Semneaza petitia DREPTURILE PIETONILOR

Petitia “Drepturile pietonilor”

Semneaza petitia aici.

Noi, pietonii din orasele Romaniei, revendicam urmatoarele drepturi:

1. Dreptul la respect din partea autoritatilor si a mass-media
Politicile transportului urban, luarile de pozitie ale decidentilor politici si reflectarile lor in mass-media privesc doar problematica conducatorilor auto, desi pietonii sint majoritari. Solicitam tratament egal pentru pietoni, biciclisti si conducatori auto.

2. Dreptul la trotuare
Majoritatea trotuarelor, in special in zonele centrale, sint ocupate de masini, iar pietonii sint nevoiti sa circule pe carosabil, riscindu-si viata. Trotuarele trebuie sa revina pietonilor. Cerem Politiei Rutiere sa amendeze masinile parcate ilegal pe trotuare. Cerem autoritatilor locale sa instaleze stilpi de protectie pentru impiedicarea accesului masinilor pe trotuare. Cerem limitarea panourilor publicitare de pe trotuare.

3. Dreptul la siguranta in trafic
Sint prea numeroase cazurile de accidente pe trecerile de pietoni sau pe trotuare. Solicitam Politiei Rutiere sa previna astfel de accidente prin aplicarea stricta a Codului Rutier in cazuri de exces de viteza si neacordarea prioritatii pentru pietoni. Cerem conducerea scuterelor doar cu permis de conducere. Solicitam autoritatilor locale sa instaleze denivelari pentru incetinirea vitezei la toate scolile si gradinitele.

4. Dreptul la aer curat
Solicitam autoritatilor locale politici de reducere a traficului, prin sustinerea transportului in comun si a transportului cu bicicleta. Solicitam taxarea suplimentara a masinilor de mare capacitate. Solicitam autoritatilor de mediu amendarea santierelor deschise.

5. Dreptul la liniste
Sintem exasperati de claxoanele inutile ale conducatorilor auto. Solicitam Politiei Rutiere sa aplice Codul Rutier, care interzice claxonatul in oras cu exceptia cazurilor de pericol. Sintem exasperati de zgomotul intentionat amplificat al motocicletelor. Solicitam Politiei Rutiere sa amendeze pe motociclistii care recurg la astfel de mijloace.

6. Dreptul la un transport in comun eficace
Solicitam autoritatilor locale un transport in comun cu orare afisate si respectate. Solicitam benzi unice pentru transportul de suprafata.

7. Dreptul la respect din partea conducatorilor auto
Solicitam Politiei Rutiere sa amendeze manifestarile necivilizate (agresiuni verbale si chiar fizice) ale conducatorilor auto la adresa pietonilor, in special a virsticilor, a femeilor si a copiilor.

8. Dreptul la trasee pietonale
Solicitam autoritatilor locale sa amenajeze, ca in toate orasele occidentale, trasee dedicate exclusiv pietonilor si biciclistilor.

9. Dreptul la spatiile verzi
Solicitam autoritatilor locale sa amenajeze noi spatii verzi, astfel incit fiecare locuitor sa aiba un parc sau o gradina publica la cel mult 15 minute de mers pe jos. Solicitam incetarea schimbarii destinatiilor spatiilor verzi in spatii construibile, in special a spatiilor verzi aferente blocurilor. Solicitam interzicerea panourilor publicitare pe spatiile verzi.

10. Dreptul la estetica orasului in care traim
Solicitam stoparea mutilarii oraselor noastre, care se produce in prezent prin demolarea caselor de patrimoniu si prin insertii de imobile nepotrivite in cartiere cu coerenta arhitectonica, in special in zonele protejate.

Semneaza petitia aici.

3 comments:

Ceai de ghimbir said...

M-am entuziasmat, dar citind petitia aproape ca ma buseste plansul. suntem atat de departe de realizarea punctelor care suna ca o poveste pentru o romanie dintr-o alta galaxie. suntem o tara prea trista, prea impotmolita. petitia este absolut degeaba. nu se va schimba nimic multi ani de acum inainte. si iar imi doresc cu disperare sa plec de aici.

Immortal Ping said...

ce-are pietonul cu distrugerea caselor de patrimoniu?

Anonymous said...

Sunt perfect de acord cu aproape toate punctele petitiei (am ceva indoieli referitoare la pistele pentru biciclete - decat ce s-a facut pana acum, mai bine nu ar fi fost deloc), dar nici eu nu vad legatura dintre toate aceste cereri (4, 5, 8, 9, 10) si drepturile pietonilor. Sorry.