elena ciobanu

Cand nu poti sa te vorbesti pe tine insuti de bine in fata celorlalti nu iti mai ramane decat sa te lauzi cu prietenii pe care ii ai. Si daca prietenii tai nu sunt nici persoane celebre si nici oameni care sa scoata lucruri spectaculoase din palarie, sa faca scandal si sa adune privirile celorlalti dintr-o data, ca si cum ar fi manuit vreo bagheta magica si lumea ar fi fost a lor, poate e mai bine sa te rezumi la a spune atat cat stii despre ei.

Desi am invitat multa lume sa ma urmeze in calatoriile mele prin oras, foarte putini s-au aratat interesati si chiar si mai putini au venit cu mine. Problema mea era simpla: eu mergeam sa imi caut turnurile si de fiecare data descopeream tot felul de curiozitati si spatii stranii. De putine ori aveam ce face cu asemenea observatii. La sfarsitul plimbarii ma trezeam cu mintea plina de tot felul de lucruri gasite care mie imi erau inutile, sau nu reuseam sa le dau vreun rost.

I-am spus si Elenei de plimbarile mele si pana la urma si-a luat inima in dinti si a venit cu mine la Chitila. Plimbarea a fost de doua ori mai placuta, pentru ca de data asta aveam cu cine sa rad de oamenii bizari pe care ii gaseam pe drum. Ne-am plimbat impreuna si prin Pipera, prin Chiajna, pe la Glina, incat pana la urma a ajuns sa mearga cu mine peste tot. Eu aveam si un interes absolut practic in toata treaba asta, pentru ca ea castigase un aparat canon la un concurs foto si eu nu aveam camera.

La un moment dat am inceput sa ma simt oarecum neindemanatic pe langa ea. Metoda mea matematica, rigida, de a fotografia turnurile nu se putea compara cu libertatea totala de a observa orice aspect pe care o avea ea. Mai mult, lucruri pe care le observam si eu cu ochiul liber ieseau in pozele ei mult mai bine. Pana la urma am ajuns sa gandesc ca fiecare are drumul lui si am lasat lucrurile cum erau.

Elena face fotografii de un an de zile. Ii place sa fotografieze fete si femei, insa mie imi lipseste inclinatia pentru felul acela de sensibilitate, pentru magia personala sau pentru micile accese de suprarealism. Cel mai mult imi plac pozele facute prin oras si cele cu fatade de fabrici, pentru ca sunt mai abstracte, mai geometrice decat celelalte poze ale ei. Fabricile sunt din Bucuresti, asa ca Vlad sper ca totul e ok :P