~intra in carti!~

mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca se poate si la noi.
o sa fiu succinta si o sa trag de urechi laudativ initiativa Cotidianul, ca tot zicea Ionut despre el.
Cotidianului i-a reusit o (viitoare) colectie de literatura mare la un pret, vai, atat de micut. asadar, atasata ziarului, in fiecare miercuri dimineata, (dar grabiti-va ca se vinde mai rau ca painea calda) o sa gasim o carte. si nu orice fel de carte, ci o carte aleasa pe spranceana cu ceva pregatire si cumpatare. aceasta chiar nu e o reclama gratuita.


pretul e de 3 RON. adica da, 30.000, mai bine decat la megareducerile Humanitas.

circul foamei vs mall















Ne-am obisnuit sa vedem vechile circuri ale foamei transformandu-se in mall. Asa s-a intamplat cu vechiul circ al foamei din Vitan si cu cel in care acum se afla Plaza Mall. Insa nu e si cazul celui din Rahova, ale carui lucrari de demolare au inceput de curand.

Multe din proiectele de arhitectura comunista incepute inainte de 1989 au fost continuate. Cel mai bun exemplu este Casa Poporului, finalizata in proportie de 70% in 1989, estimata a fi ajuns intre timp la 90%. Se pot adauga si multe alte zone cu blocuri de locuinte, care intre timp au fost date in folosinta.

Ruinele circurilor foamei au fost preluate de diverse companii si astfel n-au devenit marile cantine ale cartierelor-dormitor la care visa Ceausescu, ci focarul vietii consumeriste de dupa revolutie.

Cei de la Cotidianul sunt optimisti si spun ca anul viitor in septembrie noua constructie din Rahova o sa fie gata. Cu toate astea, pe panoul santierului scrie ca atunci se vor termina doar lucrarile de demolare. In continuare articolul e destul de ambiguu, vorbind despre transformarea constructiei, desi cum reiese din imaginea de mai jos, nu e vorba deloc de transformare.















In cazul in care constructia va fi daramata si va fi inlocuita cu altceva, noul mall va fi o premiera pentru Bucuresti in ceea ce priveste refuzul de a refolosi vechea structura.

Cimitirul Evanghelic-Luteran







Toate pozele aici. Locul e pe Soseaua Giurgiului.

Mira and Logan live and work in Bukresh












and they blog about it...

Destinul nr.41







O serie dedicata tuturor celor care calatoresc cu tramvaiul 41. Toate pozele pe dtailed.

Locuim in nord pentru ca acolo a fost odata o padure


















Tudor a documentat orasul care creste in nordul Bucurestiului si care rade tot ce are in cale - "raul, ramul".

de unde venim, unde mergem si unde am vrea sa ajungem in bukresh

Asta e un alt raspuns la un chestionar primit de curand in dar. S-ar putea sa il fi primit si voi. Raspunsurile astea nu au poze, prin simplul fapt ca nu am gasit nici unele ca sa ilustreze in mod acurat faptele istorisite aici care se inspira din personaje reale, din povesti reale si nu create in laborator.

> Locuri de loisir în Bucureşti
>
> Unde mergem seara, în timpul săptămânii, sau în zilele de
> week-end, dacă vrem să evităm discotecile house şi
> tradiţionalele terase cu bere?

Creca de evitat aici e chiar cuvantul 'evitat'. Dar asta nu schimba nimic din cultura 'evitationista' si 'recreationista' care incearca sa leviteze undeva sus, dincolo de zgomotele deranjante, taranii, mojicia, badarania, cocalarismele, cartierismele, mishtocareala, bagabonzeala, nesimtirea si scarbosenia care le asalteaza unora finetea in fiecare zi. Eu zic ca daca vrei sa cunosti si sa vezi ce se tareshte prin orasul asta arunca-te in mosh-pit la mosheala pentru ca altfel o sa te speli zilnic cu spirt pe maini si o sa ti se infunde urechile de la urechelnitele albe de i-pod!

>
> Care sunt cluburile „de atmosferă”, unde se poate consuma,
> eventual, şi o porţie de cultură – mai mult sau mai
> puţin undergorund? De ce aţi alege unul în locul celuilalt?

Mergi spre exemplu la terasa Argentin('a') in Lipscani, dar nu cum mergeai inainte din cauza deficitului bugetar cauzat de Cina/Amsterdam Cafe, Argentina locul unde incercai sa iesi la mal cu o bere eftina la 15 leva bucata. Incolaceste-ti privirea pe terasa aia cu rockeri dinaia chicanos batrani si trepanati pe sub spranceana, baieti cu tricouri cu ursuleti tristi care vor padurea inapoi, sau cu maini ghipsate imprimate pe piept(chiar ieri am vazut asta), gigolo de magheru cu creasta coada de rata prelungita, muncitori calificati in meserii care nici nu banuiai ca exista, studente sperioase cu tuburi de oxigen pline cu izometriii, batrani sefi de trib expulzati din uzine care au reminescente cu prima combina, si niste baieti focosi care spuneau ceva despre rupturi de mana si fracturi in picaj de la etajul doi de serenada la caminu' studentesc urmata de chiropractica in hohote de plans la ora 5 dimineata cu niste malaci in halate care ranjeau cu spume in timp ce iti aranjau osul mainii imobilizate intr-o tija Y de metal(nu ai vrut operatie, ai zis ca lasa aranjeaza asistentii pe loc) - momentul in care si-au incheiat manopera medievala nu se compara cu nici un futai pamantean. Esti de acord ca asta nu se compara cu nici un alt loc?

> Ce alternative există, pe lângă cluburi – piese de teatru,
> spectacole mutlimedia şi concerte alternative, petreceri private cu
> D.J. care îşi selectează audienţa, expoziţii şi
> galerii care să ne ţină prinşi, câteva ore?

Cluburi, piese de teatru, spectacole multimedia si concerte alternative nu stiu in ce alternativa intra, fata de cine, si fata in fata cu cine trebuie sau cine nu si pe ce lista de invitati.
Creca inafara de cotetzu de mare clasa de pe langa drumul sarii vizavi de biserica, alaturi de vulcanizare, inainte de clanurile de spalatori de parbrize, mai am o strada in lipscani care imi place - Gabroveni. Cool Cat e oke mai ales ca inafara de ceainaria aia din cotroceni si terasa tratelli de super fite si bazine cu pirania in jur, e cam singurul lounge pe suprafata necaptushita a orasului cred, dar trebuie sa platesti berea in sange, atit e de scump sa bei acolo pe loc. Insa merita sa stai pe strada aia Gabroveni la oricare dintre terasele de acolo noaptea(si ruine e din nou deschis), numa ca sa vezi patrulele de politie si sa te treaca fiorul sfant ca gata au pus mana pe tine, sa vezi copilu cu probleme legat de zgarda unei fiare canine, pustiu care se preface ca iti fura ochelarii daca nu ii dai ceva marunti, si care dupa aia declanseaza alarma grilajului bine pazit de langa.

> Cum stă Bucureştiul, la capitolul oferte culturale de club sau
> de noapte, faţă de alte oraşe europene, din vecini sau
> mai de departe, dinspre Vest?

Bucurestiul sta din ce in ce mai bine, nu stiu cum de stau altii in Bucuresti, dar cred ca poti avea intr-o seara fel de fel de atractii si spectacole de la tineretul ingrijit si bine impachetat pus la mezat pe la motoare cu blonde concertand electro-punk ceh, ceva get together unde look-ul de liceu a devenit tinuta obligatorie sus la White House - unde o (s)ex-pioniera pubera cu mini skirt(pentru care pe vremuri probabil iti bagau ace de gamalie sub unghii si te puneau sa reciti toata biografia lui Mihai Viteaza intre viteji ingenunchiat), mentiuni, insigne, cravata rosie(post nascutinurss sa fim seriosi) - iti poate oferi cu mare gratie colectivista ceva frapucino proaspat, ca sa te invete diferenta intre economia de piata si emulatorii cafelei de naut.
Nu stiu unii poate cred ca totusi e o contradictie aici la oferta culturala de club de noapte, dar la mine chiar nu exista. Tin minte pe Oranienburger in Berlin Mitte, cand primeai flyere cu ultimul strip joint, sau noua expozitie de fotografie despre Fisia Gaza din fosta cladire a postei Reich-ului, prostituate de lux care marshaluiesc chiar prin fata blindatelor Bundeswehr-ului care apara zi si noapte Sinagoga de pe Oranienburgerstr, Sinagoga unde lucra pe vremuri la cataloage de expozitii Karl cunoscut in alte cercuri si drept FM Zombiemaus, mai nou Porno Bono mare DJ de hip hop romanesc in Viena...

> Când suntem sătui de cultură, cluburi şi expoziţii,
> ce opţiuni rămân, pentru loisir?

Pai cred ca ele au fost trasate de diversi exploratori urbani ale caror blogotour-uri ofera sfaturi zdrastice in directia asta, exista destule hotele parasite, fabrici abandonate, parcuri napadite in acest inceput de mileniu, si daca nu intri cu walkie talkie pe unda paznicilor(cum am facut noi odata nu demult) o sa scapi si fara picioare rupte.
Pe de alta parte exista si oferta de a fi reeducat in mediul de mall - acolo ai tot ce trebuie; poti sa te joci de-a familia fericita cu multi copii carora poti sa le ghicesti deja dorintele si nevoile, sa te intinzi pe paturi moi, te faci ca incerci aragazu, frigidere dinalea cu compartiment separat la congelator la 10 milioane cred, vezi cum functioneaza bormasinele si cat de silentions e ultimul model, incerci bicicletele cu enshpe viteze mai scumpe decat in tara de origine pt concursuri pe culmi care sa iti dea energie sa te intorci inapoi in campie, poti sa verifici daca jocurile tale cracuite sant mai noi decat oferta lor din vitrina, si poti sa te joci vatzea cu paza din interior care nu te lasa sa fotografiezi.

Veniti si aparati televiziunea


De azi pe cladirea TVR e ceva nou. Sunt mandru sa anunt ca e opera mea.. Detalii aici.

Strainu has left a comment

Strainu has left a new comment on your post "Lacul Morii":
Oameni buni, NU a fost un cimitir de ciumati, a fost un cimitir ca toate cimitirele, apartinea de biserica din zona, la care am fost botezat si eu (de fapt a venit preotul acasa ca era gerul bobotezei cand trebuiau sa ma boteze, da asta e alta poveste). Problema a fost ca muncitorii aia nu au fost protejati si au luat niscai boli, mi se pare normal sa existe tot felul de microbi in corpuri in descompunere. Copiii din zona (inclusiv eu) au fost vaccinati suplimentar si nu a avut nimeni nici pe naiba. O alta legenda a locului zice ca lacul e blestemat (tot din cauza ca au fst mutati mortii) si de-aia se ineaca atatia oameni acolo. Explicatia pseudo-stiintifica zice ca placile de beton de pe fundul lacului se misca, oamenii isi prind picioarele acolo si nu mai pot iesi in timp util.Azi a aparut si un articol in Hotnews despre insula. Date tehnice gasiti pe Wikipedia.

Dj Vadim in Bukresh


pe 9 septembrie la White House / Cina... detalii aici.

forturi - soseaua de centura

















Acum catva timp m-am intalnit cu niste prieteni care mi-au vorbit despre un fort de la marginea orasului, unde facusera poze si care fusese intre timp inundat. Am cautat impreuna pe Google Earth locul si peste vreo doua saptamani am fost sa il vad si eu. Era undeva in comuna Voluntari, langa soseaua de centura. Se poate vedea si in imagine, e cel din partea din dreapta sus.

Fortul era intr-adevar inundat si dupa vreo cateva ore de orbecait prin niste tufisuri care vor deveni in curand o adevarata padure, am abandonat locul, dezamagit. Nu am reusit sa vad decat niste ziduri laterale din caramida rosie, care aveau oarecare farmec. Dar erau pe partea cealalta a unui sant foarte mare, cu apa limpede, ce parea destul de adanca. M-am uitat cu nostalgie la boltile de deasupra intrarilor in zidul de caramida si am parasit locul respectiv.

















In aceeasi seara, asezat in fata computerului, am incercat, pornind de la forma fortului de care stiam deja, sa reperez altele pe harta Google. Mi-a luat foarte putin timp sa gasesc inca unul, mai la nord de primul. Si apoi au urmat si celelalte. Dupa vreo ora si ceva incercuisem orasul cu o sumedenie de placemarks pe care le-am trimis si celorlalti prieteni.















Mult dupa intamplarea asta, vorbind cu neon, am aflat ca a intrat in fortul de langa Autostrada Soarelui, incercand sa deseneze ceva. Pentru ca era oarecum in zona de oras in care locuiesc, intr-o duminica in care mergeam de fapt catre Mihailesti, m-am oprit sa vad si fortul.





























Cladirea este in foarte buna stare si e extrem de accesibila. Un drum de-abia asfaltat merge chiar pana aproape de intrare. In mod straniu, in interior camerele sunt foarte curate si pe jos cineva a maturat. Cladirea are doua etaje. Se poate merge si pe acoperis, unde terasa este acoperita de iarba, ca si cum ar fi vorba de un deal natural.











































La parter exista o serie de camere mari, cu mici ferestruici prevazute cu tot felul de dispozitive de prindere pentru mitraliere, pusti, etc. Intrarea are pe fiecare parte cateva orificii de genul asta. N-as fi vrut sa fiu in pielea celui care ar fi incercat sa intre inauntru pe timp de razboi intr-un asemenea buncar. Desi fortificatiile n-au luat niciodata parte in lupta, cum o sa vedem putin mai jos.















Galeriile din interior strabat cladirea de la un cap la altul printr-o serie de coridoare, scari care urca si coboara. In partea de sus exista mai multe incaperi circulare, de diverse marimi, in care la un moment dat au existat niste tunuri. Incaperile cele mai mari au fost betonate intre timp. Si plimbandu-ma pe coridoarele intunecate ale fortului, m-am suit intr-una din incaperile astea, izolata ermetic printr-un tavan boltit de exterior. Inauntru era un intuneric compact, fara nici o fisura.






















Un miros greu de aer statut, umezeala si inca ceva pe care nu reuseam sa il deslusesc, plutea in aer. Aveam o lanterna si ma uitam impreuna cu cei cu care eram la tavanul acoperit, la caramizile incaperii circulare, cand, la un moment dat din neglijenta, am lasat lanterna mai jos. In primul moment nu mi-am dat seama. Apoi l-am privit, i se vedea doar albul ochilor. Statea lungit pe jos si ne privea, fara sa schiteze nici un gest. Condescendent am spus cu voce tare: E un domn care doarme aici, avea ochii larg deschisi. Am coborat scarile cu picioarele moi, suspiciosi pe linistea suspecta din restul fortului parasit.















Constructia forturilor a inceput la 1884, dupa planurile unui arhitect belgian, Henri Alexis Brialmont si a durat mai mult de douazeci de ani. Forturile erau unite de o cale ferata si de o sosea, care a devenit mai tarziu soseaua de centura. Intre forturi erau pozitionate baterii subterane, in total fortificatiile fiind prevazute cu 240 de piese de artilerie.

La acea epoca, la zece ani dupa castigarea Razboiului de Independenta de la 1877, Romania era doar Muntenia plus Moldova. Doctrinele vremii spuneau ca orasul-capitala este punctul strategic cel mai important, asa incat s-au cheltuit 111,5 milioane lei aur pentru constructie. Totusi fortificatiile nu s-au dovedit a fi eficiente pe vreme de razboi. In Primul Razboi Mondial fortificatiile din Liege, construite de acelasi arhitect belgian, au fost cucerite cu mare usurinta de armata germana. In epoca, ofiterii superiori din Bucuresti au sesizat pericolul si au demontat toate piesele de artilerie, transformand tunurile Krupp in unitati mobile, abandonand forturile.

In prezent multe din forturi sunt parasite sau au alte destinatii. Cel din Chiajna a fost un timp depozit de muraturi, cel dinspre Mogosoaia a devenit ciupercarie. Un fort din Popesti-Leordeni va deveni chiar capela, fiind inconjurat de un cimitir. Fortul numarul 13 e parte din inchisoarea Jilava, asa cum scrie in articolul din care provine si informatia istorica.






















Forturile sunt constructii de arhitectura militara, legate de industria de razboi. Din cauza vechimii, ar putea fi considerate cu usurinta monumente de arhitectura. Pana atunci insa pot fi niste locuri interesante de explorat. Mersi neon si rezonantu pentru informatii. Gasiti placemarks pentru forturi aici.

Viata vazuta prin reclama


Piata Unirii vazuta prin reclama... asta apropos de ce se zicea ca "e OK, nu obstructioneaza vederea".

urban furniture

















Un blog facut de cativa studenti la arhitectura isi propune sa stranga o arhiva de imagini cu obiecte de mobilier urban. Pana scrie cineva o definitie pe wikipedia, urban furniture/mobilier urban inseamna: banci stradale, capace de canal, ceasuri publice, cismele de apa, lampadare stradale, fantani publice, jardiniere, rampe si semnale urbane, adica tot atatea categorii care sunt prezente pe pagina lor.

Sunt inca la inceput si nu au foarte multe posturi, asa ca e loc de contributii si de la voi. Puteti sa le scrieti la urban_furniture@yahoo.com ca sa le trimiteti poze cu lucrurile pe care le-ati vazut prin oras.

Am gasit pe pagina lor banca de jos, din Eroilor, dar tot mai mult mi-au placut figurinele din parcul pentru copii din Timisoara.



A selection of Bukresh videos found on youtube

These two are by Amzakei a 39 year old British traveller. Music by Taraf de Haidouks.






The one and only MJ live in Bukresh:


Sa speram ca si in seara asta Bucurestiul va sarbatori la fel. Daca nu atunci o sa updatez postul asta...

Bukresh Cityscape




Photos taken from the top of that building

Piata Obor face loc la Mall






De ceva vreme se tot vorbeste despre daramarea celei mai vechi piete din Bucuresti. Un primar PSDist de ocazie care s-a impritenit rapid cu investitorii multinationalelor insista sa intre cu buldozerul peste o parte importanta din istoria si cultura Bucurestiului. Motivul pe care il invoca este ca e murdaria. Solutia lor este sa darame. Propun sa daramam atunci tot Bucurestiul si sa facem un mare mall. Sau o catedrala care sa ne mantuiasca. Culmea e ca primaria ar trebui sa se ocupe de curatenie iar solutia lor este buldozerul. De ce nu se gandeste oare primarul sa restaureze Hala Obor si sa faca o zona de "comert civilizat" acolo [Ontzanu a incercat acum cativa ani sa darame si Hala Obor insa n-a reusit pentru ca este monument de arhitectura - Arh Horian Creanga care a mai "semnat" si Blocul Aro - cinema Patria, Hotel Aro din Brasov si Stadionul Republicii (cel ingropat de arhitectii regimului Ceausescu) ]?



De ce nu se preocupa primaria sa darame colcaiala balcanocapitalista din intersectia de la Obor sau de fatadele blocurilor acoperite cu reclamele pritenilor investitori?
Sper totusi ca Ontzanu nu va reusi sa scape si sa darame piata asa cum a daramat monumentul "1907", sper sa existe reactii serioase si sa incercam atat cat sa mai poate sa pastram istoria orasului intacta si neatinsa de presiunile investitorilor. Si mai ales sper ca in anul 2010 si chiar si in 2020 sa pot cumpara legume si fructe adevarate din piata nu mizerii modificate genetic de la cora, hardcora sau hipercora...