gradina botanica - insularitate si heterotopie

Construita in secolul XIX de peisagistul belgian Fuchs, Gradina Botanica din Bucuresti este o imagine a lumii (plantelor).

Pentru Bucurestiul sec XIX, alaturi de Gradina Cismigiu si Parcul Kiseleff, Gradina Botanica era unul dintre spatiile verzi amenajate in care burghezia orasului isi petrecea timpul liber.

Serele sale sunt pline cu plante exotice, aduse la noi pe calea colonialismului englez. In secolul XIX sera insasi era un obiect arhitectonic legat de statutul social. Insemna in acelasi timp o racordare a proprietarului la arhitectura de ultima ora, cat si exhibarea posibilitatii de a cumpara scumpele plante aduse din indii.

Englezii mai pastreaza pana astazi amintirea acestui spatiu intermediar intre living si gradina, in asa-numitele conservatories, un fel de pridvor izolat cu sticla, din care in timpul ceaiului se poate privi o peluza bine ingrijita.

Amenajarea peisagera este de un proiect didactic strans legat de discursul stiintific al secolului XIX. Optimismul pozitivist aduna lumea intreaga (a plantelor) pe o parcela limitata in suprafata, aratand prin aceasta ca lumea in general poate fi cunoscuta si stapanita de stiinta.

Astfel, gradina se organizeaza ca un microcosmos, o lume in miniatura. Formatiunile geografice majore, cum ar fi campia, dealul, muntele sunt reprezentate aici. Reprezentantele diverselor specii botanice, flori si copaci, sunt trans-plantate in mediul lor caracteristic.

Clima este reprodusa in diversitatea ei. Sera aduce in miezul gradinii un loc tropical, cu citrice si orhidee. Si in ciuda faptului ca gradina e doar o lume a plantelor, fiinta umana este integrata si ea in planul general, tot ca o mica harta a unui mic cosmos. In partea dreapta a serei, doua ronduri mari de tufisuri inconjoara rozeta multiforma a plantelor medicinale, care, fara sa stie, reproduc in planul gradinii configuratia anatomica a corpului uman, impartit pe membre superioare si inferioare.

Gradina e o 'oaza de liniste', adica o insula de verdeata in mijlocul orasului, traind oarecum rupta de acesta. Discursului ei muzeal specific porneste nu numai de la niste exponate scoase din contextul contemporaneitatii, asa cum face un muzeu de istorie de exemplu. Ci, mai mult, gradina se opune ca natura 'culturii' orasului, adica multitudinii de cladiri. Insa este vorba de o natura 'culitvata', pusa in scena de catre om.

Intelegem usor de ce un asemenea parc este un spatiu insular. Odata ce intram in gradina pentru a ne re-crea, pentru a uita ceea ce este in afara ei, pentru a ne odihni, functia pragului ei ni se pare fireasca. Trebuie sa opereze o ruptura intre timpul muncii si timpul reculegerii, al entertainment-ului. Trebuie sa ne izoleze de spatiile cotidiene. Insularitatea gradinii ne apare din aceasta perspectiva ca fiind una fericita si necesara.

Insa nu mai traim de mult in izolarea discursului muzeal specifica secolului XIX, care intelegea sa traga o linie groasa intre ceea ce este frumos (in muzeu) si ceea ce este banal (in strada). Si asta pentru ca abordarile muzeale s-au diversificat si au renuntat la repulsia pentru faptul banal.

Si pentru ca orasul in care au trait aceste muzee-oaza de izolare in frumos si in cultura inalta le-a inghitit treptat in expansiunea lui industriala, de multe ori punandu-le in criza abordarea, atacandu-le intimitatea.

De ce e Gradina Botanica o heterotopie? Sau, mai degraba, de ce traieste ea intr-un spatiu cu un puternic caracter de discontinuitate, intr-un loc hibrid?






















Sa pornim de la definitie. Heterotopias are capable of "juxtaposing in a single real place several spaces, several sites that are themselves incompatible."

Sa cautam spatiile care nu sunt compatibile. Sa trecem in revista vecinii: la sud Palatul Cotroceni, la est un fragment din cartierul Cotroceni, la vest un camp neconstruit sub care se ascund instalatiile unei termocentrale, iar la nord, termocentrala insasi, cu cele patru furnale.

Insularitatea gradinii este inconjurata pe de o parte de configuratia urbanistica a zonei rezidentiale si pe cealalta parte, de instalatiile industriale care probabil furnizeaza caldura si apa calda chiar respectivei zone locuite.

Zona de conflict cea mai puternica intre cele trei spatii, fiecare cu timpul ei specific, este cea dintre gradina si termocentrala. Desi se izoleaza in linistea ei florala, ignorand cu noblete zgomotul troleelor care se tarasc la baza colinei Cotroceni, intiminatea gradinii este violata flagrant si ireparabil de catre furnalele care se ridica deasupra corolelor copacilor.

Intr-o plimbare de duminica, vlad nanca a observat cu ajutorul camerei foto invazia spatiului industrial in intimitatea gradinii.

Nu poate exista o alaturare mai nepotrivita decat aceasta: un sanctuar al plantelor langa un urias generator de poluare (chimica si vizuala). Gloria industriala proletara distruge zgomotos linistita plimbare de duminca burgheza.

Si daca zona in care traieste gradina este un asemenea amalgam de spatii nepotrivite unele cu altele, chiar gradina insasi sufera de acest pacat. Daca dupa o plimbare prin serele incarcate de plante stranii si necunoscute ne cataram pe muntele-artefact de pe marginea soselei Cotroceni, afundandu-ne in padurea de brazi plantati, ne poate incerca un sentiment de stranietate. Stim ca muntele a fost construit cu ajutorul lopetii si ca plantele din spatele suprafetelor de sticla traiesc intr-un mediu artificial, ca niste pasari exotice in colivie.

Gradina insasi, in programul ei initial, desi incerca sa construiasca o viziune unitara si completa a lumii, folosea aceleasi juxtapuneri uneori nefericite, care duc la senzatia de teatralitate si de artificial. Si pentru a subtia si mai mult visul diafan ce se raspandeste ca un miros din tufele frumos colorate (primavara) ale gradinii, furnalele de la orizont.

Cu toate astea, ceva din intentia initiala ramane. Si nu de putine ori m-am lasat furat de visul de liniste al serei, sau al padurii confectionate, ignorand prapastiile care se cascau inevitabil la iesirea din aceste spatii si la intrarea in celelalte.