All Saints - Rock Steady

Честита Нова Година

La Multi Ani si Честита Нова Година pentru toti bucurestenii, romanii, bulagrii si europenii din toata lumea. L-am ales pe Azis, manelistul nr 1 al Bulgariei, sa ne cante o melodie speciala in aceasta zi de sarbatoare. Hai Romania, hai Bulgaria, hai Europa!!!

Boekarest 1984

Carti postale si fotografii gasite pe siteul unui onaldez (sau belgian) pasionat de mijloace de transport public care a vizitat Bucurestiul in 1984. Cartile postale ar putea fi chiar mai vechi. Mai multe imagini aici. [Poate ne ajuta cineva si ne traduce textul de pe site]

Zabrauti

Zabrauti este o zona din Cartierul Ferentari in care Costa Coffe nu-si va deschide o sucursala prea curand. Nu pot sa spun foarte mult pentru ca nu am fost niciodata acolo insa cred ca imaginile vorbesc de la sine. Sunt facute de un grup de tineri care au initiat o actiune FOOD NOT BOMBS acolo:

"Duminica, 15 Octombrie 2006 un Food Not Bombs (Hrana Nu Bombe) a fost organizat de catre un grup alternativ din Bucuresti in cartierul Ferentari, cartier marginalizat si foarte sarac. In jur de ora 13 s-a facut instalarea in fata unui bloc, pe trotuar. Oamenii au inceput sa se stranga la inceput curiosi, apoi dornici sa primeasca din cele pregatite. S-au impartit in jur de 100 de portii de mancare si aproximativ 15 litri de ceai." continuarea aici

Cred ca suntem cu totii de acord ca lucrul de care intradevar au nevoie acesti oameni este Catedrala Mantuirii Neamului.

Andrei Pandele si Bucurestiul anilor '80

Fotografii de Andrei Pandele

Andrei Pandele a avut sansa si inteligenta de a fotografia Bucurestiul intr-una dintre cele mai tumultoase perioade din istoria recenta - anii '80. Fotografiile lui sunt marturii care ar fi trebuit sa se afle demult intr-un muzeu al comunismului sau al Bucurestiului disparut. Din cate ne spune se pare ca va expune unele dintre ele intr-o expozitie la MNAC in 2007. Mai multe fotografii aici si aici.

font play

Dintre toti, cel mai greu imi este sa vorbesc despre Neon. Si asta nu din cauza ca nu l-as cunoaste destul de bine. Sau pentru ca nu as intelege ceea ce face. De mai multe ori m-a luat cu el atunci cand a mers sa deseneze si de fiecare data a reusit sa imi explice intr-un mod coerent ce avea de gand sa faca in locul respectiv.

















Mi-a spus de ce nu ii plac desenele 3D sau grafurile wildstyle, mi-a vorbit despre color schemes, despre contururi si alte detalii tehnice. Mai departe de explicatiile lui, eu am admirat intotdeauna la el stilul curat, minimal si tendinta catre forme abstracte.






















Odata ce ai trecut printr-un numar mare de situri web si ai vazut serii intregi de ziduri asemanatoare, grafitti-ul poate deveni plitictisitor. Cred ca Neon e constient ca poate exista un asemenea sentiment de suprasaturare in fata unor stiluri care se repeta, sau in fata unor desene corecte, dar care sunt intr-o oarecare masura lipsite de curajul (lui mouse de exemplu) de a merge mai departe de abordarea clasica din grafitti. Literele writerilor scrise in acelasi stil de prea multe ori.






















Poate din cauza asta foloseste de multe ori vopsea in loc de spray, intinzand culoarea cu trafaletul. Din aceeasi cauza cred ca e atat de captivat de jocul cu fonturile, care devin de fiecare data altceva, fie ca e vorba de o ambigrama, de o emblema-blazon (care continua totusi sa ii silabiseasca numele), sau de niste obiecte gasite in spatii parasite care devin si ele parte dintr-o semnatura.






















Neon e perfect capabil sa produca desene precise, dar ii place sa le combine cu o abordare usor neglijenta. Astfel, darele de vopsea aruncate pe perete aparent la intamplare devin fundalul unor compozitii bine calculate.






















Printre multe alte lucruri, Neon are si umor. Si ii plac mesajele un pic naive si culorile dulci, asa, ca o bomboana.

u sk8?

Cristi a plecat la Timisoara sau la Brasov si s-a intors sub numele de Uskat. Cei din partea aia a tarii erau mai activi la vremea aia. Cu toate astea au fost fermecati de stilul lui si de frontside-urile impecabile.

Prin 2000, in Bucuresti skateboardingul era un sport marginal. Nu existau skateshopuri si ne cumparam shuzii de la piata din Brasov, unde puteai sa gasesti DCuri cu 500 de mii. Placile veneau mai toate de afara, prin diversi prieteni. Mult mai tarziu a aparut Sigi din Brasov, care aducea placi si roti din Ungaria.

La inceput ne apucaseram chiar sa ne facem singuri placile. Bart si Caine, niste skateri old school detineau secretul la chestia asta, impreuna cu combinatiile de clei de oase si aracet care faceau placile sa tina mai mult. Cu toate astea n-au vrut sa renunte la ceea ce stiau, asa ca a trebuit sa incercam noi sa descoperim si meseria de tamplar. Placile erau destul de subrede, ne-am amuzat un timp desenandu-le si strivindu-le de bordura. Pana la urma am renuntat, pentru ca nu aveau pop, adica erau cam greoaie si nu sareau cum trebuie.

Cuvintele de baza din vocabularul nostru de mica subcultura erau axe, grip, grind, ollie, tenesi sau shuzi, borduri si talpa. Orasul era inca de pe vremea aia un loc de joaca fascinant si chiar daca pierdeam mult timp prin skatepark in Herastrau, unde rampele erau un pic prea inalte pentru trickurile de skate si pentru nivelul nostru de atunci, ieseam de multe ori in oras in cautarea de noi locuri in care sa ne dam.

Ne placea sa mergem la Marmura, adica pe Victoriei, sau la TNB. Eram foarte putini. Bart, Uskat, Dumitru, Mircea, Mortu si cu mine. Intre timp Mircea a murit, Mortu si cu mine ne-am lasat de skate. Cu toate ca au aparut alti oameni, Razvan, Neon, Dragos, Teo, spiritul initial, de cerc intim, s-a pastrat.

Noi eram cei care, stand in picioare pe bordura de la TNB, strigam in cor: Maama ce faaataa!! Si dupa ce trecea, in gura mare: Maama ce urataa!! Ne tineam de tot felul de glume retarde si ne distram pe seama trecatorilor, a strazii care era de altfel destul de indiferenta la umorul nostru de cele mai multe ori inofensiv. Imi amintesc si serile in care Bart venea sa ne povesteasca vreun film pe care il vazuse el la TV si il alungam de fiecare data, il rugam sa se opreasca pentru ca intra in detalii si nu se oprea ore in sir da frate si dup'aia au venit aia si...

De multe ori treceam drept niste personaje destul de stranii, cu placile in mana, cautand un loc cu asfalt neted in care sa ne dam. Iarna era cel mai greu, pentru ca totul se acoperea cu zapada sau cu o pojghita de apa si nu puteam sa facem nimic. Atunci mergeam in fata la Benetton, peste drum de Cercului Militar, unde era un gang cu o podea perfecta si putin inclinata. Mai tarziu s-a facut acolo o banca si au pavat podeaua cu niste dale mari si grunjoase care nu sunt bune de nimic.

Eu nu am trecut niciodata de nivelul ollie/grind/kickflip. M-am lasat de skate prin 2003, nu aveam talentul pe care il aveau ceilalti si un timp am fost destul de convins ca vreau sa fac si alte lucruri, pentru ca toata facultatea mi-o petrecusem pe strazi. In schimb, pentru cei care au continuat sa se dea a avut loc un eveniment de tipul unei mici revolutii cand l-au cunoscut pe Cezarica. Aparusera dintr-o data o gramada de copii cu placi pe strazi si el era unul dintre ei. Era deja destul de bun incat sa il puna la treaba pe Uskat, care pe vremea aia era cel mai skilled dintre noi.

Au existat mai multe tentative de a face un film de skate. Dumitru a venit de cateva ori cu camera, insa rezultatul era low res si filmarile nu erau chiar extraordinare. Aici a intrat in scena Razvan. El s-a ocupat de filmarile si de editarea primului episod din Talpa, din care am extras filmuletul de mai sus cu Uskat. Pe strada to ride/to skate a fost tradus in mod spontan in a da talpa. De aici si numele filmului.

Episodul 2 din Talpa e in lucru. Daca vreti sa va apucati de skate si aveti neaparata nevoie de una dintre placile desenate de Teo, scrieti-ii lui Razvan si poate aranjati ceva.

Perception of gates

Gates from Bucharest






Two days ago I got an email from Beatrice Anghelache and that's probably the best internet related present I could possibly get. Beatrice has been taking photographs of gates in Bucharest and came up with this amazing archive.
This is how Beatrice is describing her project on her blog:

Finally I put up the pics I took this year in Bucharest. These are the gates that soon will look different. They will be repainted, replaced, renovated. (Bucharest is changing, everything will be new, shiny and plastified). But today they still look like this. Take a look at the Bucharest’s old gates.

My favourite are ofcourse the ones that obviously belong to a modernist buidling but I love them all and most of all I love a person who goes through the effort of photographing all those gates and puts them up for us to enjoy. Thank you, Beatrice.

[1 an BB] Multumim

Multumim pentru celor care ne-au urat si celor care s-au gandit la noi, multumim si celor care nu ne-au urat dar care sigur ne iubesc pe ascuns si multumim si celor care ne urasc. Nu va vom dezamagi niciodata.

Catalin Zorzini (Time Out Bukresh Blog) s-a gandit la noi. Multumim
Adriana Gheorghe (ziarul Ziua) s-a gandit la noi. Multumim

Multumim multumim.
Multumim.

cfr bucuresti

Stim cu totii ce inseamna trainspotting. Stai si te uiti cum trec trenurile prin gara si faci fotografii sau iti notezi orarele, cu o oarecare exactitudine maniacala. Stefan Puscasu e mai degraba un rail fan decat un trainspotter, spotterii fiind specia de entuziasti care isi propun sa faca fotografii cu intregul echipament mobil al unei companii feroviare.

M-am distrat citind articolul din wikipedia despre train spotting, desi cred ca mai e mult pana cand lucratorii CFR o sa dea nastere unui cuvant specializat pentru tipul asta de oameni:

Excessively enthusiastic railfans are sometimes referred to pejoratively as "foamers", especially by American railworkers, in reference to the joking notion that they foam at the mouth in their excitement over train operations. "FRN" (for "fucking rail nut") is a similarly-used term in the American rail industry. The UK equivalent is "crank", which has been taken into enthusiast usage.

Pana una alta Stefan a constuit o noua arhiva, de data asta cu locomotivele din Romania. Si asta dupa ce anul trecut a adunat la un loc fotografii cu toate mijloacele de transport de suprafata din Bucuresti si le-a pus pe alt site.

Ma impresioneaza numarul enorm de poze si faptul ca pentru a fotografia toate locomotivele de pe site a trebuit sa strabata toata tara. Multe din fotografii sunt facute in 2006, deci e posibil ca arhiva sa fi fost facuta in decursul anului asta.

Inutil de spus ca metoda de documentare imi place foarte mult, fiindu-mi oarecum familiara. Mai exista proiecte de documentare in serie a unor aspecte sau obiecte ale orasului, cum ar fi Now and Then sau Urban Furniture, care sunt niste proiecte in derulare asa cum este si blogul meu cu turnuri. Insa nu ma pot opri sa admir coerenta arhivelor lui Stefan Puscasu, care apar o data la un an, complete si bine facute. Pozele de mai sus sunt o selectie de locomotive din Bucuresti.

Best of 2006

Manifestiatie impotriva asfaltarii strazilor din Bucuresti

Magazinul Cocor

Magazinul Cocor este un exemplu rar de arhitectura misto din perioada comunista... Se pare ca atitudinea "tot ce e vechi e urat si trebuie distrus" face o noua victima. Capitalismul ffw va transforma si Bucurestiul intr-un mall de dimensiuni gigantice iar singurele urme ale arhitecturii din comunism vor fi blocurile cele mai jalnice si Casa Poporului. De ceva vreme magazinul a fost acoperit de reclamele gigant pe care functionarii corupti din primarie inca le mai accepta... In curand se pare ca Magazinul va fi complet 'restaurat' si transformat intr-un ecran gigant destinat reclamelor.

Respect 89

In Timisoara si in toata tara.

elena ciobanu

Cand nu poti sa te vorbesti pe tine insuti de bine in fata celorlalti nu iti mai ramane decat sa te lauzi cu prietenii pe care ii ai. Si daca prietenii tai nu sunt nici persoane celebre si nici oameni care sa scoata lucruri spectaculoase din palarie, sa faca scandal si sa adune privirile celorlalti dintr-o data, ca si cum ar fi manuit vreo bagheta magica si lumea ar fi fost a lor, poate e mai bine sa te rezumi la a spune atat cat stii despre ei.

Desi am invitat multa lume sa ma urmeze in calatoriile mele prin oras, foarte putini s-au aratat interesati si chiar si mai putini au venit cu mine. Problema mea era simpla: eu mergeam sa imi caut turnurile si de fiecare data descopeream tot felul de curiozitati si spatii stranii. De putine ori aveam ce face cu asemenea observatii. La sfarsitul plimbarii ma trezeam cu mintea plina de tot felul de lucruri gasite care mie imi erau inutile, sau nu reuseam sa le dau vreun rost.

I-am spus si Elenei de plimbarile mele si pana la urma si-a luat inima in dinti si a venit cu mine la Chitila. Plimbarea a fost de doua ori mai placuta, pentru ca de data asta aveam cu cine sa rad de oamenii bizari pe care ii gaseam pe drum. Ne-am plimbat impreuna si prin Pipera, prin Chiajna, pe la Glina, incat pana la urma a ajuns sa mearga cu mine peste tot. Eu aveam si un interes absolut practic in toata treaba asta, pentru ca ea castigase un aparat canon la un concurs foto si eu nu aveam camera.

La un moment dat am inceput sa ma simt oarecum neindemanatic pe langa ea. Metoda mea matematica, rigida, de a fotografia turnurile nu se putea compara cu libertatea totala de a observa orice aspect pe care o avea ea. Mai mult, lucruri pe care le observam si eu cu ochiul liber ieseau in pozele ei mult mai bine. Pana la urma am ajuns sa gandesc ca fiecare are drumul lui si am lasat lucrurile cum erau.

Elena face fotografii de un an de zile. Ii place sa fotografieze fete si femei, insa mie imi lipseste inclinatia pentru felul acela de sensibilitate, pentru magia personala sau pentru micile accese de suprarealism. Cel mai mult imi plac pozele facute prin oras si cele cu fatade de fabrici, pentru ca sunt mai abstracte, mai geometrice decat celelalte poze ale ei. Fabricile sunt din Bucuresti, asa ca Vlad sper ca totul e ok :P

[1 an BB] Iosif Kiraly

Indirect '90 - '99

Fotografii de Iosif Kiraly din seria Indirect 90 - 99.

"In anii '90, cea mai mare parte a efortului meu artistic s-a consumat in activitatea grupului subREAL, al carui demers are puternice conotatii politice, sociale, dar si culturale. Daca pot spune ca prin subREAL "joc" - din cand in cand - pe scena artei internationale, atunci "Indirect", este o inregistrare (fotografica) a ceea ce se intampla in culise, intre acte, pe drumul spre si de
la teatru."

Citeste tot interviul aici. English version here.