Meseria Mea E Discul

Cu cativa ani in urma am avut un contact tangential cu maestrul Johnny Raducanu intr-o emisiune TV a lui Tatulici unde am evoluat la firul ierbii alaturi de fratii de la BUG Mafia si o serie de alte personaje mai mult sau nu importante, functie de referential; vizavi de un subiect care a fost pierdut impresionant de rapid in ceata si vorbe amare. La 5 minute dupa incepere Johnny a declarat ca nu vede nici o legatura intre treaba asta cu hip-hopu si jazz, si ce face el, s-a scuzat si s-a tirat. N-a fost momentul, dar promit ca ne mai vedem (treaba avea loc in Teatrul Giulesti, fost sediu Radio Nova 22, era un fel de ciclu care se atingea pe el insusi da' asta alta data..)

Johnny, din neam de lautari cu renume inca de pe vremea Sultanului, a ars-o ca smecherii de cand se stie, iar de pe la sfarsit ani '60 si pentru urmatorii 10 a (re)definit jazzul romanesc in acord de bas si mereu contra ca parte a cvintetului "Bucuresti ", nume Greu si uitat de mai multi decat ar trebui. Aici a evoluat alaturi de Dan Mindrila - specialist in saxofon tenor si lider oficial al grupului, Marius Popp la pian si clape, Eugen Gondi tobe si percutie, si Stefan Berindei pe sax alto si sopran. Nu o s-o luam pe urmele tuturor acesti fruntasi progresisti de data asta, in schimb as vrea sa atrag atentia asupra a 3 din putinele inregistrari ramase de la ei in diverse formule si toate aparute ca viniluri la Electrecord. Din pacate ele nu au avut inca parte de o reeditare oficiala - meritata si asteptata de multi - intre timp insa merita sa va luptati cu dealerii japonezi, europeni si locali si sa incercati sa le gasiti prin colectiile prietenilor de familie sau anticariate de cartier.
Deci..

Campionii Jazzului Romanesc in Variante Colectabile

Probabil cel mai vanat disc Electrecord si in acelasi timp albumul de jazz romanesc cu centura neagra si cei mai multi dani, este "Seara de Jazz Romanesc Cu Aura Urziceanu" din '74 .Legenda spune ca pana acum cativa ani vinilul original se dadea cu in jur de $400-500 pe listele/ in magazinele de specialitate; intre timp insa P-Vine,companie nipponeza cu dimensiuni respectabile, a preluat drepturile de reditare vinil & cd si a mai scos o editie, totul insa limitat doar la teritoriile japoneze. Insa presiunea macar a mai scazut un pic si la ora asta nu mai e chiar subiect de bataie pe Ebay sau motiv de donat organe contra cash..
Aura Borealis, plina de zambet si soare inca de pe coperta, e abia intoarsa din turneu prelungit in State si Canada de unde l-a cules pe bateristul Ron Rully care avea sa-i devina partener de viata si aranjor pentru albumul susnumit, si cu cvintetul Bucuresti in spate, stanga si dreapta - devenit septet pentru ocazie cu Nelu Marinescu la trompeta,Nicolae Farcas la trombon si Nicolae Moraru pe percutie (Gondi absent,inlocuit de data asta la aparat de Ron Rully). Albumul este incredibil cap coada: piesele sant versiuni adaptate ale unor teme si cantece folclorice romanesti, iar performanta este neegalata inca in istoria muzicii moderne romanesti (decat poate, si asta la cativa ani distanta doar, de Nicolae Ionescu si Vocal Jazz Quartetul sau impreuna cu Cvintetul Radu Ghizasan cu "Conexiuni Bop ", un alt vinil/album Electrecord de interes deosebit si potential subiect al unei viitoare dezbateri).
Preferata personala este "Surpriza", unde Aura evadeaza in spatiu liber si nu se mai opreste, urmata la doi pasi de Jocul Tambalelor, Pe Olt, Nu-mi Cere Sa Cant , Iarna,Iarna (Theodor Negrescu inpresioneaza la butoane si delay!), In Amurg si Inserare. Atat de multe trackuri bune, de la waltz-uri modale la fuziune braziliana, cu Aura in forma de zile mari si cu glasul mai curat ca niciodata - albumul ar trebui introdus la scoala ca studiu obligatoriu..


Doi ani mai tarziu Johnny loveste din nou cu "Jazz In Tara Mea", primul album aparut sub numele sau si unde conduce cu inspiratie din spatele contrabasului (la care va "renunta" in urmatorii ani in favoarea pianului) o echipa foarte similara cu cea de pe "Seara de Jazz" si bazata tot pe cvintetul "Bucuresti " in formula adaptata si imbunatatita: Popp ,Mindrila, Gondi, Nelu Marinescu, plus Peter Wertheimer la flaut si Radu Goldis la chitara. Punctele de interes maxim sant ultimele piese de pe fiecare fata a discului, "Balada" - o compozitie modala de un rafinament exemplar de-a pe atunci preaproaspatului Adrian Enescu, care o ia in cateva parti pe care reuseste sa le aduca impreuna intr-un mod neasteptat pana la final, si "Dialog" - o alta compozitie cinematica care schimba ritmul, tonul si armonia in multiple ocazii si o apuca in cateva directii aparent diferite relativ in acelasi timp dar care sfarsesc prin a trece podul impreuna, de data asta semnata de Johnny himself. Nici o reditare inca pentru albumul asta, insa fiti atenti un pic si s-ar putea sa va impiedicati de el pe strada intr-o zi cu soare. Eventual fara sa va arda nimeni de 60-70 de paralute la Caraiman.

Viata continua in acelasi ritm si swing incongruent cu varianta tot mai extrema de comunist in care se petrecea toata povestea si un an mai tarziu in '77 apare cel de-al treilea disc inspre care indreptam urechea mintii astazi, "Panoramic Jazz Rock" - de data asta semnat de Marius Popp, care da coardele clasice pe pian electric precum arhitectura pe jazz cu ani in urma si creeaza un nou punct de reper in jazzul nostru. Coperta este prima care iese in evidenta - destul de psihedelica pentru momentul si plasarea geografica respective, iar muzical atinge punctul acela care trebuie inca de la prima piesa "Peisaj", cu un aranjament impresionant care alterneaza intre 4/4 si 3/8.Si care continua cu cea de-a doua piesa "Balada".
Am uitat: in afara de maestrul Popp nici unul din restul muzicienilor nu este creditat pe album, insa din cercetari suplimentare reiese cum ca echipa este formata de data aceasta, pe langa jazzmani din mai multi muzicieni cu raza de actiune pe zona rock: Paul Wertheimer, Alin Constantiniu, Edmund Buschinger, Florian Pane, Radu Goldis, Mircea Tudoran, Sorin Movileanu, Marian Toroimac, Mihai Cernea, Sergiu Zagardean, Aurora Andronache, Silviu Hera, Dan Andrei Aldea. Misterul continua cu "Balada" deja numita - piesa este prezentata pe coperta ca o compozitie a pianistului insa Richard Oshanitzky sustine in liner note-urile de pe spate ca este o compozitie a aceluiasi Adrian Enescu; care a compus si aranjat si cealalta "Balada", de pe "Jazz In Tara Mea" (si acelasi Adrian care a fost partenerul lui Cretu in spate la Enigma; stiti voi care). Usor suspecta povestea, insa oricine e vinovatul soundul piesei este proaspat si incredibil de apropiat de cel al lui Marc Moulin si Placebo (vedeti google pentru asta, dar nu confundati cu grupul brit-pop, vorbim despre jazz fusion belgian de la inceputul anilor '70) . Intoarceti discul si pe partea cealalta va asteapta "Simboluri", exemplu de clasa in jazz-funk si compozitie pe ritm sustinut (cu mentiune speciala pentru grupul de suflatori).
La fel ca si lp-ul lui Johnny de mai sus, am vazut "Panoramicul" trecand de la unii la altii pentru sume intre 50 de centi la $90-100 . Cum v-o fi norocul.


Inchei aici scurta interventie, cu palaria jos si o mana sus in cinstea jazzmanilor nostri carora nu le-a fost frica sa viseze cu ochii larg deschisi si sa aduca soarele si pe care daca ii intalniti pe strada sau le gasiti numarul in cartea de telefon dati-le una peste spate si un zambet si din partea mea.
Ca sa revin cam de unde am plecat: da Maestre - exista legatura
Ne vedem curand.

De la locul faptei,
Fratele Bogdan