţa pămîntului.
Şi nu doar moara va fi dată jos. Va dispărea şi fabrica de pîine „Pionierul”, pe fantasticele ţevi ale căreia ne căţăram şi-n ochiurile de geam ale căreia băteam pînă ieşeau muncitorii rubiconzi ce ne dădeau japoneze fierbinţi. Va fi dată jos şi fabrica de cauciuc „Quadrat”, clădire la fel de înaltă ca şi moara, la fel de enigmatică: enorm calcan fără ferestre, artefact egiptean, parcă. Foarte curînd, pe un imens cvartal bucureştean, se va întinde un deşert de zgură, fiare răsucite din armătura betoanelor, praf şi moloz ca de sfîrşit al lumii. Ariciul şi bufniţa îşi vor face culcuş printre dărîmături. Pe un asemenea deşert s-a ridicat, pe Uranus, sinistra Casă a Poporului. N-am învăţat nimic din acea crimă şi ne distrugem mai departe, româneşte, trecutul.
Pe cînd aveam 18 ani mi s-a furat, în cîteva luni, Bucureştiul, Bucureştiul meu personal, semnat de mine la temelie. Am privit neputincios cum un bloc cenuşiu se ridică, etaj cu etaj, dincolo de şosea, acoperind cea mai frumoasă panoramă din lume. Mi s-a furat apoi casa naşterii mele, casa în formă de U din Silistra. Am apucat s-o revăd ultima dată în 87. Cînd m-am întors după doar o lună cu un aparat foto, ca să-mi rămînă măcar pozele, casa nu mai era. Strada însăşi nu mai era. Se mai întinde azi doar între două scizuri ale creierului meu...
Privesc de la balconul mamei mele, printre plopii care erau cît mine cînd ne-am mutat, iar acum sînt cît blocul. Dincolo de ei e o tragică ruină acum. Marile piloane de rezistenţă, dezgolite, îşi mai înalţă cofrajele către cer. Un perete a rămas în picioare, înclinat, gata să se prăbuşească la prima suflare de vînt. Clădirea asta era pentru mine vie, un arhetip în lumea mea interioară, o rună în alfabetul meu. Mi-au dat-o jos într-un mod tîmpit, vandalic, crud, inutil…
Nu-mi rămîne acum decît dezolarea.


[articol aparut in Jurnalul National in 2005 si reluat in volumul "Baroane!", Humanitas, 2005]

La ceas aniversar


Nu, nu va grabiti sa ne felicitati si sa ne spuneti cat de tari suntem. Inca nu am ajus acolo dar nu mai e mult. Pe 6 decembrie se implineste un an decand am pornit Bukresh Blog - a blog about a city we all love to hate. Vrem doar sa va spunem de pe acum, sa va pregatiti, nu sa ne faceti cadouri ci sa va pregatiti pentru cateva surprize venite din parte noastra dar si a unor oameni pe care ii iubim. Ei, ca si noi, iubesc si urasc Bucurestiul in acelasi timp.

Prima surpriza este un text al lui Mircea Cartarescu despre Moara Dambovita. Textul se incadreaza perfect in contextul ultimelor posturi despre distugerea patrimoniului arhitectural industrial din Bucuresti. Ii multumim domnului Cartarescu pentru amabilitatea de publica acest text si pe blogul nostru.

Pregatiti-va pentru mai multe,
Echipa Bukresh Blog