biserica parasita din chiajna















Langa groapa de gunoi din comuna Chiajna, se afla o biserica in ruina. In jur se intinde o campie brazdata de trasee feroviare. Mormane de gunoaie se aduna in partea dinspre comuna, iar langa soseaua de centura mai este inca un deal format din gunoaie, in continuu bantuit de un stol nesfarsit de ciori.















Cu toata vecinatatea ei murdara, biserica e un cu totul altfel de spatiu. Este impunatoare ca dimensiuni, iar interiorul ei armonios proportionat transpune vizitatorul intr-o stare de liniste si contemplatie. Pe scurt, biserica este ceea ce am putea numi o ruina venerabila.






















Isi emana propria atmosfera, trimite la propriul ei vis. Si suntem probabil obisnuiti sa ne visam in catedrale gotice fara tavan, din care au mai ramas doar nervurile de piatra ale stucturii. Insa romantismul nu trebuie sa fie ceva in mod necesar legat de un fundal catolic. Si respectivul sentiment nu trebuie neaparat sa trimita in aceeasi directie, mai ales ca e vorba de un spatiu diferit.






















Multe din bisericile ortodoxe din oras nu reusesc sa transmita privitorului socul estetic al unei catedrale gotice. Si asta pentru ca in majoritatea lor bisericile noastre au fost ridicate de maestrii straini, incat dupa plecarea lor modelele de constructie s-au deteriorat.

Totusi exista biserici in care formele nu sunt balbaite si intentia unui constructor abil se poate citi cu usurinta in proportii, in felul in care detaliile si intregul functioneaza impreuna ca o totalitate. O asemenea biserica este si cea din Chiajna. In zidul fara tencuiala, pana si impletitura caramizilor care da nastere formelor boltilor si zidurilor pe care acestea se sustin fascineaza ochiul.









Biserica are un trecut aproape mitologic, dar si un viitor destul de incert. In mod extraordinar, pana la cutremurul din '77, biserica avea si turla. Imi amintesc ca am vazut o fotografie a bisericii din Snagov, inainte de restaurare si arata mult mai darapanata decat cea din Chiajna. Si in conditiile astea pare si mai ciudat ca e in intregime anonima si neatinsa, dar asta e o alta discutie.

Un muncitor la caile ferate mi-a spus ca acum cativa ani oamenii din localitate au venit cu masinile si, legand cabluri de otel de pilonii bisericii, au incercat sa darame bucati din ea pentru a o transforma in cariera de caramizi. Mi-a mai spus ca ar exista un proiect de amenajare a unui hipodrom, care ar insemna daramarea bisericii. Nu stiu cat sa cred din cele doua povesti, insa biserica este in mod vizibil abandonata.

Si poate intr-o alta tara locul de langa biserica ar fi dotat cu o parcare si cu un hotel, in felul acesta vanzand turistilor culturali situl. Nu ma incanta prea mult transformarea unui monument de arhitectura intr-un produs, dar biserica din Chiajna ar trebui in mod cert sa fie vizitata de mai multa lume. Si asta pentru ca exista locuri care, desi isi duc zilele in mizerie, il imbogatesc pe cel care le calca pragul.

Water, water everywhere, and not a drop to drink..


Totul a pornit din cauza cotelor Dunarii, toata povestea asta cu

apa in miez de vara. Am gasit in pivnita un radio vechi, din

acela de aveam pe frigidere cu totii cand eram mici, cu rotita si sarma

rosie, eventual legata de calorifer. Si am inceput sa navighez,

la propriu, pe undele lui delimitate de linii frante si sterse

de timp. Si de printre sunetele bruiate si in speranta ca mai

exista Mockba Radio, la ora 11:56 fix am dat peste ceva

miraculos. O voce de femeie intona, defazat si afon, cotele

Dunarii la radio Romania Actualitati. Si atunci mi-am adus

aminte cum ma trezeam in fiecare dimineata cu

soaisantchilometres in urechi. Cum curgea Dunarea prin visele

mele, vara, cand trecuse deja marea, saptamana de la

saturnvenusolimp si cand ni se facea tuturor, iarasi, cald si

dor si ni se topeau talpile espadrilelor in betonul moale.



Bineinteles, imi e cald si acum, cand scriu, va e cald si voua,

cand cititi, da, soarele a batut cateva ore in geam si nu i-am

deschis nici unii, nici altii. Nu v-ati intrebat, oare, unde a

disparut revizia de apa calda anul asta? Eu m-am intrebat

indelung dar am hotarat s-o iau doar ca pe un semn bun. Poate

totusi e un semn bun. Bucurestiul se coace, se coace ca o

piersica, se rotunjeste si plesneste de zeama prin toti porii.

Tevile pocnesc din cauza apei menajere dinauntru care isi doreste si ea,

desigur, sa ajunga la mare odata-si-odata.



Imi plac fantanile de la Unirea, intr-o zi m-am plimbat in jurul

lor si am vazut ceva foarte interesant, si anume ca fiecare are

inauntru sculptat un fel de pattern-mozaic-model cu o tema

aparte. Asadar, aveam in stanga tasnitoarea "Sporturi, de vara

si de iarna" si in dreapta tasnitoarea, de data asta mai mare,

"Copaci si plante din jurul lor."Bine, ele sunt mult mai multe si mai diverse, in

fond,duceti-va si vedeti, e foarte placut felul in care te

stropesc picaturile rare, rare si felul in care iti zambesc

pustii negriciosi care spala parbrize. O ceata de supermeni care

si-a atarnat in spate baticul rosu al mamei, sa se imbibe de

stropi de fantana comunista, detergent si transpiratie in timp ce zboara. Mici

Manneken Piss ai marelui oras.




Am ales fotografiile acestea - si sunt mandra sa le numesc asa,

nu poze, cum as fi spus probabil pana acum - ca sa imi clatesc,

la propriu, ochii. Cand m-am gandit la voi, mi-am adus aminte de

inelele acelea de plastic cu un recipient in spate, in care

puneam apa cand eram mici si stropeam direct in ochii

prietenilor si brusc, ei radeau cu gura pana la urechi. Asa as

vrea sa faceti si voi, privindu-le, asa, in sirul lor

acvatic,inlantuindu-se ca ratustele, sau hai, ca puii de

pescarus. Vara e adesea trista in Bucuresti, mai ales intre

orele 11 si 8, iar in Dambovita pestisorii se perpelesc cu burta la soare de

dorul pescarusilor evadati.



Oamenii trec pe strada si mai gatuiti. Umorile se scurg pe ei,

inlesnind drumul odorilor. "E atat de cald incat merge descheiat

la gat Cocostracul Gat-Sucit prin fanul abia cosit." Asta e o

alta amintire de vara de cartier Salajan, scrisa de Sorescu, o

cantam cand mergeam in I.O.R. impotriva vointei parintilor

nostri. In oras apa ne inconjoara peste tot, in sticlele de

plastic de la Crucea Rosie, pe sub sprancenele si pe buza de sus

a cetatenilor, pe tevile picurande ale aerului conditionat de la

etajele inalte; pacat ca au disparut cismelele din oras, * mai ales cea de la Ateneu* vai, sa dai fuga pe

caldura asta pana in parcul Ioanid sau in Cismigiu ca sa te

adapi cu o gura de apa proaspata si rece, de sub pamantul

bucurestean?



Dar sa ne intoarcem la raurile repezi ce inunda impotriva

curentului capitala. Dambovita si Lacul morii plus o teava pusa

pe sotii sunt cuburile de gheata pe care vi le scurg cu drag pe spate

astazi.. Fotografiile ii apartin unui tanar domn, (iarta-ma,

Adi) foarte meticulos si care iubeste cu ochii si care probabil

era destul de tinerel ca sa fi auzit cotele Dunarii deodata cu

noi. Adrian Bulboaca, de retinut. Iata cum arata Bucurestiul

sub ape. Sper sa va fie de folos, voua, celor ce mai aveti de

munca si va trec toate apele pana ce ajungeti in vreo oaza plina

de has-doi-o.

Zemun, ieri, 260 cm, scade 4 cm, Bazias 555 cm, scade 3 cm..

parc de vanzare

















Dupa cum arata si harta, micul parc se afla pe partea dreapta a Bulevardului George Cosbuc.





Este posibil sa fie legat de amenajarea peisagera din jurul Palatului Bragadiru, o constructie de la 1909, care se afla pe dealul de peste drum. A fost ridicat de patronul berariei si al fabricii de chibrituri, care l-a dotat cu popicarie, o biblioteca si chiar si o sala de bal. Palatul era prevazut si cu un parc, care era plasat exact pe partea stanga a bulevardului.

















Acum parcul pare sa fie de vanzare. O pancarta galbena ne trimite la firma imobiliara care poate intermedia tranzactia. Ma intreb daca primaria, fiind organismul care face retrocedari, nu are niste prevederi care sa stipuleze ca spatiile cu anumite destinatii sa nu poata fi retrocedate, sau sa se faca asta prin despagubiri.

Este vorba totusi de un spatiu public, care cu putina osteneala este posibil sa aiba si un solid pedigree istoric. In acest moment insa, parcul nu mai are nici un fel de mobilier. Singurul indiciu asupra faptului ca odata a fost amenajat mai in detaliu sunt bordurile de piatra care marginesc niste foste straturi de flori batatorite.








Am sunat la firma imobiliara si se pare ca suprafata totala a parcului este de 500 m2. Iar pretul este de 500 E/m2. Deci micul parc, acum in ruina, costa 250000 Euro.

Billboart in Bucuresti, lucrarea duoului Mona Vatamanu & Florin Tudor



In multe din lucrarile lor Mona Vatamanu si Florin Tudor sunt interesati de arhitectura locuintelor sociale. Intamplarea face ca lucrarea lor cu Vacarestiul sa fie alaturata reclamei pentru un nou cartier rezidential. Billboardul se afla in apropiere de Vacaresti, in intersectia de la Piata Sudului.

Billboart in Bucuresti, lucrarea lui Jan Kotik



Jan Kotik a avut de curand o expozitie la Galeria Noua si M-ul de la McDonald's camuflat este una din lucrarile lui cele mai cunoscute.

palimpsest?

De multe ori atunci cand se vorbeste despre un oras este folosita metafora palimpsestului. Si asta deoarece este mai usor sa ne gandim la o suprafata de pamant daca ne-o imaginam ca pe o foaie de papirus pe care trecerea timpului intervine, stergand unele urme pentru a scrie peste ele cu totul altceva.

In aceasta perspectiva, demolarea este un moment necesar, pentru ca evolutia se petrece prin eliminarea inadaptatilor, adica a caselor, monumentelor, strazilor, peisajelor care nu mai fac fata cerintelor prezentului.

Totusi, palimpsestul este o foaie de pergament transparenta. Odata asezata in lumina, printre literele vizibile ale textului actual se pot vedea stersaturile unui text mai vechi. Un observator rabdator poate reconstitui intregi alte povesti sub textul prezent. Un asemenea tesut pastreaza in el o cheie catre ceea ce a fost inscris in el inainte.

Intrebarea mea este: oare orasul in care traiesc este un palimpsest? Se arhiveaza el oare, conservand in straturi arheologice succesive informatii despre trecut?

Nu prea, se pare a fi raspunsul. Centrul Civic a ras in intregime centrul orasului in anii 80. Nu se mai pot reconstitui strazile sau forma fundatiilor folosind informatia ramasa acolo, in terenurile demolate. Chiar si zonele vechi, pe care le credem a fi mai capabile de a gazdui “arhivarea” sunt mai putin eficiente decat credem. In acest sens zona Mantuleasa, studiata de o colega de scoala, pare mai mult sa fie un exemplu de inlocuire decat de acoperire cu noi constructii a sitului arheologic vechi.

Bucurestiul pare in prezent marcat de doua tendinte. Una pare a fi evacuarea arhitecturii industriale. Cealalta este demolarea imobilelor de inceput de secol XX si chiar si mai recente.











Saptamana trecuta am reusit in sfarsit sa fac rost de un aparat de fotografiat. Aveam nevoie de el pentru ca de o luna de zile hala pe care o vedeam de la geam incepuse sa fie demolata. Acum mai ramasese doar o felie din ea, fatada care era la strada. In rest nu mai era nimic.










Insa am ajuns prea tarziu si ramasesera doar pilonii din colturi. Iar pana seara, cand ma intorsesem sa ii pun intrebari paznicului, fusese demolata in intregime. Paznicul mi-a spus ca aici fusese fabrica Masini-Unelte, din complexul Faur-Republica, unde erau fabricate strunguri. Acum fusese demolata ca sa faca loc unui bloc cu locuinte pentru batrani.










In apropiere este fabrica de paine Titan. Acum vreo patru ani a fost cumparata de compania Loulis, care isi stocheaza graul si isi macina faina la alta moara si in alt siloz, producandu-si painea in alta locatie. Am mers si pana acolo. Cand m-am uitat peste gardul fabricii, toata partea din spatele blocurilor fusese demolata.
















In fata cladirile fara geamuri si fara usi asteptau sa fie dinamitate. Paznicul mi-a spus ca aici se vor construi blocuri de lux, mai ceva ca in Baneasa. Stiind destul de multe despre Central Park, Planorama si mai nou Edenia, nu am fost mirat sa aflu ca respectivele locuinte de lux vor fi apartamente intr-un cartier de blocuri.





Cele doua fabrici nu sunt singurele din oras care sunt demolate pentru ca terenului sa ii fie data alta destinatie. Portiuni din fabrica Semanatoarea au fost demolate pentru a se construi birouri, lucru care s-a intamplat si in Pipera.

M-am intrebat de multe ori de ce la noi moda reconversiei siturilor industriale nu are nici un impact. Poate ca nu avem o cultura patrimoniala pe care sa o folosim involuntar. Care ar face ca un investitor sa inteleaga cladirile vechi ca pe o forma de capital. In plus, cei care se ocupa cu patrimoniul (industrial) se pare ca nu au un inventar adus la zi cu obiective de protejat, mai ales pentru perioada de arhitectura comunista, in care multi arhitecti valorosi au gasit in proiectarea de fabrici o supapa pentru creativitatea lor.

Nefiind protejate, fabricile nu au nici o semnificatie. Pot fi inlaturate fara probleme. Iar reconversia siturilor nu este in nici un fel rentabila, atata timp cat reconversia se pare ca este mai costisitoare decat demolarea si construirea din temelii.










In schimb, arhitectura civila de inceput de secol XX, mai ales cea plasata in zonele centrale, pare sa fie si ea in curs de inlaturare. Multe dintre vechile case sunt demolate pentru a construi blocuri. Un teren central este astfel valorificat prin vanzarea de apartamente. Acum doua luni, la intersectia Mircea Voda cu Soseaua Calarasi, o casa in perfecta stare a fost daramata pentru a lasa loc unui bloc de 11 etaje.
















La fel s-a intamplat si pe strada Maria Rosetti, unde o casa in care parea de-abia renovata a disparut in iarna trecuta. Am fost uimit sa vad ca un imobil comparabil cu cele de pe Bulevardul Dacia este darmat.










Si exemplele abunda. Mai jos o casa in curs de demolare pe strada Pitar Mos. Se spune ca Mariana Celac va organiza in toamna o expozitie de fotografii ale caselor demolate recent in centrul orasului. Documentarea dansei pare a contine in jur de 3000 de fotografii.







Astfel, se pare ca orasul nu e un text care se rescrie, un palimpsest. Mai degraba el poate fi imaginat ca o sera de plante exotice. Fiecare planta traieste in acelasi interior, dar provine dintr-un alt loc (dintr-un alt timp in cazul caselor). Inradacinarea ei e temporara, intr-un ghiveci. In loc de palimpsest putem vorbi aici de simultaneitate. Avem in acelasi loc plante de la ecuator si de la tropice, asezate langa niste muscate sau niste trandafiri. Sau niste cladiri de sfarsit de secol XIX lipite de un bloc din anii 70. Fara nici o legatura.

Cand casa este distrusa si locul dispare. Nimic in straturile suprapuse de pamant de sub fundatie nu mai vorbeste despre alt secol. Nu mai e nimic acoperit, asa ca nu se poate descoperi nimic despre un loc care nu mai e acolo.

Poate descrierea e un pic dramatica. Insa devine mai mult decat evident faptul ca Bucurestiul isi etaleaza pentru un timp feliile sale simultane, doar pentru a le inlocui brusc de fiecare data cand are ocazia.

Despre Casa Academiei Romane pe Metropotam

Cititi aici un text misto despre Casa Academiei Romane. Sau macar uitati-va la poze ca si alea-s misto. ;)

But is it art?



Fotografiile astea ma fac sa ma gandesc la lucrarile cu oameni dezbracati pe strada ale lui Spencer Tunick si oricum par a documenta un performance. Sunt facute in timpul grevei taximetristilor si autorul lor este necunsocut. Noi le-am luat de pe blogul lui Ivil Bunny. Autorule, daca dai de noi spune-ne cum te cheama sa te creditam pentru ca nu ne place sa auzim de povesti de tipul asta.

Billboart in Bucuresti, lucrarea Anetei Mona Chisa


Aneta Mona Chisa s-a nascut la Nadlac si lucreaza si traieste la Praga. Pentru Billboart in Bucuresti a luat un anunt dintr-un ziar de mica publicitate si l-a marit la proportiile unui billboard. George este perfect autentic iar billboardul Anetei este pe Str Gara de Nord.

Billboart in Bucuresti, lucrarea lui Nanca




Billboart in Bucuresti este un proiect initiat de Centru Ceh si derulat in colaborare cu News Outdoor, Billboart Bratislava etc... 6 artisti romani si 6 cehi expun pana la sfarsitul lui Septembrie pe diferite billboarduri in Bucuresti. In saptamanile urmatoare vom publica pe Bukresh Blog imagini cu lucrarile lor. Pentru inceput, cu voia dumneavoastra, lucrarea mea... :)

Falsul panou de santier este o reinterpretare a unei lucrari mai vechi de-ale mele - "Propunere pentru Catedrala Mantuirii Neamului (2003)". Lucrarea din 2003 a fost facuta cu mult timp inainte de a se decide ca locatia pentru catedrala sa fie in curtea Casei Poporului si mai ales fara a sti ca sfantul si megalomanicul locas urmeaza sa fie mai mare decat creatia dictatorului Ceausescu. Ironia mea s-a transformat intr-o ironie a sortii si Catedrala urmeaza a fi construita intre Parlament si Ministerul Apararii. Nu cred ca mai e nevoie de explicatii prea largi pentru a intelege ca lucrarea de acum incearca sa atraga atentia asupra situatiei in care istoria unei cladiri traumatizante ca efort si costuri umane si economice se repeta si ca deja statul sustine finaciar proiectul lunatic...

Panoul se afla pe Strada Izvor, in coltul parcului Izvor, langa Casa Poporului si locatia pentru Catedrala Mantuirii Neamului.

Teatrul National revine





Sub forma unei intrari de hotel, o parte din fosta cladire a Teatrului National este reconstruita in 2006. Dupa ce a fost bombardat de americani (cine altcineva???) in 1944 acum in 2006 vine o multinationala si reconstruieste fatada (sau mai bine zis intrarea) fostului teatru in fata unui imens cub cu calitati estetice reprobabile. Cu toate astea avem sansa sa luam parte la o poveste interesanta pentru arhitectura Bucurestiului. Personal sunt incantat de rezultat desi sunt sigur ca rezolvarea grosului cladirii se putea face mult mai bine. Logo-ul Novotel mi se pare de-a dreptul gretos dar asta e ultima problema a cladirii. Sunt super incantat ca dupa 12 ani scapam de gardul ala nenorocit, ca trotuarul din jurul hotelului va fi recastigat de pietoni si ca deschizandu-se accesul pe strada Matei Millo se va explora mai mult zona dintre Calea Victoriei si Brezoianu.
Dupa ce initial s-a anuntat pentru luna Iunie pe site-ul Novotel aflam ca hotelul se va deschide pe 15 august.

Performance in cinematograful abandonat













PREMIERA

20, 21, 22, 23 si 24 iulie, ora 21.00
Gradina Cinema Capitol
Strada Constantin Mille nr. 13

LET’S FOOD!
un performance de Ioana Paun si David Schwartz
scenografia: Andrei Dinu

cu: Paul Dunca
Alex Fifea
Cristina Gavrus
Ionut Grama
Sorin Poama
Irina Ungureanu
un proiect Teatrul Fara Frontiere in colaborare cu tangaProject

cu sprijinul: La Strada, AFCN, MINISTERUL CULTURII, UNATC
parteneri: 24 FUN, OBSERVATOR CULTURAL, RFI
pretul biletului: intrare gratuita cu rezervare prealabila
durata spectacolului: 30 - 40 minute
rezervari: tff@teatrulfarafrontiere.ro



Teatrul Fara Frontiere
tff@teatrulfarafrontiere.ro
http://www.teatrulfarafrontiere.ro/

No Comment



Daca acum nu mult timp foloseam cuvantul scarba pentru a-mi exprima dezaprobarea fata de niste graffitiuri, acum am ramas pur si simplu fara cuvinte. Reclama din poza se gaseste in toaleta barbatilor de subsolul Movieplexului din Plazza.

Performance pe strada Bacani





Aseara, in cadrul mini festivalului Exploring Urban Space a fost un performance cu Mateřídouska pe strada Bacani.

Ciuperca de Bukresh


Apare numai dupa gripa aviara si nu are nici o legatura cu revista Maxim

the day on the crane



out of window at mosilor i always saw this crane.
i started to think about going up and after a lot of phonecalls there was one that was listen to me and he said, ok i let you go, but you must pass a medical test.
so i found my self some day with about eight other people sitting in the waiting room of a medical praxis.
one main difference between this eight and me:
they all wanted to work for the construction company at the so called millennium tower and i couldn´t convince the first doctor i met, that i just wanted to visit the construction site. and if there´s any possiblity not to pass the psychological test everybody needed to do.
of course they said this is what i had to do if i want to climb such a crane, - „we don´t know if you want to jump, do we?“ anyway, finally it took me about four hours to pass first the hearing test, then they checked my eyes, then the physical test and finally the psychological test with about 120 questions in romanian language.
a very funny afternoon for everybody in the praxis.
then on a beautiful sunday morning the lift on the building was taking me above. on the top level of the building the last step to take. after minutes of debates with the crane operator (he didn´t know anything about somebody who wants to climb „his“ crane) i finaly arrived. i fixed my videocamera and the crane operator was turning 360 degrees around. it was fantastic up there.
unfortunatly everything happened on for the time being my last day in bukresh. i arrived back in hamburg now and life is going better since the germans lost in the world cup against italy. i will see bukresh back in september, since then have a great time, everybody.