Cateva imagini din Bucurestiul anului 2005 III (preferatele mele)

Turnul din Babel este la Lujerului.


Adevartul monument al eroilor este reclama la Univers'all.

Cateva imagini din Bucurestiul anului 2005 II

Cateva imagini din Bucurestiul anului 2005 I

Pentru ca de vreo 2-3 saptamani se vorbeste mult despre reclamele care acopera cladiri intregi din Bucuresti m-am gandit ca poate ar fi bine sa arat cateva imagini cu exemple cat de cat concludente.

Probabil ca la un moment dat reclamele astea imense vor fi doar niste simple amintiri. Sper ca se va intampla cat mai curand.

Preferata mea e aia cu femeia semi dezbracata pusa fix langa Politia capitalei. Iar cea care ma enerveaza cel mai tare este blocul modern de pe Calea Victoriei (blocul cu Max Mara) care este complet mutilat.

Poate ca ar fi totusi interesant de vorbit la un moment dat si despre copacii neingrijiti / negradinariti care acopera cladiri. Un exeplu bun ar fi Ateneul care aproape ca nu se vede din cauza copacilor (mai ales vara). La fel si Ministerul agriculturii. Dar problema e cu sute de cladiri superbe care nu se vad din cauza copacilor. Sunt absolut de acord ca Bucurestiul are nevoie de oxigen dar trebuie admis ca un oras este oras din cauza arhitecturii. Altfel ar fi sat. In plus de nu stiu cate ori mi se intampla sa merg pe strada si sa-mi intre cate o craca in ochi sau sa dau cu capul. Sa fim seriosi, singurele taieri de crengi in Bucuresti sunt total involuntare si le fac troleibuzele care trebuie sa-si faca loc.

micozele bucurestilor - cind mangai pe cine nu trebuie

Orasele sint niste focare de boli care se transmit. Aglomerarile umane faciliteaza transmiterea bolilor. Dar in oras interventia este rapida, ea este nemiloasa si poate sa puna in carantina rapid zonele si indivizii afectati. In cazul de fata sint afectat de o boala fara nume care a inceput sa creasca iute pe ambele palme ale celor doua miini. La un diagnostic facut pe propria piele stiu acum de unde mi se trage.

Am fost la multe lansari, am ajuns in galerii si am esuat in cluburi prost iluminate, cu veceuri unde cum spuneau alina & despina intr-un proto blog cu toaletele de club din bucuresti - nu e a buna ! In primul rand nu stii care e diferenta intre fete si baieti. Pe usa e sters semnu. Sint cerculete cu x dedesupt si sageti. Dar nu conteaza la fete e mai curat. E mai lumina. Sapunu se termina mai greu. Usa se inchide mai bine. In VEB ma tot intreba una unde este veceul barbatilor. I-am spus ca nu la usa cu resort de sticla la un litru de plastic! O iei ute ashea -> si ajungi in cap la bar si bagi stinga. Acolo eh.
Dupa inca citeva minute de stat pe tunelul dintre boxa unde bagau Suie Paparude - iata ca vine din nou la mine disperata sa intru ca un cavaler galahad sa vad daca nu e prietenu ei acolo pe jos in veceu, daca nu i-a venit rau ceva - pentru ca ea il asteapta cu hainele de o ora in brate. Si la insistentele ei m-am dus.
In veceul cu pricina nu erau decit o serie de baietani focosi care stateau cuminti la rand sa se spele pe palme.

La Embryo la omagiu dupa ce presa a dat razie prin cocktailuri si dupa ce au inceput sa vina lumea am intrat in toaleta sa ma spal pe mana cu care ma sprijinsem de barbie. Usile erau de sticla mata. Iarasi am intrat fara sa vreau la fete. In fine habauc cum eram dupa ce carasem niste maldare de reviste de zece chintale dintr-un colt in altu, am dat de buda bajetilor care sclipea la momentul ala si avea in loc de suflator dinala cu senzor sau hirtie dinaia care ti-o tragi cu destele din spartura - niste PROSOAPE de diferite culori intr-un cosulet. Fancy fancy, da eu de unde stiu daca nu ne stergem la acelasi prosop. Daca nu cumva a impaturit cineva inainte prosoapele dupa ce s-a sters cu ele.
In Studio Martin dupa ce au vomat vre-o patru artisti si trei critici pe tricou meu de colectie nu mai aveam cum sa amin momentul. Si m-am dus la buda in clipa in care m-a isbit un prag dinala parsiv asezat jos si am cazut in plin avint spre cloaca unde deja se itzea pe jos ceva baltoaca. M-am redresat rapid si dintr-o miscare invata dupa ani de zile de aikido pe eurosport m-am sprijinit direct pe teancul de servetele ude si am claxonat pe scuipatorul de sampon anti-dandruff de spalat pe palme. Am clabucit bine si am iesit la lumina.

Pe palmele mele creste o chestie. Am dat noroc si sanatate cu multi. Nu port manusi iar acu e prea tirziu sa ma protejez de ceea ce nu se vede cu ochiu liber. Dar ca urmare a unei micoze care se dezvolta in palma nu mai simt foarte bine. Mi-a disparut simtul atingerii de cind primele straturi de epiderma se cojesc de vii. Senzatia de solz o simt cind bat din palme, cind pipai si cind ma rog cu miinile impreunate. A crescut un strat protector pe ele si datele mele biometrice se scoameaza la greu de pe aratator si mijlociu. Amprentele nu sint decat niste adincituri. Iar acum nu mai las urme pe clantele de la buda de fete sau baieti. Cind dau noroc nu mai simt cu cine dau, si am fost redus la o viata tactila de reptila solzoasa de cind frecventez orasul asta.

gradina botanica - insularitate si heterotopie

Construita in secolul XIX de peisagistul belgian Fuchs, Gradina Botanica din Bucuresti este o imagine a lumii (plantelor).

Pentru Bucurestiul sec XIX, alaturi de Gradina Cismigiu si Parcul Kiseleff, Gradina Botanica era unul dintre spatiile verzi amenajate in care burghezia orasului isi petrecea timpul liber.

Serele sale sunt pline cu plante exotice, aduse la noi pe calea colonialismului englez. In secolul XIX sera insasi era un obiect arhitectonic legat de statutul social. Insemna in acelasi timp o racordare a proprietarului la arhitectura de ultima ora, cat si exhibarea posibilitatii de a cumpara scumpele plante aduse din indii.

Englezii mai pastreaza pana astazi amintirea acestui spatiu intermediar intre living si gradina, in asa-numitele conservatories, un fel de pridvor izolat cu sticla, din care in timpul ceaiului se poate privi o peluza bine ingrijita.

Amenajarea peisagera este de un proiect didactic strans legat de discursul stiintific al secolului XIX. Optimismul pozitivist aduna lumea intreaga (a plantelor) pe o parcela limitata in suprafata, aratand prin aceasta ca lumea in general poate fi cunoscuta si stapanita de stiinta.

Astfel, gradina se organizeaza ca un microcosmos, o lume in miniatura. Formatiunile geografice majore, cum ar fi campia, dealul, muntele sunt reprezentate aici. Reprezentantele diverselor specii botanice, flori si copaci, sunt trans-plantate in mediul lor caracteristic.

Clima este reprodusa in diversitatea ei. Sera aduce in miezul gradinii un loc tropical, cu citrice si orhidee. Si in ciuda faptului ca gradina e doar o lume a plantelor, fiinta umana este integrata si ea in planul general, tot ca o mica harta a unui mic cosmos. In partea dreapta a serei, doua ronduri mari de tufisuri inconjoara rozeta multiforma a plantelor medicinale, care, fara sa stie, reproduc in planul gradinii configuratia anatomica a corpului uman, impartit pe membre superioare si inferioare.

Gradina e o 'oaza de liniste', adica o insula de verdeata in mijlocul orasului, traind oarecum rupta de acesta. Discursului ei muzeal specific porneste nu numai de la niste exponate scoase din contextul contemporaneitatii, asa cum face un muzeu de istorie de exemplu. Ci, mai mult, gradina se opune ca natura 'culturii' orasului, adica multitudinii de cladiri. Insa este vorba de o natura 'culitvata', pusa in scena de catre om.

Intelegem usor de ce un asemenea parc este un spatiu insular. Odata ce intram in gradina pentru a ne re-crea, pentru a uita ceea ce este in afara ei, pentru a ne odihni, functia pragului ei ni se pare fireasca. Trebuie sa opereze o ruptura intre timpul muncii si timpul reculegerii, al entertainment-ului. Trebuie sa ne izoleze de spatiile cotidiene. Insularitatea gradinii ne apare din aceasta perspectiva ca fiind una fericita si necesara.

Insa nu mai traim de mult in izolarea discursului muzeal specifica secolului XIX, care intelegea sa traga o linie groasa intre ceea ce este frumos (in muzeu) si ceea ce este banal (in strada). Si asta pentru ca abordarile muzeale s-au diversificat si au renuntat la repulsia pentru faptul banal.

Si pentru ca orasul in care au trait aceste muzee-oaza de izolare in frumos si in cultura inalta le-a inghitit treptat in expansiunea lui industriala, de multe ori punandu-le in criza abordarea, atacandu-le intimitatea.

De ce e Gradina Botanica o heterotopie? Sau, mai degraba, de ce traieste ea intr-un spatiu cu un puternic caracter de discontinuitate, intr-un loc hibrid?






















Sa pornim de la definitie. Heterotopias are capable of "juxtaposing in a single real place several spaces, several sites that are themselves incompatible."

Sa cautam spatiile care nu sunt compatibile. Sa trecem in revista vecinii: la sud Palatul Cotroceni, la est un fragment din cartierul Cotroceni, la vest un camp neconstruit sub care se ascund instalatiile unei termocentrale, iar la nord, termocentrala insasi, cu cele patru furnale.

Insularitatea gradinii este inconjurata pe de o parte de configuratia urbanistica a zonei rezidentiale si pe cealalta parte, de instalatiile industriale care probabil furnizeaza caldura si apa calda chiar respectivei zone locuite.

Zona de conflict cea mai puternica intre cele trei spatii, fiecare cu timpul ei specific, este cea dintre gradina si termocentrala. Desi se izoleaza in linistea ei florala, ignorand cu noblete zgomotul troleelor care se tarasc la baza colinei Cotroceni, intiminatea gradinii este violata flagrant si ireparabil de catre furnalele care se ridica deasupra corolelor copacilor.

Intr-o plimbare de duminica, vlad nanca a observat cu ajutorul camerei foto invazia spatiului industrial in intimitatea gradinii.

Nu poate exista o alaturare mai nepotrivita decat aceasta: un sanctuar al plantelor langa un urias generator de poluare (chimica si vizuala). Gloria industriala proletara distruge zgomotos linistita plimbare de duminca burgheza.

Si daca zona in care traieste gradina este un asemenea amalgam de spatii nepotrivite unele cu altele, chiar gradina insasi sufera de acest pacat. Daca dupa o plimbare prin serele incarcate de plante stranii si necunoscute ne cataram pe muntele-artefact de pe marginea soselei Cotroceni, afundandu-ne in padurea de brazi plantati, ne poate incerca un sentiment de stranietate. Stim ca muntele a fost construit cu ajutorul lopetii si ca plantele din spatele suprafetelor de sticla traiesc intr-un mediu artificial, ca niste pasari exotice in colivie.

Gradina insasi, in programul ei initial, desi incerca sa construiasca o viziune unitara si completa a lumii, folosea aceleasi juxtapuneri uneori nefericite, care duc la senzatia de teatralitate si de artificial. Si pentru a subtia si mai mult visul diafan ce se raspandeste ca un miros din tufele frumos colorate (primavara) ale gradinii, furnalele de la orizont.

Cu toate astea, ceva din intentia initiala ramane. Si nu de putine ori m-am lasat furat de visul de liniste al serei, sau al padurii confectionate, ignorand prapastiile care se cascau inevitabil la iesirea din aceste spatii si la intrarea in celelalte.

Salvati zidurile noastre!

Pulafashion si-au revizuit atitudinea si se cheama mai nou BeepFashion. Nu si-au schimbat insa programul si isi vad de treaba in continuare. Si bine fac. Azi 22 Decembrie va asteapta la Galeria Noua:

Vernisaj la Galeria Noua
Tot in seara zilei de 22 decembrie, la 19:30, va avea loc vernisajul expozitiei "Salvati Zidurile Noastre!" la Galeria Noua (Str. Academiei 15).
Vor vorbi Andrei Gheorghe, Jicol Stefan si membri ai grupului Beep Fashion.
Jicol Stefan este unul dintre participantii la Revolutia din decembrie 1989. Fotografia lui, purtand o pancarta vandalizata cu chipul lui Nicolae Ceausescu, a facut inconjurul lumii pe fluxul agentiilor de stiri.
Jicol Stefan nu si-a transformat protestul de atunci in capital politic. Duce o viata normala si spune ca se bucura de libertatea castigata in decembrie. Noi credem ca a sosit timpul sa ne revendicam dreptul de a comemora Revolutia de la cei care au confiscat memoria acelor evenimente. E timpul sa-i lasam pe politicieni sa-si tina discursuri unii altora si sa ascultam ce au de spus oameni ca Jicol Stefan.
Ne vedem la Galeria Noua!

Vedeti mai multe de la Beepfashion pe site, inclusiv linkuri la Arhitectura refuzata un proiect de
Ana Alexandra Blidaru si texte despre problema reclamelor care acopera cladiri. Si daca vreti mai mult cumparati ultimul numar din Igloo care are pagini speciale despre publicitatea in oras.

The times they are changin'

Beraria Turist din Piata Romana nu mai e. Gata, la revedere! Pentru ca tot s-a lansat Omagiu (Tourism issue) ieri, tot de ieri beraria Turist se numeste BCR Cafe / Turabo Cafe. Asa cum a disparut cofetaria Scala sau Cofetaria Bucuresti si toate lactobarurile, un nou local faimos al Bucurestiului anilor '80 si '90 a disparut fara urma. Mai avem Cofetaria Continental unde inca se poate bea o sampanie (o sticla) cu 15 lei. Daca are cineva poze cu Turist va roooooooooooog dati-ne un semn. Uite si o stire de pe net:

BCR desfiinţează Berăria Turist din Piaţa Romană şi face cafenea
BCR se instalează în curând în Piaţa Romană, cu o primă unitate de tipul Cafe Bank ce va fi deschisă în localul vechii berării Turist, pe care l-a preluat recent şi care o va face să beneficieze de una din poziţiile cu cea mai mare vizibilitate din zonă. BCR preia astfel un model de locaţie lansat în premieră în urmă cu un an de Banca Transilvania, care operează în prezent două unităţi de acest tip - una în Bucureşti şi cealaltă la Constanţa. De asemenea, chiar dacă nu a promovat adoptarea conceptului, şi BRD-SocGen a deschis în vara acestui an o cafenea bancară, amplasată în apropierea Pieţei Dorobanţi, peste drum de unitatea similară a Băncii Transilvania.

Si inca ceva de pe net:
Teoretic, situatia bulevardului Magheru pare foarte clara in datele prezentate de Primaria Municipiului Bucuresti. Blocul "Scala", blocul "Ciclop", blocul "Lido", imobilul de la numarul 11 si spatiile comerciale de la numarul 43 (in prezent locatii ocupate de beraria Turist si de agentia Marshal Turism) au fost retrocedate fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora.

Ultimele amereuri

Pe gardul terasei de la Casa Armatei intre braduleti, steaguri si alte steaguri a aparut un countdown - lucru cu care bukreshenii sunt obisnuiti dupa experienta veche din Piata Universitatii. E totusi o chestie pozitiva, ultimele amereuri se numara in 2006!!! Si avem acum si un monument al AMR-ului.

Care?Cutare

Daca mergi pe Strda Washington si ajungi la nr 44 dai de minuatiile astea de blocuri desprinse parca dintr-o suburbie de oras mediu elvetian. O sa ai impresia ca nu esti in Bucuresti. Daca intri ajungi la Blocul H si acolo urci la etajul 3 dai de imparatia Care?Cutare. Dupa ce intri o sa ai impresia ca nu mai esti pe Pamant, intri intr-un univers fermecat in care totul este hand made, home made si cum au zis fetele "hope made". Fa cumva sa ajungi. Pana vineri 23 decembrie, in fiecare zi pana la ora 20.00

Sunday Walk in Gradina Botanica

Intrare: 2 lei

ghid de supravietuire - bukresh sin city

Bukreshul devine oras numai pe timp de noapte. Numai atunci ies la iveala micile haimanale, nochny dozor in dube mascate, maturatorii in pufoaice, turnatorii de sosele care sudeaza in aerul noptii cu jeturi de schije de otel topit care sar in laturi peste sinele noi de tramvaie. Noaptea Bucurestiul fumega pe gauri de canale. Din nari ii ies rotocoale de gigi prin care trec taxiuri si autobuze in drum spre depou.

Si in Viena se facea din ce in ce mai intuneric pe timp ce trecea. Acolo in districtul 16 muncitorii sudau noaptea in niste colivii de metal. De la Viena am sosit cu trenul in oaza alternativa Arad City unde m-am simtit ca acasa. Adica undeva intre sanatoriu waikiki lounge si secta de wellness cu terapie intensiva de cocktail-uri si ceaiuri cu saminta de cardamom. Sosit acasa am urcat pe intuneric cu liftul la expozitia lui Cristian Pogacean - curatoriata de Cosmin Costinas. Am ajuns la POVESTI DE PE PARTEA CEALALTA, sus, la biroul de arhitectura al lui Dorin Stefan impreuna cu bunul meu prieten din copilarie Chewba - pe drum ne-au ajuns Dan de la H.art si Adrian Ghenie de la noua galerie Plan B din Cluj(nu Mihai Pop mah!). Poga baga concepte si idei la greu si sweatshopu executa. Cu ajutorul unchiului lui a tesut o Rapire din Serai cu cei trei jurnalisti rapiti si incadrati de rapitorii lor orientali. Orientalismul este atarnat pe perete de multa vreme. In case totul a fost cusut cu ata alba. Abandonul din serai se transforma in capcana. Pentru occidentali, orientul te rapea, te prindea in mrejele sale. Dorinta de nou si de stiri proaspete ii facea pe calatorii si calatoarele straine sa infiltreze serai-ul cu riscul vietii. Arabesc-urile si saradele vorbesc despre tesaturile mediatice care ajung sa fie niste piese decorative de apartament sau garsoniera.
Alta lucrare este colivia modernista - o macheta alba de imaculata conceptiune. Ea este viluta arhitectonica din care nu exista scapare decit pe niste gauri de vrabie. O replica de soldatel de plastic sau plumb la scara umana si cu chipul autorului se comporta ca o epiderma epilata de pe monumentele militare care inca mai populeaza orasele tarii - soldateii mari au soldatei mai mici la baza.

Taximetristii ma iau cu ei doar daca se retrag sa doarma spre zi inspre Ghencea sau Rahova. Drumul Taberei era numit Valea Plangerii din cauza drumurilor proaste dar si din cauza ca nimeni nu face comenzi acolo - si in timp a ajuns sa fie numit Valea Mortii pentru ca acolo nu traiesc decat pensionari si ei nu fac comenzi noaptea decat in cazuri grave. La expozitia Black Out am coborit cu Cosma si Miloš din masina si era cat pe ce sa plecam mai departe, era tarziu si nu se vedea nici o lumina, dar mai erau niste fiinte acolo in fata. Am primit o lanterna in mana si am intrat pe intuneric in galeria H.art. Acolo lumea baga fascicole pe tablouri. Eu am dat peste un cadru cu o masa de operatie, si ceva ciine de lupta cu urme de muscaturi pe el. Inauntru te simteai ca hotii de valori in depozitul in care tot ai vrut sa shmangleshti ceva. Cu multe din lucrari tehnica spot-ului manual mergea de minune, la altele lanterna raminea oarecum neputincioasa. In ultima zi dupa ce am fost la OTA la o supa muai thai cu Miloš (supa contine: pui fiert cu lapte de cocos, lemongrass, coriandru verde si frunze de kafir - da alea care seamana cu frunzele de dafin dar au gust de lamiie). Brusc au aparut multe stickere cu semnu rosu de interdictie pe ele. Nu ai voie sa pleznesti peste ceafa cu revista Omagiu pe ceilalti. Cristi Neagoe a chemat un taxi pe numele de Immanuel si asa am ajuns iarasi in spate la complexul Primavara.

La OTA primisem o invitatie de la Alina Floroi de la Hydra Society la o petrecere postapocaliptica cu mancare care ajuta soldatii americani sa reziste in deserturi si mlastini, departe de cea mai apropiata sursa de junk food.

Am nimerit pe colt la agentia CFR in apartamentul Rucsandrei de la Reader's Digest, la party, cu un Vlad melancolic dupa plecarea lui Kate si Victor, si cu un Cosminas halucinogen si intrebator. Nu stiu unde au incaput atatea cioco-calorii, dar Cosmin sincer avea nevoie de acel dulce-amarui. Din bucatarie razbateau mirosuri de cantina militara si apareau tot felul de pungi sigilate. Alt Cosmin a aparut cu diverse plicuri si cutii maronii stantate cu stampile care ziceau ca departamentul de agricultura american a inspectat toata fasolea mexicana imbuteliata si a gustat din toata tocanita presata. Mancarea de soldat american este undeva intre mancarea de astronaut si mancarea de la ajutoare trimise in zone avariate. Cuptorul chimic era o tipla cu diverse solutii care intrau in reactie, incalzindu-ti mancarea rapid fara foc si fara aragaz. Rucsandra mi-a zis ca defapt pachetele vin de la un prieten pompier care pe perioada de incendii este nevoit sa campeze pe teren, iar mancarea o primeste aruncata din avion. Totul este inchis ermetic, iar carnea dezosata te face sa te gandesti mai des daca nu cumva au inceput sa produca deja porci modificati crescuti de mici fara schelet, asa cum cum exista deja pepeni si struguri fara samburi.

Ieri cind am plecat spre blocul 822 am ajuns pe aleea din spate cu un taximetrist care mi-a bagat frica in mine. Mi-a spus de clientii care l-au imbolnavit pe el si pe copilul lui. Clientii care tusesc bolnavi de cine stie ce gripa incurabila. Mi-a aratat multe cutii mici si albe care stateau acolo pe stilpi. Inainte nu erau acolo. Asta noapte le-au pus acolo. Totul este pazit de acum incolo, si asa am inceput sa le caut si eu in jur. Si-a dat mina jos de pe volan si a inceput sa imi arate cum se misca ochii negrii de pe cutiutele albe care inregistreaza tot. Mina lui se rotea in aer cu miscari de artropoda.


Daca vrei sa supravietuiesti epocii in care toti copykiller-ii vor fi vanati in instanta de marile companii, in epoca in care in conformitate cu legea o sa fie taiate mainile celor care indraznesc sa crackuiasca softurile sfintite de microsoft si alti prelati desantati ai netului -> pregateste-te pentru lupta finala aici.

ce se mai construieste si ce se mai darama - soarta a doua teatre

In buna traditie a demolarii autohtona, pe partea celalalta a cladirii Senatului Romaniei, la doi pasi de inteventia super-inteligenta a lui Dan Marin asupra unui imobil patrimonial, molozul unui teatru daramat in mijlocul unui teren viran.










Acum vreo luna, aici mai era inca Teatrul pentru Copii Excelsior. Daramarea a facut din coltul respectiv de strada un loc anonim. Teatrul condus de Ion Lucian si care implineste 15 ani de existenta, a disparut. Motivele demolarii? Iata ce spune chiar domnul director:

Acesti 15 ani de spectacole gandite si create pentru copiii de toate varstele au insemnat o ardere si o insufletire continue. Din pacate, spectacolele noastre s-au desfasurat intr-un cadru improvizat, in aceasta cladire foarte subreda, in care, in anii ‘40, a existat chiar un luxos cinematograf „Excelsior”. Si anume, in... holul fostului cinematograf. Dar chiar si asa, sala de vreo 100 de locuri a fost si este vesnic arhiplina. Trudesc de peste 8 ani la punerea in practica a planurilor privind viitoarea cladire. Planurile sunt gata, sponsori am gasit in Israel - un trust de constructii -, oameni generosi care ne ofera 12 milioane de dolari pentru demolarea acestei subrezenii si construirea in acest spatiu ultracentral a unui bloc de cateva etaje, trei dintre ele urmand sa apartina teatrului.

Cu alte cuvinte, cladirea teatrului a fost demolata prin generozitatea unui trust din Israel care a inteles sa o inlocuiasca cu un turn de birouri, operatie umanitara dezinteresata de pe urma careia mai mult ca sigur ca respectivul trust nu va avea nimic de castigat, mai ales daca ne gandim la enormele profituri ale chiriilor pe spatiile nou construite din zona centrala.





O ultima privire asupra unui loc devenit de nerecunoscut mai putem avea doar din zeppelin intorcandu-ne in timp, in iunie 2003. Langa acoperisul Senatului se poate inca zari forma fostului teatru.

















Chiar in centrul imaginii este vizibila fundatia Teatrului National, distrus de data asta de bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial. De-a lungul timpului nu a extstat nici o initiativa de a-l reconstrui, desi acustica salii de spectacole era cotata a fi printre cele mai bune din Europa. Pe scena acestui teatru, Mihail Sebastian si Camil Petrescu isi privisera aceeasi iubita-actrita intrepretand diverse roluri.















Faptul ca Teatrul National fusese unul dintre focarele vietii mondene si culturale de pe Calea Victoriei nu a mai insemnat nimic in timpul regimului comunist. Acesta a ales sa-si construiasca propria versiune de Teatru National, intr-o arhitectura puternic inspirata de Corbusier, numai pentru a-l incendia mai apoi, pentru ca Primei Doamne i se parea a fi prea avangardist.

In prezent, situl fostului Teatru National este incorporat intr-o noua initiativa constructiva. Este vorba de o enorma cladire de birouri, care eclipseaza intrucatva prin corpul ei monolitic cladirea de-abia restaurata a Palatului Telefoanelor.

Spre deosebire de cazul Teatrului Excelsior, daramat pentru a lasa loc liber unei noi constructii, aceasta cladire de birouri reconstruieste fatada fostului Teatru National, incorporand-o. Pentru a intelege mai bine despre ce e vorba, e nevoie de o discutie despre restaurare si pastisa in arhitectura.

In practica patrimoniala, doua perspective concurente au fost puse fata in fata in secolul XIX. In Franta, Viollet le Duc opta pentru restaurarea obiectelor arhitecturale prin interventie directa asupra acestora. In cazul in care obiectul de arhitectura era intr-o stare ce depasea posibilitatea restaurarii, se opta pentru reconstructie.

In Anglia, John Ruskin aborda monumentul istoric dintr-o perspectiva opusa, numita chiar anti-interventionism. Central pentru modul lui de a vedea practica patrimoniala era conceptul de autenticitate. Acesta pornea din ideea ca este imposibil pentru urmasi a replica geniul constructorului originar.

Orice interventie inseama o falsificare a obiectului. Propunerea lui era de a conserva obiectul in asa fel incat el sa reziste cat mai mult in timp. Moartea obiectului arhitectural era vazuta de Ruskin ca fiind firesc inscrisa in autentica lui existenta in timp.











Cele doua puncte de vedere sunt in acelasi timp si doua optici extreme. Oricum ar fi, in cazul Teatrului National, in lipsa obiectului de conservat, avem de-a face cu o reconstructie. Insa in ce forma si cu ce scop?

Din imaginile de mai sus este evident ca paralelipipedul blocului de birouri este alipit unui volum ce reconstituie un fragment din fata fostului Teatru National. Nu este vorba de o reconstructie integrala, a la Viollet le Duc a unui obiect arhitectural disparut. Este vorba despre o alipire intre arhitectura marilor afaceri internationale si o reconstructie a unei parti a unui obiect arhitectural reprezentativ pentru istoria locului respectiv din oras.

Nu stiu daca putem sa denumim, in maniera postmoderna, aceasta pRE-luare drept citat sau pastisa. Nu este vorba aici despre un acces de ironie asupra unei modalitati de a construi din trecut, pe care s-o subminam cu propriile mijloace retorice. Distanta dintre cladirea de birouri si fatada ramane vizibila totusi, si la nivelul scarii si la nivel stilistic, alipirea fiind mai mult o juxtapunere decat o imbinare.

Cum am vazut, nici de re-constructie nu e vorba, pentru ca fatada e doar un fragment dintr-o cladire disparuta, ce va fi folosit ca hol al unei cladiri de afaceri si nu ca teatru. Si atunci care poate fi intentia unui asemenea demers?
















Opinia mea este ca respectivul bloc de birouri foloseste constient capitalul de prestigiu al fatadei reconstruite a Teatrului National. Mesajul pe care doreste sa-l transmita este urmatorul.

Introducem in oras un obiect supradimensionat, care nu reuseste sa se integreze, mai mult isi face loc in contextul dat, dar suntem constienti ca orasul Bucuresti este sensibil la probleme legate de spatiul sau. Noi suntem deosebiti de ceilalti care au construit in Bucuresti pana acum. Suntem constienti de istoria locului si suntem gata s-o respectam si s-o folosim.

De aceea va propunem aceasta solutie de compromis: construim un obiect care nu are nici o legatura cu spatiul in care va trai. Si incercam sa il inradacinam in contextul urban cu ajutorul memoriei locului, re-construita partial pentru acest scop.

Bucurestiul lui Tudor Ene

Bucurestiul lui.