tipografia de la perla

Ultimul post al lui Cote mi-a adus aminte de o alta demolare care are loc tot in centru, in apropierea restaurantului Perla de pe Dorobanti. Cladirea de peste drum de discoteca Martin a fost obiectul mai multor proiecte de restaurare si reconversie intocmite de studentii de la Universitatea de Arhitectura.

















Proiectele au ramas din pacate un exercitiu scolaresc si situl industrial va fi demolat in intregime pana pe 5 mai anul asta, dupa cum scrie si pe pancarta.

















In locul vechilor cladiri se va ridica Metropolis Center. Sincer sa fiu nu imi pasa de destinatia ulterioara a sitului, ma deranjeaza ca de obicei refuzul net de a folosi constructiile de epoca, dotate cu oarecare farmec si personalitate, capabile sa dea o atmosfera specifica chiar si celui mai stupid magazin universal.






















Am mai scris si despre faptul ca noile cladiri sunt o arhitectura prefabricata si efemera, Bucurestiul devenind din perspectiva asta o serie de containere care ar fi fost inlocuite odata la 50 de ani.










Intre timp insa m-am uitat mai bine la imaginea cu proiectul si m-au cuprins indoielile. Nu cumva volumul de caramida rosie din fata formei gri era fatada cladirii, pastrata ca si in cazul Teatrului National de pe Victoriei? Am dat un search pe internet si am gasit mai multe informatii aici.

















"Constructia Metropolis Center va dura aproximativ doi ani datorita complexitatii proiectului imobiliar. Cladirea se va situa in apropierea Pietei Victoriei, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara si va include si fosta tipografie. Antreprenorul a obtinut toate aprobarile necesare, urmand sa mentina fatada din caramida a fostei tipografii, care va fi consolidata si restaurata.

Structura din spatele fatadei principale va fi inlocuita in totalitate de o structura noua, cladirea administrativa cu doua etaje din fata atelierului urmand sa fie de asemenea pastrata." Imobilul de birouri si apartamente este un enorm proiect imobiliar, in valoare de 50 de milioane de euro. Cladirea va include de asemenea un hotel si spatii comerciale. Imaginile cu proiectul vin de aici.













Gandirea patrimoniala este marcata de doua pozitii extreme: conservarea in forma actuala, ce duce la muzeificarea obiectului, sau restaurarea, care nu poate exclude o interventie si o mistificare a autenticitatii. Metropolis Center a ales sa nu distruga situl industrial in care va fi construit, asa cum a facut proiectul Central Park cu Moara Dambovita. In schimb nici nu a pastrat vechile functiuni ale spatiilor dictate de compartimentarea cladirii, folosind doar fatada.

Ceea ce se pastreaza este o imagine a locului, care este juxtapusa pe un obiect contemporan. Vechea cladire nu mai exista decat ca spectru, insa un spectru care organizeaza inca spatiul din jurul lui. Asa cum face si fatada fostului Teatru National, in spatele careia rareori reusesti sa remarci blocul de sticla, care e dintr-un alt timp si care nu este inca un reper. Vechile fatade conecteaza noile interventii la istoria orasului (chiar daca in cazul Teatrului National e vorba de o istorie re-construita recent), ajutand la trecerea fireasca a noilor cladiri in mentalul nostru. In preajma unor asemenea interventii spatiul urban ramane recognoscibil, mentinandu-si coerenta la nivel vizual, desfasurandu-se nestingherit dinspre trecut catre viitor.

Curatenia de Primavara in Gradina Botanica

UPDATE: reprogramat pentru 31MARTIE

Descarca aici formularul de inscriere pentru Curatenia de Primavara din Gradina Botanica Bucuresti!

Te asteptam pe 24 sau pe 31 martie 2007, intre orele 9.00 si 16.00, in Gradina Botanica din orasul tau! Noi aducem uneltele, muzica si mancarea, tu vii cu entuziasmul si dorinta de a lucra cu spor!
Ne vedem in Gradina!

Descarca de aici comunicatul de presa cu sau fara diacritice. Iti multumim pentru interes si sprijin si te invitam sa ne contactezi!

Fostul Fostul Minister

same

poze: Cote, Susma

STENCILUL - a font inspired by the stencils in Bucharest

Mr František Štorm recently visited Bucharest on the invitation of the Czech Cultural Center. This is what Mr Štorm came up with on his return:

"This typeface is dedicated to all Romanian graphic designers. It takes inspiration from stencils in Bucharest during my visit in early March 2007. Go ahead with more stencils, they are better than most of commercial graphic design in your country now!"

This is probably the inspiration for the text on his specimen...

To download the font go here.

To have a look at the Romanian Stencil Archive go here.

Reactable duminica la Rokolectiv

Programul intreg pentru vineri sambata si duminica aici.

Verde de Drumul Taberei

Cineva imi scria acum mai mult timp ca verdele de Drumul Taberei are ceva special. Tind sa-i dau dreptate.

Imaginile au fost realizate in urma cu aproape 2 ani, insa nu au mai fost publicate pana acum.

Bukresh stuff

Scream in Bucharest.
Cartier-Bresson in Bucharest and in Romania.
American and British bombing in Bucharest.
Urban Quest in Bucharest.
BÜKREŞ on Vikipedi.

A R K A Z A M Y aka Bucuresti viitoarea capitala a planetei

"Pentru ca un oras cum este Bucurestiul sa poata face fata acestei transformari, este necesara o ridicare a vibratiilor, deci intrarea in rezonanta cu vibratia prezentului." mesaj primit de la extraterestrul SIY prin Misiunea Romania

Asta este un periplu printr-o subcultura importanta care si-a avut punctul culminant in anii 90, si origini criptozoologice prin 80, dar care traieste si prospera in paginile cu dezvaluiri si enigme din revistele cele mai diverse ale orasului.
Stim faza cu hate/love Bucuresti. Stim si treaba cu Bukresh Turkish Connection. Dar mai trebuie poate precizate anumite lucruri. Bucurestiul nu este doar un pol politic, financiar, un pol al dezbaterilor, al disputelor, si al vietii urbane intelese ca o cultura stradala a cluburilor de noapte, a parcurilor de skate, a siringilor din parcare si din gang. Menit sa centralizeze cam tot ce se putea centraliza, capitala ajunge in definitiv mult mai mult decat resedinta puterii lumesti si parlamentare coborate din maimute neaoshe si descalecate prin manualele de istorie. Este chiar mai mult decat centrul puterii mitropolitice si religioase cu acces direct la energia icoanelor. Capitala a devenit sursa viselor diversilor potentati, sursa viselor de integrare actuala si viitoare si a sloganele de glorificare urbana emise de diverse primarii si campanii.
Pentru un mic grup onest de oameni care se numesc pe sine Misiunea Romania capitala este mult mai mult, trebuie sa ma credeti pe cuvant de sapator prin liste de discutii interplanetare si mesaje de pace circumterestre. Misiunea Romania sunt un fel de purtatori pasnici si extremi ai viselor de dominatie si centralism planetar romanesc. Va zic, ei nu trebuie invinuiti mai mult decat invinuim diversele afirmatii purtate de toti acei copyrighteri si trambitzashi platiti cu mii de euro sa preamareasca realizarile capitalei cu orice prilej festiv.
Pe scurt "Misiunea Romania" primesc mesaje, transmise de extraterestrii membrii ai asa numitei "Confederatii Galactice". Nu stim cine sunt Misiunea Romania pentru ca nu are rost sa stim, ei publica carti, tin conferinte, fac paine si discuta despre alimentatia naturala, au liste de discutii(cu sute de mebrii si mii de mesaje).
Unul dintre aceste mesaje milenariste spune ca de fapt Bucurestiul nu este doar Bucuresti.

Bucurestiul este A R K A Z A M Y.
A R K A Z A M Y este viitoarea capitala a planetei Pamant. Textul obscur in cauza care face aceste afirmatii se pare ca a fost tradus si in maghiara. In fata colapsului prezent, a nesigurantei, a iluziilor si a unei viziuni apocaliptice asupra vietii, Arkazamy este un oras al viitorului, situat in zona prezenta a Bucurestiului. El este incetul cu incetul transformat in realitate cu ajutorul unor echipe de interventie extraterestre coordonate de un fel de inginer-telepat-bioetician-urbanist pe nume Siy. Sunt de fapt trei echipe cum ne zice chiar Siy. Exista si doua baze extraterestre in Bucuresti.
Daca inteleg eu bine din ce vrea sa zica Siy sau medium-ul sau pamantean din Misiunea Romania, rostul celor trei echipe de extraterestrii este sa minimizeze impactul negativ al vibratiilor joase produse de forfota urbana si stresul aferent. Dar se pare ca sunt cumva implicati(nu este clar explicat cum) in trasformarile din 1989. Transformarea insa incepe din 1982. Zona lor de activitate este centrul Piata Unirii - Piata Romana - Piata Aviatorilor pana la Baneasa. Aici nu este numai zona chiirilor exorbitante ci si al energiei maxime.
Se pare insa ca mare lucru nu prea fac Siy si baietii lui, pentru ca imediat dupa acea, cu dor de cei de acasa, incepe sa ne vorbeasca despre orasul sau de bastina de pe planeta Talen: orasul Tronkoidal.
Pana acum cred ca aveti impresia ca cititi ceva versiune locala Planul 9 din Spatiu Cosmic de Ed Wood. Ei bine, cum ne zic autorii necunoscuti si editorii - ce citim NU ESTE FICTIUNE!
De fapt nimic din ce am citit nu este scris ca o carte de fictiune, adica nu are nici un pic de intriga, actiune, drama, zeama, nimic din toate astea. Totul este parca un fel de inregistrare plicticoasa din ceva voicebox: please press 1 if you want to have acces to love and creativity. Poate de aia nici nu se poate numi literatura. Nimic nu este normal, totul este comunicat. Mi s-a comunicat, am fost contactat.
E greu de citit acest material aproape imposibil, trebuie sa ai capacitati intradevar paranormale ca sa poti sa iti umplii sertarele cu tot felul de nume ripuite parca din calendare si horoscoape imbinate cu opere spatiale pulp din anii 20' si 30'(Ilerius, Zaldor, Umanor, Ulih, Morenid, Kallyman etc) . Spam-ul generat de clasificarea pe rase a extraterestrilor este si el incredibil: Folmahautansii, Interdimensionalii, Ivorienii, Piticii parosi, Morgolienii, etc
E o lume greu de patruns, care cu cat se straduie sa fie mai pe intelesul pamantenilor, parca cu atat mai mult se scufunda in labirintul limbajului propriu, in fraze repetitive, oarecum ritualice, construind de la zero parca viata de zi intr-o atmosfera de parlament pan-galactic hiperexcitat de mesaje inregistrate pe telefonul mobil in diverse limbi umane.
Se pare ca exista persoane de contact in toata tara, am numere de telefon de la urmatoarele persoane (doamna Monica din Arad, doamna Anuta din Baia Mare, dl Marcel din Craiova, doamna Lacramioara din Suceava, etc). La fel cum prolifereaza pe net poreclele si nickurile si avatarele, aici nickurile au ceva rezonanta astral-alchimica si initiatica - Melfior Ra este un fan-club unde se discuta urmatoarele teme: Medici Cosmici, Ghizi astrali, Tehnicieni Cosmici, ...si Misiunea Romania.

si daca tot am ajuns aici, o sa va transcriu punctul meu preferat - punctul numarul 7 din Conditiile de Inscriere ale fan-clubului Melfior-Ra. Toti cei care doresc sa se inscrie chiar trebuie:

7. Sa doreasca mai presus de toate EVOLUTIA SPIRITUALA, PACEA si ARMONIA intre toate fiintele din intregul UNIVERS.
Iata, toate acestea mi le-a comunicat ZVMT, comandorul mini navei 4, din ordinul comandantului plati-astronavei Vega, Shakti Saiv, si a comandorului plati-astronavei Sirius, Asthar Sheran.

Pe Nerva Traian

Arthur Verona street billboard

Cohn and Jansen's new billboard...

Boulevard Renault 12

Vlad Nanca la Institutul Francez din Bucuresti
Vernisaj 21 februarie, ora 18.30

termocentrala din bragadiru

De mult visam sa gasesc un spatiu cat mai vast unde sa ma pot plimba nestingherit printre ruinele unui combinat, sau ale unei fabrici. In Bucuresti orice sit industrial apartine cuiva si e pazit de un gardian, incat ajunsesem sa cred ca locurile fabuloase pe care le poti vedea pe paginile exploratorilor urbani de pe internet sunt greu de gasit la noi.
















Cand am fost la Magurele am vazut pe linia orizontului un turn de apa de care nu stiam nimic pana atunci si m-am hotarat sa merg pana in orasul Bagadiru ca sa vad despre ce e vorba. Asa ca in duminica urmatoare am luat tramvaiul 32 de la Unirii pana la capat si de acolo m-am suit intr-un microbuz care m-a dus pana in centrul orasului.

















Dupa ce am dat ocol fabricii Fulgerul ca sa gasesc un unghi cat mai prielnic, am traversat cu greu podul nituit de cale ferata de secol XIX, care trecea peste raul in care se varsa canalul colector al orasului.























La intoarcere m-am hotarat sa trec prin apropierea sitului industrial care se vedea in apropiere. Doua furnale se ridicau deasupra unei periferii saracacioase si prafuite. Intre sinele de tren si drumul neasfaltat pasteau niste vaci. Cateva babe si cativa mosi iesisera din casa in peisajul asta aspru, cu instalatii industriale in jur, ca sa isi poarte conversatia de duminca.
















Am intrat cu oarecare sfiala intre ruinele acelea, care pareau a fi ale unei foste fabrici. Printre cladiri misunau o gramada de caini. In partea aia de oras oriunde mergeam eram insotit de latratul animalelor de dupa gard si ma cam saturasem de prezenta lor.


















Am cascat uimit gura in dreapta si in stanga. Locul acela se intindea horatat pe orizontala, dar si pe verticala. Halele din care mai ramasesera doar structurile de rezistenta erau supravegheate de cele doua furnale inalte, de pe marginea carora scarile de acces fusesera smulse. Am facut un tur al locului si am descoperit ca se poate intra in cele doua furnale si ca daca privesti in sus poti vedea norii de pe cer prin micul orificiu din varful constructiei cilindrice de caramida. Un vant rece venea de-acolo de sus, iesind prin spartura prin care intraseram. Eram in varful unui morman de moloz foarte fin, care parea a fi un fel de funingine.
















M-am suit si pe cele cateva structuri care aveau scari si etaje accesibile. In departare se vedea orasul, cu seria lui nesfarsita de blocuri peste care trona Casa Poporului. Etajele inferioare ale structurilor erau napadite de iarba. Privind structurile de rezistenta am avut impresia ca locul acela era una dintre fabricile comuniste care nu fusesera finalizate odata cu venirea revolutiei, asa cum se intamplase in cazul statiei de epurare de la Glina, din estul orasului.








Mare mi-a fost mirarea sa il aud pe un localnic usor turmentat povestindu-mi de o termocentrala care functionase pana in 1989 si apoi fusese inchisa. In numai 18 ani tot ceea ce inseamna tabla, sticla, tevi, usi, ziduri de caramida, robineti, instalatii industriale, fusese luat din fabrica si vandut la punctele de reciclare. Asadar structurile curatite de orice urma de material refolosibil nu erau ruinele unei fabrici lasate in constructie, ci ramasitele unei termocentrale care functionase, care oferise locuri de munca unei mari parti a populatiei orasului Bragadiru.













De atlfel, termocentrala aproviziona cu agent termic intreg orasul, dar si fabrica Fulgerul, care pe vremea aia inca mai producea conserve si spirt. Nu mai insist asupra istoricul orasului si al fabricii, legat de persoana lui Marinescu-Bragadiru, acelasi industrias de secol XIX care a construit si fabricile de bere din Rahova.
















Sunt din ce in ce mai convins ca asemenea locuri isi asteapta de ani buni artistii care sa produca tot felul de interventii in spatiile lor, fie ca e vorba de dans contemporan, fotografie, grafitti sau mai stiu eu ce. E foarte probabil ca locul acesta va fi demolat in curand, asa ca va sfatuiesc sa mergeti. Calatoria dus-intors costa 3 lei. Soferului trebuie sa-i spuneti ca vrei sa coborati la pod si de acolo cele doua furnale sunt imposibil de ratat. Fotografiile sunt facute ca de obicei de Elena Ciobanu. Panoramicul si ultima poza sunt facute de mine. Gasiti placemark aici.

Case care plang

Va invitam la vernisajul expozitiei

[case care plang]

luni, 12.02, ora 18:00.

Evenimentul se va desfasura in cadrul ceainariei Carturesti,

str. Arthur Verona, nr. 13.

Va multumim si va asteptam cu drag,

ECHIPA 'CASE CARE PLANG'

contact@casecareplang.ro

0721 451 460 loredana stasisin - coordonator proiect

Bucuresti 1906

Putina istorie a Bucurestiului. Aici.
Via Ciubi.

La Multi Ani FEEDER!!!

Draga Feeder, cu ocazia implinirii a doi ani, echipa Bukresh Blog iti ureaza la multi ani.
Iti multumim ca existi, Igu!

Bucurestiul lui Alexandru Vakulovski

Stencil cu Bkrsht

Iau trenul si fug. Cat mai departe de orasul studentiei mele – Cluj-Napoca. Raman in urma prieteni, amintiri placute, dar si un gust amar al unui oras in care nu mai ai aer de respirat, nu mai ai nici o strada unde sa te ascunzi, simti ca nu ai nici o sansa sa faci ceva bun.

Bucuresti. Misto. Cool. Oameni multi. Prieteni care te vizitau si in Cluj. Caut o camera. Imposibil pana la primul salariu. Pana la primul salariu faci datorii, mai putin produci. In schimb descopar oameni noi, reusesc sa-l vad pe Gheorghe si sa bem un whisky, ma bucur de Thomas Ciulei, Stefan Cosma imi face poze si radem cu alt Stefan, fan filme horror rusesti, Tiron. La balcon la Vlad Nanca. Si altii, si altii. Fain.

Cu gentile intr-o masina, inchiriez direct o locuinta in Cotroceni. Nu am de ales. Miros sinistru, limacsii care ies din pivnita in bucatarie. In schimb am curte. Dupa serviciu stau cu iubita mea pe banca. Fumam si nu avem nici un chef sa intram in casa. Nici vorba sa gatesti ceva in bucatarie. Ai vomita pe loc. Asa ca iesim in oras.

Prietenii sunt grabiti, nervosi. In magazine vanzatorii parca te scuipa cand cumperi ceva. Nervii se intind. Libertatea initiala trece in depresie. Tot mai multi oameni naspa, borati. Incep cosmarurile. Sunt tot mai trist, mai dezamagit. Clujul de cacat pare o poveste frumoasa. Viata mea e un butoi cu pulbere. Sunt prea putine locuri, lucruri care ma bucura. Sunt in stare sa devin emo kid, intr-un Bucuresti hidos, plin de muci, rautate.

Nu exista toleranta, nu exista prietenie, nu exista nimic in acest Bucuresti futut. Ma doare. Sunt intr-o groapa si ma trezesc tipand. Mai am ceva bun. Run, Vakulovski, run. Fugi cat mai departe de acest oras mizerabil. Du-te la Fanfest, imbata-te si incearca sa uiti. Incearca sa vezi ca exista dragoste, ca exista lucruri bune, incearca sa vezi altceva decat rautate.

Doar sa gasesti acel loc. Unde sa te vezi pe tine. Linistit, alaturi de cineva pe care iubesti. Si intre voi sa nu existe nimic care sa te faca sa te simti prost. Sa nu existe o lama sau o seringa. Run!

Text de Alexandru Vakulovski

Bucharest Business update

magurele

Calatoriile dupa turnuri ma duc din ce in ce mai departe de oras, in locuri din ce in ce mai stranii. Ca sa ajungi in Magurele trebuie sa mergi cu tramvaiul 32 de la Unirii pana la penultima statie. La coborare e o statie de maxi-taxi. O calatorie costa 10 mii de lei.






















Exista doua feluri de a citi un spatiu. Impresia directa, senzoriala, miscarile corpului si atractia si respingerea din partea mediului inconjurator sunt niste mijloace de a lectura in mod simultan tot ceea ce ne inconjoara. Obiectele nu se diferentiaza dupa vechime, lectura in adancime nu prea exista decat partial, ca o sugestie indepartata. Cu o astfel de privire am vazut orasul Magurele. M-a uimit calitatea arhitecturii comuniste, pusa in centrul orasului pentru a sublinia gloria stiintei romanesti.






















Insa in fata acestui bloc din piata centrala era asezata si o cruce de vreo cinci metri inaltime, facuta din neoane. Probabil noaptea straluceste pentru a aminti tuturor ca stiinta dreptcredincioasa, nu cea agnostica isi cauta formulele printre electroni si atomi. Nesiguranta ortodoxiei locale era semnalizata ironic printr-o instalatie high-tech.

Piata centrala a orasului Magurele este o piata tipica de oras industrial comunist, realizata poate cu mai multa atentie, pentru ca progresul stiintei trebuia sa fie in mod convingator subliniat de arhitectura. Cu toate ca piata centrala are un pronuntat aspect urban, asezarea a fost declarata oras de-abia in 2005.






























Ca sa ajungi in Magurele treci printre niste campuri parasite care arata cam jalnic. Impresia de zona rurala, dezordonata si murdara e de neilaturat. Odata ce intri in zona dinspre centru, esti intampinat de niste blocuri de trei etaje. Polaritatea centru-periferie e respectata perfect. Desi e vorba doar de o distanta de maxim un kilometru, blocurile de la margine sunt saracacioase si prost desenate, iar cele din centru au detalii si finisaje bine realizate, fiind un tip de proiect de arhitectura cu totul diferit.

Odata ce ai trecut de centru, unde se afla si intrarea in Institutul de Fizica Atomica, dupa prima intersectie zona rurala isi revendica din nou peisajul. Coborand pe langa un teren de fotbal, peste care se vede si un turn de apa, soseaua trece pe langa gardul unui parc.
















Si aici trebuie sa vorbesc un pic despre al doilea mod de a citi un spatiu. Daca in primul era vorba de a surprinde un instantaneu, al doilea este cel in care fundalul istoric apare in straturi succesive. E o privire in adancimea timpului, care face ca obiectele sa fie mai degraba legate prin cauzalitati decat sa se decupeze net ca niste entitati in sine.
















Nu prea poate fi vorba de a vedea un spatiu fara orice fundal istoric, sau de a-l vedea doar in ceea ce are el enciclopedic si muzeal. Imediatul si istoricul coexista si intr-adevar, plimbandu-ma prin parcul mosiei Ottetelesanu observam cu destula luciditate intentia romantica a intregii amenajari peisagistice. Imi faceam socoteala si nu fara indreptatire, ca parcul fusese construit prin secolul XIX.
















Am gasit o confirmare a romantismului amenajarii cand am dat peste grota falsa, construita din caramida acoperita cu beton care imita, intr-un mulaj destul de naiv, niste stanci de piatra. Grota nu ducea nicaieri si avea asezat deasupra un foisor din fier forjat, cu un acoperis dantelat intr-un fel foarte delicat si decorativ.

Am privit cu dispret bustul lui Eminescu, care era parca aruncat de undeva de sus, dintr-un calcul nationalist, langa una dintre aleile parcului. De unde sa stiu ca acolo isi petrecuse mult timp in ultimii ani de viata? Si ca foisorul se numeste 'foisorul lui Eminescu', asa cum e si un izvor care e tot al lui in Cismigiu?
















Amanuntele istorice le-am aflat de-abia zilele trecute dintr-un articol. Se pare ca Ioan Ottetelesanu, ministru de finante al lui Cuza si descendent dintr-o veche familie boiereasca a murit dupa ce, in testamentul din 1876, cerea infiintarea unui 'institut de fete' pe mosia sa. Ioan Slavici s-a ocupat cu punerea in practica a acestei prevederi testamentare si tot el este cel care a suravegheat opt generatii de absolvente, carora le oferea, la sfarsitul studiilor, 200 de galbeni ca zestre.
















M-am amuzat citind articolul si imaginandu-mi-l pe Slavici dand tarcoale bazinului de apa, explicandu-le viitoarelor gospodine care veneau din medii sarace cum sa aiba mai bine grija de casa si cum sa gateasca mancare cat mai buna pentru viitorii lor soti.

Tot la fel de hilara, dar intr-un fel mai degraba trist, mi s-a parut interventia localnicilor facuta asupra foisorului din imaginea de mai sus, o falsa constructie in stil clasic, gandita ca accesoriu pentru parc. Sub bolta centrala au montat o hota pentru fumul care se ridica din micii si carnatii care se prajesc pe gratar.












Iesirea din parc e o rupere de nivel. Zona rurala revine din nou, fara nici o tranzitie. Peisajul pretios de secol XIX dispare brusc. M-as putea juca, descriind drumul inapoi pe harta de mai sus. Parcul romantic e pata verde si pufoasa din partea dreapta a imaginii. Catre strada se vede forma ovala a bazinului cu apa. Drumul merge catre Bucuresti, luand-o catre stanga.

Piata centrala se afla tot in partea stanga, spre coltul de jos, in apropierea blocului mai inalt, care este cladirea din fotografiile de mai sus cu un atom pe acoperis, transformat in semnal. Puteti vizita orasul Magurele si pe net. Fotografiile sunt facute de Elena Ciobanu.