tramvaiul rathgeber - linia 40

Am cunoscut lumea faramitata in mii de nuante de dezgust pe care ti-o arunca in fata un tramvai murdar sau un autobuz plin de oameni descompusi de caldura. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum.

















Si nici despre felul in care orasul functionalist isi programeaza traseele, culegand la orele diminetii muncitorii si functionarii de la scara blocului pentru a-i arunca in fata cladirii de birouri sau in fata fabricii.

Alvin Toffler vorbea despre fluxul si refluxul populatiei tarata de contractiile unui oras industrial, care inghite dimineata cetatenii activi si ii scuipa seara catre dormitoare, cu ajutorul mijloacelor de transport.













Insa exista momente cand tramvaiul si scaunul confortabil pe care esti asezat devin un nucleu de puternica intimitate. Copacii care apar si dispar in patratul ferestrei, cerul vazut printre blocuri, oamenii din statie devin atunci un spectacol pus in scena special pentru tine.

Iarna rezistentele risipesc electricitatea sub forma de caldura in jurul picioarelor inghetate in timp ce privesti pe fereastra. Iar vara asisti indiferent cum gloata se calca pe picioare la cativa milimetri de genunchii tai, in timp ce visezi.















Asemenea ganduri nu sunt posibile oriunde. Ca si un automobil, un tramvai are un anumit stil. Iti evoca anumite imagini. Te lasa sa visezi pe niste trasee.

Am visat in autobuze sordide si in tramvaie care se descompuneau intre statii, scrasnind din fiare si scotandu-si calatorii din minti. Am visat in troleibuze, imbracat in treningul de sport, mergand catre scoala.
















In nici un mijloc de transport n-am avut reverii mai intense decat in tramvaiul Rathgeber. Scaunele confortabile, ferestrele enorme asezate un pic mai jos de inaltimea scaunului, detaliile constructive in general si atentia acordata de constructori organizarii spatiului m-au fascinat din primul moment in care m-am suit intr-un vagon al liniei 34.

In 1994 cand se intampla asta, tramvaiele aduse din Germania erau o noutate. Butonul pe care se apasa la coborare mi se parea culmea interactivitatii. Iar din momentul in care m-am mutat pe linia tramvaiului 40 am mers in fiecare zi cu tramvaiele albastre la scoala.

Apoi, in anul 2002 tramvaiele Rathgeber nu au mai venit in statie. Visul de confortabil carusel burghez pe care mi-l induceau de fiecare data cand se desprindeau de peronul statiei de la Sfantu Gheorghe a disparut. In locul lor, vagoanele V3a romanesti, cu designul lor modernist, angular, aseptic, cu tabliile scaunelor drepte, lipsite de orice curbura.
















De atunci nu am mai avut o existenta cotidiana fortificata de reveriile confortabile pe care mi le trezeau vagoanele tramvaiului nemtesc. Tramvaiul romanesc ma dezamageste si astazi prin spatiile lui stangace si prin ergonomia lui destinata probabil unor cutii mari de carton.

Datorez unele dintre fotografiile de mai sus acestui site. Celelalte vin de la Virtuelle Munchner Trambahnmuseum.