romanika



Un recuperator de fier, un carut si un tramvai. Pentru 58 de pagini de blog cu absurditati amuzante din Romania, mergeti aici.

Pruitt Igoe


In America, locuintele colective construite dupa modelul lui Corbusier nu prea au avut succes. Mai sus, un scurt film documentar despre unul dintre putinele proiecte de acest tip din SUA. E uimitor ca, desi e vorba de un stat capitalist bazat pe un oarecare interes pt profesionalism, dublat de prezenta unui arhitect cunoscut si important, complexul de blocuri ajunge sa aiba aceleasi probleme ca si blocurile comuniste din Bucuresti.

Lifturi care nu merg, aerisire proasta, finisaje de proasta calitate.

M-a facut sa ma gandesc ca de fapt 70 % din populatia Bucurestiului, care locuieste la bloc, sta de fapt in locuinte sociale. Asta sunt de fapt blocurile Epocii de Aur.

Extraordinar si raspunsul populatiei, care a intrat in greva. Dupa 15 ani de la constructie, blocurile au fost demolate.

Bulevardul Buzesti - Uranus


















Observatorul Urban a publicat o analiza a proiectului Bulevardului Buzesti - Uranus. Se pare ca primaria actioneaza in afara legii, cheltuie o suma enorma de bani cu care s-ar putea face lucruri mai bune, evacueaza oamenii fara sa ii despagubeasca si in general, distruge orasul pentru a putea face loc unei zone de cladiri de birouri, care vor sufoca in final noua strada cu un flux mare de masini care vor merge zilnic catre si dinspre noile locuri de munca.

Lectura argumentelor din analiza respectiva duce la concluzia ca incompetenta primariei in probleme de amenajare, dezvoltare si administrare a orasului este evidenta, fiind dublata de rea-vointa.

HO-Restaurant Bukarest




Imagini cu Restaurantul Bucuresti din Berlin... cateva detalii de la Bundesarchiv:

"HO-Restaurant "Bukarest" - Im rumänischen Stil ist das Restaurant "Bukarest" in der Frankfurter Allee in Berlin eingerichtet, das im Mai dieses Jahres wiedereröffnet wurde. Das Speiserestaurant (unser Foto) und das Weinrestaurant bieten je 120 Gästen Platz. Außerdem gibt es ein Espresso und eine Terrasse. Die original rumänischen Speisen werden von drei rumänischen Köchen zubereitet."

la curte























Cartea Ioanei Tudora mobilizeaza o serie de perspective teoretice, in incercarea de a intelege ce inseamna de fapt viata la curte in Bucuresti.

Sociologia, istoria arhitecturii si urbanismului se impletesc cu o abordare antropologica. Studiul debuteaza cu o istorie concisa si interesanta a orasului, de la inceput pana astazi.

Se trece apoi la analizarea unei zone date - si anume portiunea de oras dintre strazile Mosilor, Stefan cel Mare, Dacia si Dorobanti. Ceea ce urmareste autoarea in aceasta a doua parte e sa sublinieze evolutia gradinilor.

Din punct de vedere teoretic, studiul se construieste in jurul opozitiei, sau dinamicii dintre strategiile institutiilor publice (primaria orasului, birourile de specialisti in urbanism si arhitectura) si tacticile locuitorilor urbei, care deturneaza, la nivel microscopic, toate aceste strategii prin diverse gesturi.

O a doua idee importanta este conceptia particulara despre peisaj, vazut dintr-o perspectiva antropologica, nu printr-una estetica, asa cum se obisnuieste uneori. Astfel, peisajul este un fapt social, acel fundal al existentei noastre colective pe care il reconfiguram in mod permanent. Opozitia traditionala intre cultura si natura nu e relevanta in acest context, in masura in care ceea ce numim natura nu exista decat ca o parte a unei ambiante manipulata de o intentie constienta umana.

In urma trecerii in revista a evolutiei gradinilor in zona studiata, autoarea ajunge la concluzia ca gradina are o importanta din ce in ce mai minora in orasul actual, interesat mai degraba de maximizarea profitului generat de suprafetele de pamant (construibil).

Dupa anul 1601, cand Mihai Viteazu este infrant de turci, Bucurestiului ii este interzisa constructia de ziduri de aparare. Lucrul asta duce la intinderea orasului pe suprafete mari de pamant si la o densitate scazuta a constructiilor.

Desi deplansa de multi istorici ca o marca a inapoierii si ruralitatii, tocmai aceasta structura foarte putin densa, cu goluri mari de verdeata, livezi si campuri agricole a permis modernizarea rapida a orasului in secolul XIX. Bulevardele au putut sa taie de-a curmezisul loturile de pamant, fara sa trebuiasca sa se faca demolari majore.

In secolele XIX si XX, pana in 1950, s-a atins un echilibru interesant intre spatiul verde - gradina utilitara cu livada si spatiul construit. O anumita conceptie asupra peisajului a fost importanta - peisajul ca locuinta, nu ca tablou.

E vorba de acel tip de gradina in care gasesti flori de camp si buruieni, pomi fructiferi si o oarecare dezordine agricola, e vorba de gradina in care iesi sa te speli la lighean, sau in care stai vara sub vie si citesti o carte.

Conceptia europeana, stiintifica despre peisaj - acel lucru ordonat, destinat ochiului - isi face si el aparitia, mai ales in gradinile publice, dar nu devine dominant si in nici un caz nu inlatura conceptia utilitara asupra peisajului.

La acest nivel se situeaza izbanda vernacularului asupra ideii culte de peisaj.

Odata cu comunismul apare o destructurare a gradinii utilitare ca spatiu comunitar, pentru ca noua oranduire destrama contactele sociale, instaureaza tensiuni intre noii chiriasi aparuti cu forta si vechii proprietari. In acelasi timp, apar noii veniti in oras - care nu cunosc acest tip de raportare la spatiul privat care este gradina urbana.

Unii din ei inteleg cu mai mare usurinta confortul apartamentelor de bloc in opozitie neta cu lumea rurala din care veneau si desconsidera gradina, drept acel loc care le aminteste de vechi servituti fata de pamant.

Dupa 89 dezintegrarea sociabilitatii merge si mai departe, se instaureaza individualismul si gradina ramane lipsita de orice practici legate de coeziunea sociala. In aceeasi masura, timpul se comprima, linistea patriarhala e alungata de stres, iar vegetatia insasi incepe sa fie acoperita de beton, pentru a face loc parcarilor.

Spatiul se stramteaza din ce in ce mai mult, pentru ca fiecare metru patrat costa.

Astfel, gradina utilitara, acel loc care a fost definitoriu pentru un intreg oras, fiind considerat in acelasi timp drept un semn al inapoierii (de catre scriitori, arhitecti si urbanisti care vedeau in ea orientalitatea noastra), sau un semn de sanatate si un izvor de liniste si bucurie (de catre locuitorii simpli), incepe sa se retraga din oras, sub presiunea diverselor procese care modifica orasul astazi.

Interesant este faptul ca, desi isi schimba continutul si directia, dinamica institutional / vernacular inca functioneaza si de data asta gratie unui bizar acord: kitschul devine cultura oficiala. Prin aceasta, autoarea se refera la inexistenta unui model estetic in ceea ce priveste amenajarile de arhitectura sau gradinile actuale.

Totusi, imi e greu sa nu remarc faptul ca in carte functioneaza doua acceptiuni ale vernacularului. Exista vernacularul 'bun' dintre anii 1860 - 1950, care prelungeste in mod popular eclectismul, modernismul si stilul romanesc, imprumutand ce vede la sosea si ducandu-le in mahalale.

Acelasi vernacular 'bun' reuseste sa se impuna si ca o realitate a contextului modernizarii orasului - in masura in care spatiile goale, sau inverzite dintre case raman in oras chiar daca edilii considera joasa densitate (adaugata la marea suprafata) a orasului drept un semn de inapoiere.

Exista apoi si vernacularul 'rau', de dupa revolutie, care inseamna mai degraba agresivitatea kitschului, decat aspectul lui popular si naiv. El ar fi legat poate de un lucru pomenit de Andrei Pandele - Casa Poporului devenita model de imagine pentru casele noilor imbogatiti.

Mi se pare important de subliniat distinctia intre cele doua optici, in masura in care o parte din carte preamareste acest vernacular ca rezistenta a spatiilor largi si verzi dintre case, populate cu practici agricole si de sarbatoare (vinul, micii, prietenii si petrecerea in aer liber), urmand apoi sa incheie intr-o nota destul de sumbra studiul cu concluzia ca tot vernacularul e cel care face legea in oras, in masura in care el e acum stilul primariei.

Totusi, pana la urma e usor de vazut ca gradina utilitara e un lucru mai sanatos decat agresivitatea spatiilor betonate, construite in asa fel incat sa respinga orice privire si daca e posibil, sa ofere maximum de profit.

Daca vernacularul e de fapt o prezenta atat de puternica in Bucurestiul mai vechi, dar si in cel de astazi, poate e important de observat ca o parte importanta a continutului sau s-a transformat in mod substantial, de la o mostenire savuroasa a unor practici agricole premoderne, la o lipsa de gust si de masura destul de neplacuta.