Bükreş Blog: February 2011

Bucurestiul postindustrial

Cartea lui Liviu Chelcea a fost publicata in 2008 si e unul dintre documentele importante legate de istoria si destinul industriei din Bucuresti. Afirmatiile principale ale autorului sunt urmatoarele:

1. Inainte de 1850 nu exista industrie in Bucuresti.

2. Armata, CFR si Reteaua de Transport Public au fost la inceputul secolului XX cei mai importanti actori in procesul de industrializare, in masura in care, chiar si astazi RATB e unul dintre principalii angajatori din oras.

3. In general activitatile industriale din Bucuresti, mai ales inainte de 1950, s-au aglomerat in jurul garilor, acolo aparand primele zone industriale ale orasului.

4. Incepand cu perioada de dupa 1990, industria Bucurestiului a intrat intr-o perioada de declin, marcata si de tendinta internationala a intrarii in era serviciilor, industria nemaifiind principala activitate economica la nivel mondial.

5. Fabricile bucurestene, indiferent de epoca istorica de provenienta sunt astazi demolate si inlocuite cu blocuri de locuinte, mall-uri si cladiri de birouri.

6. Aceasta tendinta este incurajata de Primaria Bucuresti, care nu discerne intre cladirile de patrimoniu sau cu importanta istorica majora pentru orasul Bucuresti si restul de cladiri cu mai mica importanta, tratandu-le pe toate ca pe niste obiecte de demolat pentru a elibera spatiul pentru alte constructii.

7. Demolarea cladirilor industriale importante din punct de vedere istoric duce la saracirea peisajului cultural al orasului.

8. Bucurestiul este un oras postindustrial pentru ca:

vechile fabrici nu angajeaza decat un procent mult mai mic din populatia orasului comparat cu anul 1990.
fabricile cu suprafete mari construite au fost demolate, sau au devenit agentii imobiliare, exploatand terenul si cladirile prin inchiriere si renuntand de multe ori cu totul la activitatea de productie.
activitatea industriala a orasului a fost mutata pe soseaua de centura si in comunele vecine orasului Bucuresti, in hale moderne prevazute cu linii de productie noi, gandite sa functioneze in mod flexibil.
peisajul urban al orasului se schimba, in masura in care zonele industriale devin rezidentiale, comerciale, culturale sau dobandesc functiuni mixte.
sectorul de servicii e dominant la nivelul activitatilor economice din oras.

Cred ca acest studiu e foarte util pentru ca fixeaza foarte bine prin harti, marturii si documente istorice, locul si activitatea unui numar mare de obiective industriale.

In plus, cercetarea are la baza o documentare temeinica, incat industria din Bucuresti e inscrisa intr-un cadru mai larg al istoriei activitatilor industriale la nivel mondial.

Mi-ar fi greu sa epuizez toate problemele pe care le analizeaza acest studiu. Cred ca prezentarea, sau introducerea cea mai buna o fac paginile de cuprins, pe care le puteti vedea mai jos. Cartea se poate cumpara de la Carturesti.

O recomandare pentru cei care au prejudecati vizuale - nu incepeti lectura prin vizionarea materialului de pe DVD. Eu m-am uitat la prezentarea zonei Filaret de pe DVD si am ramas cu o impresie neplacuta.

Comentatorul parea sa isi expedieze subiectul, fotografiile de epoca si documentele raman pe ecran doar cateva secunde si totul dureaza mult prea putin in raport cu cantitatea de informatie prezentata. Dupa ce am citit cartea mi-am schimbat cu totul impresia initiala lasata de film.

Pentru cei care sunt deja familiarizati cu subiectul, cartea nu provoaca revelatii, cat construieste un repertoriu complet de probleme si argumente, lucru care personal cred ca este si cel mai puternic argument in favoarea sa.

Pentru cei interesati de materiale documentare inedite, cartea are foarte multe de oferit. Totusi, din cauza felului in care a fost tiparita, multe imagini sunt greu de urmarit si lucrul asta poate constitui o frustrare destul de mare.

Totusi, cred ca studiul respectiv merita citit si am impresia ca, poate in mod neasteptat, clarifica niste lucruri esentiale legate de dezvoltarea si de stadiul actual al orasului Bucuresti, in masura in care industria a modelat de fapt orasul mai bine de un secol atat la scara mare cat si la nivelul cel mai intim, al utilizarii zilnice a spatiilor, fie ele de productie sau de alta natura.

Uzinele Timpuri Noi sau Lemaitre

La inceputul lunii februarie lucrarile de demolare la Uzinele Timpuri Noi au luat sfarsit. Armyuser a postat cateva fotografii din seculul XIX cu fabrica Lemaitre, asa cum se numea intreprinderea inainte de nationalizare. Tot pe pagina lui gasiti si un articol din Dilema al lui Radu Cosasu, in care isi povesteste amintirile legate de locul respectiv.

Fabricile Lemaitre produceau o serie intreaga de instalatii industriale pentru fabricile din Bucuresti. Tot aici au fost produse capace de canalizare din fier masiv, care mai pot fi vazute si astazi pe unele strazi ale capitalei, cum ar fi de exemplu Strada Amzei.

Probleme de trafic in anii 70

Am primit de la Vlad un link la unul dintre filmuletele de epoca de pe DVD-ul 'Amintiri din Epoca de Aur' al lui Cristian Mungiu.

Este vorba de un scurt material de propaganda as zice, in care se discuta problema aglomeratiei in mijloacele de transport in comun. Ca o paranteza, daca priviti in fundalul cadrelor filmului, se vede clar ca strazile din orasul Bucuresti erau departe de a fi intesate de masini, asa cum sunt astazi.

Comentatorul incearca sa fixeze cat mai bine opinia conform careia rea vointa calatorilor, a intreprinderilor, precum si lenea unor automobilisti sunt de fapt motivele pentru care, uneori, mijloacele de transport in comun nu functioneaza cum trebuie.

Pasajul Basarab

Pasajul Basarab se tot construieste de trei ani de zile. A fost obiectul mai multor campanii electorale, folosit ca exemplu pozitiv pentru felul in care primarii capitalei gestioneaza fondurile publice.

In continuare, primarii se lauda cu finalizarea lucrarilor. Ziaristii Romaniei Libere prezinta proiectul cu entuziasm tovarasesc. Aceasta stire este folosita insa pentru a introduce in mintea cititorilor urmatoarele ispravi ale primariei.

două biserici părăsite

1. Biserica din Frunzanesti

De curand am fost sa vad doua biserici parasite de la marginea Bucurestiului, undeva in apropierea intrarii pe Autostrada Soarelui. Prima dintre ele era in comuna Fundeni-Frunzanesti.

Am gasit un istoric al bisericii, in care se spune ca ar fi fost ctitorita nu mult inainte de 1850. Informatia asta ma deruteaza, pentru ca structura cladirii pare sa contina si niste straturi mai vechi.

Dar mai intai, o evaluare generala. E vorba de o constructie in ruina, asezata la marginea unui sat, pe malul inalt al lacului. Ansambul e compus dintr-un cavou excavat, cu un mormant deasupra, la nivelul solului. Deasupra locului se ridica un copac enorm. In continuare urmeaza o turla de beton prabusita la pamant.

Pe aceeasi linie, catre rasarit, e si restul corpului cladirii, de caramida. Naosul si zona altarului sunt inca in picioare si peste ele sta inca o turla de beton armat.

Betonul armat e un material aparut intr-o anumita perioada istorica. Ma face sa ma gandesc la studiul numit Biserici Noua al arhitectului Petre Antonescu, din 1943.

El propunea folosirea betonului armat la constructia edificiilor de cult, adaptarea normelor simbolice si formale ale bisericilor ortodoxe la materialele si procedeele tehnice din epoca, dar si ridicarea bisericilor prin aceste mijloace care permiteau constructii de dimensiuni mari, la rangul de repere vizuale dominante in orasele Romaniei, asa cum erau aceste constructii in evul mediu.

Nu stiu cine a facut restaurarile la aceasta biserica, dar el pare inspirat de niste teorii similare. Din pacate, arhitectul-restaurator nu a evaluat corect masa betonului fata de cea a constructiei de caramida si se pare ca turla adaugata peste pronaos s-a prabusit, poate in urma unui cutremur, fiind mult mai grea decat zidul de caramida de dedesubt si nefiind sprijinita pe o structura de rezistenta in stare sa suporte greutatea.

Turla de beton care e si astazi pe biserica pare aplicata de deasupra, fara prea multe conexiuni cu corpul cladirii de dedesubt. Pare un corp strain care poate sa cada oricand la pamant, ca si turla pronaosului.

Antonescu pleda pentru constructia intregii cladiri din beton. Fiind insa vorba de o restaurare, arhitectul de la Fundeni a folosit beton doar la cateva din elementele cladirii. Altarul e printre acestea. La fel si masa din spatele altarului. Din punctul meu de vedere, adaosul acesta e monstruos.

Interiorul cladirii a trecut si el prin niste transformari importante, mai ales la nivelul decoratiilor de pe pereti. Se vad inca niste coloane de marmura false si o pictura neoclasica, cu totul lipsita de legatura cu vreun canon ortodox. Daca tipul de transformari legate de programul de arhitectura tin de perioada celui de-al doilea razboi mondial, modificarile decoratiilor interioare si al programului iconografic sunt tipice pentru perioada 1800-1900.

Unul dintre procesele culturale importante in epoca e occidentalizarea Tarilor Romane, care duce atat la renuntarea la portul oriental, la pupatul mainii, dar si la crearea de noi hibrizi in ceea ce priveste spatiile de cult, contaminate mai ales cu modalitati de reprezentare (sculptura, pictura neoclasica) provenind din zona catolica, apartinand acelei Europe care era considerata model cultural in acea vreme.

Foarte 'occidental' pare si cavoul din fata bisericii. Patru obeliscuri de marmura rosie sunt asezate in cele patru colturi ale sarcofagului de piatra, care se sprijina pe niste picioare in forma de labe de leu. Obeliscurile sunt trantite la pamant. Mai exista si doua socluri de statui, din marmura neagra, aruncate si ele, fara personaje, pe langa sarcofag. Un prieten a facut o gluma zicand ca statuile de pe socluri trebuie sa fie pe undeva, printr-o casa din preajma.

Langa biserica exista si o clopotnita, care e si poarta de intrare. Volumele sunt foarte armonioase si cred ca e una dintre intrarile de bierica cele mai frumos proportionate din cate am vazut. Imi place mult acordul dintre corpurile rectangulare (clopotnita si cele doua parti laterale) si acoperisurile semicirculare.

Nu stiu daca am dreptate sau nu, dar impresia mea e ca biserica a fost de fapt refacuta, nu ctitorita la 1850. Tipologia constructiei este destul de raspandita, facand parte din seria de biserici cu plan triconc.

In plus, este clar ca intre decoratiile exterioare si interioare si cladirea de sub tencuiala e o mare diferenta. Zidurile par postbizantine, iar tencuiala, coloanele dinauntru, benzile longitudinale de pe exteriorul cladirii sunt legate mai degraba de un repertoriu de reprezentari 'europene'.

Un argument in acest sens este si zidul de imprejmuire al bisericii, care este absolut identic cu cel al bisericii Sf. Andrei, construita in 1732 in aceeasi localitate.

2. Biserica din Pitigaia

In aceeasi zona, doar ca in mijlocul campului, pe un deal, se gaseste ce-a de-a doua biserica parasita. E o biserica de cimitir, destul de mica si oarecum deteriorata.

O parte din naos e lipsa si biserica nu mai are altar. In jurul ei sunt cateva morminte, iar jos, in tufisuri, la baza dealului, traiesc niste prepelite.

O parte din pictura s-a pastrat. E foarte diferita fata de pictura de la biserica din Frunzanesti, fiind vorba de o pictura de inspiratie bizantina. Gamele de culori folosite la ilustrarea personajelor sunt foarte atent cumpanite.