Rusinea din Centrul Vechi
E greu de descris amestecul de sentimente pe care le-am trait in preajma ruinelor medievale din centru vechi din Bucuresti. Am trecut prima oara pe-acolo (vis a vis de Teatrul de comedie - ca sa vezi fatalitate, pe strada Tonitza) saptamana trecuta. In spatiul din a doua imagine erau 4 persoane - un tigan la 50 de ani stand pe vine si fumand o tigare, o tiganca de aceeasi varsta, cu tot arsenalul vestimentar (nu am absolut nimic cu ei, dimpotriva, doar vreau sa fie destul de clara descrierea) care sapa ca si cum ar fi sapat un camp si inca o tiganca de 15-16 ani care se pupa cu iubitul ei de aceeasi varsta care venise s-o vada la munca. In coltul din stanga sus era o gramada de oase, un schelet intreg, cu tot cu craniu, iar pe marginea gropii erau niste pungi cu mancare - pranzul celor patru muncitori. Ieri am fost din nou si de data asta nu era nimeni. Am facut fotografiile pe care le vedeti. Astazi am trecut iar pe-acolo si era aceeasi situatie ca si ieri. Pe strada Franceza erau vreo 10-15 muncitori care sapau, erau de varste diferite, intre 15 si 60 de ani, de etnii diferite si unii dintre ei erau beti si foarte beti. Nu aveau nici un fel de echipament de protectie sau uniforme. Unii erau incaltati cu adidasi (si lucrau in noroi), nimeni nu avea manusi sau casti de protectie. I-am intrebat ce e cu situl arheologic si de ce sunt oase umane vechi de sute de ani aruncate aiurea... Mi-au zis ca nu stiu si ca aumai venit si le-au mai luat cu sacii. I-am intrebat daca sefii lor vin sa ii vada vreodata si mi-au zis ca o data de doua ori pe zi...
Firma care se ocupa de reabilitarea centrului vechi se numeste Sedesa si este din Valencia. Banii provin dintr-un credit nerabursabil (adica bani moca) de la Guvernul Olandez, un credit de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si bani publici (Primaria sectorului 3).
Inchei cu cateva cuvinte luate de pe site-ul companiei Sedesa:
Sedesa este un grup solid de companii, cu o experienţă de peste şaizeci de ani şi prezenţă internaţională. Înalta sa specializare atrage după sine afirmarea în multiple sectoare şi transformarea în realitate a multor proiecte şi infrastructuri ale căror fundamente sunt calitatea, respectul faţă de mediu şi capacităţile tehnologice solide.
UPDATE:
Sub nici o forma nu consideram firma Sedesa ca unicul vinovat. Vina apartine evident autoritatilor (primarie, muzeu de istorie, ministerul culturii etc) dar si companiei spaniole si in ultima instanta societatii civile din Romania... Sub nici o forma nu ii consideram vinovati pe tiganii angajati sau cei care locuiesc in zona. Orice comentariu care ar sugera acest lucru nu va fi publicat si nici o forma de rasism nu va fi tolerata vreodata pe Bukresh Blog.
camuflaj
postul de mai jos mi-a adus aminte de o imagine surprinsa acum cativa ani la antim.
img@stefan tuchila, 2004Stefan Tuchila
Bughettorest - Partea 01
Bughettorest _ Partea 01 _ „Evolutia”. O scurta introducere
img@stefan tuchila 2007
Bucurestiul anilor 2000. Majoritatea strainilor care ne viziteaza „cartierele dormitor” simt un fior rece in spate. Poate pentru ca nu le place „poezia betonului”. Poate ca au probleme cu abundenta de cutiute de parcare. Dar cel mai probabil pentru ca aceste locuri pline de arhitectura romaneasca de calitate (crema arhitecturii anilor 60-80) le aduc aminte de ceea ce ei numesc cartiere „sensibile” / „calde”.....mai bine zis periculoase.
Ei bine, pana acum ceva timp nu pot sa spun ca existau cartiere „sensibile” la Bucuresti. E adevarat, exista Ferentari, Pantelimon, Salajan si alte locuri unde baietii rimeaza dupa blocuri dar nimic comparabil cu situatia de afara. De ce? Pentru ca unul din rezultatele „benefice” ale mizerilor facute in anii de glorie ai comunismului a fost mixitatea sociala, mixitatea culturala. Care este un lucru cautat, studiat cu disperare de arhitectii si urbanistii europeni. Ei bine, romanii au fost cei mai tari si la capitolul acesta. Au reusit-o pe vremea cand altii faceau cartiere izolate/sparte/taiate/interzise/mizere.
E adevarat, sunt din beton, sunt gandite extrem de prost, se descompun pe zi ce trece, dar sunt ale noastre. Toti locuiam (si da, trebuie subliniat acest termen) in ele..... pentru ca doar acolo puteam locui. Pentru ca acolo fusesem adusi de la curte, de langa porc sau acolo fusesem parasutati din locuintele noastre burgheze, detestate de noua ordine sociala. Dupa revolutie situatia a ramas aceeasi, nu de alta, dar nu prea aveai unde sa te muti.
Revolutie.....Trec ceva ani....Urmeaza un moment extrem de important pentru istoria locuintei romanesti (tratam pe scurt, revenim in alt post). Incep marile investitii in locuire. Periferiile (in general cele nordice) explodeaza sub povara tonelor de case scuipate de diverse firme de constructii/investitori/uneori arhitecti. Tragic este ca nimeni nu isi pune problema infrastructurii, densitatii, cu atat mai putin a arhitecturii (dar despre aceastea, intr-un viitor articol).
Si aici urmeaza momentul istoric nr.2 (pe care personal il asteptam cu infrigurare): oamenii incep sa inteleaga ca trebuie sa construiasca dens si (mai ales) cat mai aproape de oras, in situatii „urbane”. Perfect, asta insemna ca vom avea in sfarsit arhitectura de buna calitate, inovatii in tipologiile de locuire.......calitate pur si simplu. Ei bine, nu.
Interventii infecte, planuri mai prost desenate decat cele din anii 80, proiecte de zeci de mii de metrii patrati facute in 2 zile de un singur om la presiunea investitorului care vrea sa obtina aprobarea cat mai repede. Toate acestea se desfasoara in Romania, mai ales in Bucuresti. Sute de proiecte sunt anuntate, totusi doar o mana sunt pe cale de a fi terminate/de a incepe. Totusi toate sunt vandute deja, pe hartie. La niste preturi care sfideaza realitatea, de multe ori la concurenta cu alte capitale europene (cu un nivel al calitatii vietii net superior).
Ne intoarcem la blocurile noastre. Lumea incepe sa aiba alternative. Deci se muta. Ori la vila de prost gust din Pipera, ori in blocul cel inalt si frumos colorat din brosura, ori in alt cartier, tot la „betoane”, dar mai central. Si rezultatul acestor miscari este inca imperceptibil (buba imobiliara ca motiv principal, unele cartiere, ori cat de slab cotate ar fi, tot sunt cautate pt vanzari/inchirieri, din cauza preturilor imense) dar se arata incet, incet. Sunt unele cartiere in care nu e bine sa pui piciorul noapte (in cateva nici ziua) daca nu esti din zona, daca nu o cunosti. Si numarul acestora creste.
Astfel, cartiere cu aceleasi tip de blocuri (celebrele p+4 cu 2 si 3 camere, scara fara lift si 4 apartamente pe hol) sunt prezente atat in Tineretului/Timpuri Noi, cat si in Berceni. Tineretului este cartier de lux, fara nici o exa gerare, preturile sunt la un nivel peste limita absurdului. Acelasi bloc il puteti gasi la doua statii de metrou in Berceni. Aici, unele zone s-au inrautatit (departe inca de „modelul european”). Avem acelasi bloc, aceleasi apartamente, totusi niste diferente imense atat in pret, cat si in context. Drumul este destul de clar: incet, incet, unele cartiere vor deveni niste locuri extrem de ..... „neplacute”.
Efectul este insa complet la celalalt capat al scarii valorice. Ghetto-ul de bogati. Prezent peste tot in Europa, la noi in tara, acest „model” l-a depasit de mult pe cel al saracilor. Il puteti gasi din plin in nordul orasului. Zone inchise, garduri, pumni bagati in gura de diversi paznici, afise care va atentioneaza ca va aflati pe teritoriu privat, garduri din nou, camere de filmat si priviri furioase din spatele geamurilor fumurii. Oricine a vizitat Baneasa, Pipera sau nordul orasului cunoaste acest sentiment. Sentimentul ca nu esti binevenit, ca acel loc le apartine LOR. Este exact acelasi lucru ca si „dupa blocuri”. Moartea prin excelenta a spatiului public si stingerea orasului ca loc colectiv, transformarea intr-o colectie de locuri individuale.
`1: cu imagini raman dator in partile urmatoare
`2: textul nu reprezinta o analiza obiectiva sau exhaustiva a fenomenului (care merita studiat cu mult mai multa atentie) , sunt doar niste pareri personale. daca sunteti interesat de un studiu pe aceasta tema, puteti sa ma contactati la stuchila(at)yahoo(pct)com
Partea 01. „evolutia”. o mica introducere
VA URMA:
Partea 02. ce inseamna un cartier „sensibil”? / ce inseamna o „gated community”?
Partea 03. cum se „face” un cartier „sensibil”. Locatie si tipologie
Partea 04. o mica comparatie foto paris+banlieue/bucuresti
Stefan Tuchila
26 / OTA, Nicolae Comanescu - DUST 2.0
Nicolae Comanescu si Galeria 26 / OTA
va invita la expozitia
DUST 2.0
Nicolae Comanescu -
Picturi cu praf
Vernisaj Miercuri, 28 Noiembrie 2007, ora 19.30
DUST 2.0
Aceste lucrari sunt adevarate portrete ale Bercenilor, deoarece sunt produse cu praful specific si neaos al acestui cartier prafuit din prafoasa capitala a Romaniei. Daca a existat vreodata ceva care sa dureze mult mai mult decit alte lucruri, atunci acel ceva trebuie ca este praful Bucurestiului. Mult vreme dupa ce orasul se va fi transformat in praf si pulbere (cu voia Domnului intr-un viitor foarte indepartat), se va mai gasi inca praful sau pentru a depune marturie pentru acest mare oras.
Bercenii lui Nicolae Comanescu sunt foarte realul cartier Berceni unde puteti ajunge cu Magistrala 2 Metro pana la Piata Sudului, sau cu faimosul tramvai 34 de la Gara de Nord (nu as recomanda ruta asta deoarece v-ar lua o vesnicie sa ajungeti acolo). Blocurile de apartamente arata la fel ca nenumaratele blocuri ridicate de fostii conducatori ai trecutului comunist recent, dar imaginile lor fixate in praf sunt diferite.
Si sunt diferite deoarece praful imaginii le este familiar, e un praf care vine din caramizile si mortarul lor, si din zugraveala cojita si cazuta, si din prafuitele strazi, alei si zone verzi din apropiere. Tristetea metafizica a neiubitelor blocuri de apartamente strabate imaginea fixata in praf mai mult decat dintr-o fotografie. In timp ce o poza pastreaza imaginea (semi)perfecta a cladirii, ea este creata din impresia lasata de lumina pe o suprafata fotosensibila. Iar lumina este intotdeauna curata. Picturile din praf ale lui Comanescu sunt facute din materie primordiala, din ceva ce se trasnforma in namol si noroi cu un minim de ploaie.
Mihai Risnoveanu
dust 2 dust
Nicolae Comanescu nu sterge praful. El picteaza cu praf bucurestean o noua fatada.
Praful se asterne peste tot - pe tine, pe mobile, pe pervaz, pe ficusul din camera, pe calculator si pe capota masinii.
Degeaba il stergi. Cu cat se lucreaza mai mult in oras cu atat se strange mai mult. Se sapa acum in cautare de praf nou.
Practic praful bucurestiul e pilitura vie a acestui oras. Fragmente din tot ce exista in jur se strang laolalta. O pulbere compusa din pamant, nisip, sticla, scame, celule de piele moarta, acarieni, si multe alte particule pierdute si spulberate in jur.
Praful ajunge peste tot si poate el este componenta de baza a Bucurestiului. Provenienta lui este dubla. Provine din marea Campie a Baraganului, dovada a eroziunii pamantului si desertificarii. Dar provine si din transeele santierelor care pustiesc maruntaiele capitalei. Blocurile, strazile, acoperisurile sale nu mai sunt privite printr-o pelicula sepia care sa ii confere o pretiozitate falsa. Nicolae Comanescu reuseste sa redea identitatea unui Bucuresti canicular prin care bate Simun-ul la Nord de Sahara. Un Bucuresti pe care nu il poti vedea decat cu praf in ochi de pe acoperisul blocului tau. Au disparut mirajele marelui oras, crescute in acest Las Vegas din pustiul Sudului, luminat de cazinouri noaptea. In urma a ramas o metropola care iti scransneste printre dinti.
Stefan Tiron
Amanunte despre proiect:
http://dust2point0.blogspot.com
Galeria 26 / OTA
Str. Dr. Staicovici nr.26,
Bucuresti
Tel. 0721 840 723
Entropy by Tudor Prisacariu
Entropy is a large scale photography project about Romania undertaken by Tudor Prisacariu in 2007. It is an attempt to achieve a better understanding of contemporary Romania and the complex transformation process that it is currently undergoing.
www.entropy.ro
bucuresti la paris
(putin cam tarziu anuntul, dar mai bine acum decat niciodata)
'Bucarest: une histoire de 2 villes'Stefan Tuchila
la ville rasée par le regime totalitaire pendant les anées 80 et la
ville d'aujourd'hui
en photos, dessins et film
realisée par : Ioana Marinescu
photos par: Veronika Zapletalova, Ioana Marinescu, Andrei Stan
avec la collaboration de: Lina Meister, Robert Fearns
vernissage: vendredi, le 28 septembre, à partir de 19 h 00
Association Paris Historique
44-46 Rue Francois Miron, 75011 Paris (Metro St Paul)
l'exposition sera ouverte jusqu'au 28 octobre
News from "CASE CARE PLANG"
Proiectul 'case care plang' urmareste realizarea unei arhive publice de arhitectura, prin intermediul unei baze de date bine documentate si usor accesibila, in paralel cu organizarea de campanii, evenimente si actiuni culturale, artistice si educative in scopul cresterii interesului pentru patrimoniul arhitectural in randul persoanelor ce nu profeseaza in domeniul arhitecturii.
PROIECTE IN LUCRU:
1. PRIMA ARHIVA PUBLICA A BUCURESTIULUI
2. WORKSHOP-URI IN LICEE - rezultatul final va fi intocmirea primului 'manual' de arhitectura pentru liceele din tara
3. CAMPANIE TV
4. BRAND PT BUCURESTI - expozitie itineranta internationala
5. CASE CARE PLANG - IN TARA - implicare in proiect a marilor orase din tara
CINE POATE LUCRA LA ACEST PROIECT?
Avem nevoie de persoane care doresc sa faca ceva pentru arhitectura de maine. Cautam persoane creative, cu spirit de initiativa, capabile sa vorbeasca in public, sa redacteze articole; persoane organizate, care sa gestioneze materialele documentare. Ne intereseaza cunoscatorii de softuri pentru prelucrare foto, de arhitectura, web, grafica si video. Vrem oameni responsabili, care duc la bun sfarsit ceea ce au inceput, studenti sau nu.
DE CE AS LUCRA LA UN ASTFEL DE PROIECT?
Pentru ca este, in prezent, singurul proiect coerent care ridica problema patrimoniului arhitectural autohton la nivel extra profesional. Pornit ca o initiativa studenteasca, acesta a reusit, in aproximativ un an de zile, sa se faca auzit atat pe plan national cat si international, bucurandu-se de un feedback ce depaseste cu mult asteptarile unui program cultural, cu atat mai mult cu cat el este bazat pe voluntariat.
Daca vreti sa aflati mai multe, va asteptam SAMBATA, 20 OCTOMBRIE, LA ORA 11:00, IN SALA T2 A UNIVERSITATII DE ARHITECTURA SI URBANISM 'ION MINCU' DIN BUCURESTI. VA AVEA LOC O PREZENTARE A PROIECTULUI 'CASE CARE PLANG' CU ACTIVITATILE PROPUSE PE ANUL VIITOR.
Va multumim si va asteptam,
echipa CASE CARE PLANG
e-mail: contact@casecareplang.ro
http://www.casecareplang.ro
PROIECTE IN LUCRU:
1. PRIMA ARHIVA PUBLICA A BUCURESTIULUI
2. WORKSHOP-URI IN LICEE - rezultatul final va fi intocmirea primului 'manual' de arhitectura pentru liceele din tara
3. CAMPANIE TV
4. BRAND PT BUCURESTI - expozitie itineranta internationala
5. CASE CARE PLANG - IN TARA - implicare in proiect a marilor orase din tara
CINE POATE LUCRA LA ACEST PROIECT?
Avem nevoie de persoane care doresc sa faca ceva pentru arhitectura de maine. Cautam persoane creative, cu spirit de initiativa, capabile sa vorbeasca in public, sa redacteze articole; persoane organizate, care sa gestioneze materialele documentare. Ne intereseaza cunoscatorii de softuri pentru prelucrare foto, de arhitectura, web, grafica si video. Vrem oameni responsabili, care duc la bun sfarsit ceea ce au inceput, studenti sau nu.
DE CE AS LUCRA LA UN ASTFEL DE PROIECT?
Pentru ca este, in prezent, singurul proiect coerent care ridica problema patrimoniului arhitectural autohton la nivel extra profesional. Pornit ca o initiativa studenteasca, acesta a reusit, in aproximativ un an de zile, sa se faca auzit atat pe plan national cat si international, bucurandu-se de un feedback ce depaseste cu mult asteptarile unui program cultural, cu atat mai mult cu cat el este bazat pe voluntariat.
Daca vreti sa aflati mai multe, va asteptam SAMBATA, 20 OCTOMBRIE, LA ORA 11:00, IN SALA T2 A UNIVERSITATII DE ARHITECTURA SI URBANISM 'ION MINCU' DIN BUCURESTI. VA AVEA LOC O PREZENTARE A PROIECTULUI 'CASE CARE PLANG' CU ACTIVITATILE PROPUSE PE ANUL VIITOR.
Va multumim si va asteptam,
echipa CASE CARE PLANG
e-mail: contact@casecareplang.ro
http://www.casecareplang.ro
pasaj(gi)ul englez
imagine de epoca. in centrul imagini se poate observa fatada "pasajului"Un loc pe langa care treci zilnic dar pe care il ignori total. Un loc UNIC in Bucurestiul contemporan. Un loc pierdut, decalat de viata orasului.
Pe scurt …. Pasajul (Pasagiul) Englez.
Ascuns de viata exterioara prin doua intrari extrem de inguste si intunecoase, Pasajul a reusit sa reziste intr-o forma mai mult sau mai putin identica cu cea initiala. Studioul foto aproape ca e mort astazi, insa barul ofera o imagine total diferita fata de imaginea pe care o avem despre oras. In fiecare zi aceiasi oameni, cunoscutii locului vin la un paharel. In fiecare seara aceleasi fete, aceleasi personaje.
imagini din arhiva personala 2002-2006 + imagini epoca - 31 imagini (click cifre mici stanga jos)
Toate acestea la doi pasi de Calea Victoriei si Piata Universitatii. Introducerea lui in aceasta zona a fost aproape simultana cu apariatia celoralte pasaje: francez, roman (distrus odata cu construirea Magazinului Muzica), lacrosse si se datoreaza in primul rand privirilor aruncate peste gard la „vecinii” parizieni. Daca Parisul avea pasajele lui, atunci si Micul Paris trebuia, si unde era cel mai potrivit loc daca nu pe axul cel mai aglomerat din urbe, Calea Victoriei. Pasajele bucurestene sunt, pe langa o necesitate functionala (nu foarte evidenta), un efect al modei. In general apar intre golurile dintre cladiri existente, nu fac parte dintr-un proiect general coerent (deh..Bucuresti :) )
vedere aeriana si plan de situatie
Aflat fata in fata cu Teatrul National (din care a „ramas” o fatada de Rigips) Hotelul Englez era cunoscut pentru ambianta sa deosebita, data de camerele insiruite pe pasarela. Odata cu trecerea timpului functia de hotel dispare (nu am gasit multe date istorice, dar fenomenul e general pe toata Calea Victoriei, odata cu al Doilea Razboi Mondial si „eliberarea” comunista). Se pare ca este inlocuita de cea de bordel (existenta partial si pe vremea hotelului). Puritanismul invinge, bordelul dispare si cladirea va capata o functiune cel putin ciudata pentru configuratia locului...locuire.
imagini din arhiva personala 2002-2006 - 12 imagini
In ciuda pozitiei de invidiat, centrul centrului orasului, Hotelul Englez impartaseste problemele altor hoteluri transformate in locuinte (zona lipscani), cu grupuri sanitare pe holuri, camere mici, inghesuite, multe dintre ele avand lumina data numai de curtea interioara.
planuri (autor necunoscut, daca se simte cineva sa ma anunte)
imagini din arhiva personala 2002-2006 - 7 imagini
Trecand peste toate acestea, peste mizeria si mirosul de urina (in ciuda eforturilor temerare ale unor locatari), peste nepasarea autoritatilor care lasa un loc unic sa se dezmembreze din ce in ce mai puternic, Pasajul Englez ramane un loc fermecator, ciudat, luminos (acoperisul de sticla creaza niste reflexe si culori unice), imbacsit, vechi, trist, uitat. O bucata dintr-un Bucuresti de altadata, inghetata intre calcanele a doua cladiri adiacente.
Numele de pasaj devine in acest caz inutil. Caci „pasajul” implica „trecere”, „parcurs”, iar acest lucru nu se mai intampla de mult timp in acest loc.
Bonus:
Stefan Tuchila
Bucuresti la Barcelona
Barcelona, 18 oct-18 noiembrie 2007mai multe detalii la http://www.arhitectura1906.ro/
Stefan Tuchila
fara photoshop.....doar bucuresti
Ma gandeam ca primul articol depus de mine pe acest blog sa fie unul frumos, duios, sensibil si pur. Totusi nu am putut rezista tentatiei de a posta o imagine care mi se pare esentiala pentru orasul nostru drag. Reportajul sensibil e aproape gata, vine in curand
img: Stefan Tuchila, 2007
Cladirea de fata este terminata de foarte putin timp. Locatie : bvd Buzesti, langa Piata Victoriei. A fost vazuta de multi arhitecti/amatori de arhitectura ca o briza de aer proaspat, ceva „nou” si „altfel” pentru peisajul bucurestean.
img: Constantin Goagea, 2007
Dar minunea a durat putin.......acum Bucurestiul se poate lauda ca are „cel mai mare pachet de cadouri din Europa” alaturi de „cea mai mare cladire din Europa”.
img: Stefan Tuchila, 2007Stefan Tuchila
(material mai detaliat in numarul urmator din Arhitectura, noiembrie 2007)
Bucuresti 1989 - Rangoon 2007
Graffiti proaspat, pe caldirea universitatii de arhitectura.Despre situatia din Birmania cititi aici.
Fotografii de Tudor Prisacariu
Expozitie camera80 la Carturesti
camera80 a luat fiinta in urma cu aproape un an, avand ca scop promovarea tinerilor fotografi romani intr-un spatiu virtual care functioneaza dupa regulile unei galerii de arta din lumea reala. Azi, camera80 inseamna 27 de artisti care au expus 33 de proiecte.
camera80.ro a fost modalitatea cea mai simpla de demarare a acestui proiect, insa, inca de la inceput, dorinta a fost de a iesi din spatiul virtual de indata ce numarul celor implicati in proiect va fi suficient de mare si acest lucru va fi posibil.
Acestea fiind zise, va invitam pe toti la vernisajul primei expozitii camera80 care va avea loc in mansarda Librariei Carturesti din Bucuresti, Str. Arthur Verona nr. 13 (langa Cinema Patria), Vineri 12 Octombrie la ora 19. Vor expune Alina Andrei, Elena Ciobanu, Sabina Dimitriu, Tudor Ene, Dacian Groza, Mihai e acolo! si Tudor Prisacariu. Expozitia va fi deschisa intre 12 octombrie si 12 noiembrie.
Va asteptam pe toti!
www.camera80.ro
Subscribe to:
Posts (Atom)