tramvaiul rathgeber - linia 40

Am cunoscut lumea faramitata in mii de nuante de dezgust pe care ti-o arunca in fata un tramvai murdar sau un autobuz plin de oameni descompusi de caldura. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum.

















Si nici despre felul in care orasul functionalist isi programeaza traseele, culegand la orele diminetii muncitorii si functionarii de la scara blocului pentru a-i arunca in fata cladirii de birouri sau in fata fabricii.

Alvin Toffler vorbea despre fluxul si refluxul populatiei tarata de contractiile unui oras industrial, care inghite dimineata cetatenii activi si ii scuipa seara catre dormitoare, cu ajutorul mijloacelor de transport.













Insa exista momente cand tramvaiul si scaunul confortabil pe care esti asezat devin un nucleu de puternica intimitate. Copacii care apar si dispar in patratul ferestrei, cerul vazut printre blocuri, oamenii din statie devin atunci un spectacol pus in scena special pentru tine.

Iarna rezistentele risipesc electricitatea sub forma de caldura in jurul picioarelor inghetate in timp ce privesti pe fereastra. Iar vara asisti indiferent cum gloata se calca pe picioare la cativa milimetri de genunchii tai, in timp ce visezi.















Asemenea ganduri nu sunt posibile oriunde. Ca si un automobil, un tramvai are un anumit stil. Iti evoca anumite imagini. Te lasa sa visezi pe niste trasee.

Am visat in autobuze sordide si in tramvaie care se descompuneau intre statii, scrasnind din fiare si scotandu-si calatorii din minti. Am visat in troleibuze, imbracat in treningul de sport, mergand catre scoala.
















In nici un mijloc de transport n-am avut reverii mai intense decat in tramvaiul Rathgeber. Scaunele confortabile, ferestrele enorme asezate un pic mai jos de inaltimea scaunului, detaliile constructive in general si atentia acordata de constructori organizarii spatiului m-au fascinat din primul moment in care m-am suit intr-un vagon al liniei 34.

In 1994 cand se intampla asta, tramvaiele aduse din Germania erau o noutate. Butonul pe care se apasa la coborare mi se parea culmea interactivitatii. Iar din momentul in care m-am mutat pe linia tramvaiului 40 am mers in fiecare zi cu tramvaiele albastre la scoala.

Apoi, in anul 2002 tramvaiele Rathgeber nu au mai venit in statie. Visul de confortabil carusel burghez pe care mi-l induceau de fiecare data cand se desprindeau de peronul statiei de la Sfantu Gheorghe a disparut. In locul lor, vagoanele V3a romanesti, cu designul lor modernist, angular, aseptic, cu tabliile scaunelor drepte, lipsite de orice curbura.
















De atunci nu am mai avut o existenta cotidiana fortificata de reveriile confortabile pe care mi le trezeau vagoanele tramvaiului nemtesc. Tramvaiul romanesc ma dezamageste si astazi prin spatiile lui stangace si prin ergonomia lui destinata probabil unor cutii mari de carton.

Datorez unele dintre fotografiile de mai sus acestui site. Celelalte vin de la Virtuelle Munchner Trambahnmuseum.

5 comments:

Teo Ajder said...

tramvaiul Rathgeber este pentru mine cea mai elaborata realizare a mijloacelor ded transport de productie germana! "Bombadierele", tramvaiele produse de 'Siemens', sunt sub standardele de confort & design ca cele care au "esuat" in RO! Acestea merita "creolizate" si facute sa circule inca 100 de ani, in caz ca atunci va mai exista acest mijloc de transport...

Bogdan said...

ah, scaune confortabile şi multe! (dublu faţă de un vagon românesc), încălzire care chiar funcţionează, uşi care se închid etanş (nu ca cele de la V3A), multă atenţie la detalii şi design... :-)

Anonymous said...

Într-adevăr, cele mai confortabile tramvaie din Bucuresti. Au fost primele tramvaie in care am avut caldura si ma uitam (ca si acum cand am norocul sa prind unul pe 11 sau 17) pe geam cum toate masinile raman in urma pe drum...mai ales la #2609 sau #2509(nu mai tin minte numarul)
Pacat ca, fata de 49 cate s-au adus, mai circula doar 21 de cupluri vag.motor-remorca :( Cei de la RATB stiu foarte bine sa-si bata joc de lucrurile bune (sa vedem autobuzele Mercedes dupa ce ies din garantie...).

Anonymous said...

Tramvaiele astea mă fac să mă simt nostalgic; anii '90: timpul iubirii, Euro-dance... Le-am înjurat la început, dar acum le ador! Aduc a acele tramvaie de mare capacitate din Bucureştiul aniilor '50-'70 - am doar 23 de ani şi iubesc vechiul Bucureşti!
Păcat că vor avea un sfârşit aşa de tragic.
Ruşine celor care nu au inimă şi celor care nu se bucură de chestiile simple.

Anonymous said...

sa le taie odata pe toate , sunt niste jeguri infecte. Trebuie sa avem si noi ceva calumea si sa scapam de toate gunoaiele comuniste.