petitie piata matache
Cateva ONG-uri au dat in judecata Primaria Bucuresti pentru lucrarile de amenajare ale Bulevardului Buzesti-Uranus. Ei au pus pe net si o petitie care poate fi semnata pentru a opri distrugerea Pietei Matache. Mai jos, textul care insoteste petitia.
Solidaritate Urbana
Hala Matache este un simbol al Bucureştiului istoric, al comerţului tradiţional, înconjurată de un patrimoniu valoros, atât cât a scăpat din calea deteriorărilor premeditate, a vandalizărilor protejate de poliţie şi a demolărilor inopinate în miez de noapte.
"Diametrala Nord-Sud” implică o schimbare de paradigmă în mediul urban. Efectele sale tentaculare sânt încă greu de anticipat. Operaţia pe cord deschis a oraşului are nevoie de:
participare, informare şi consultare publică, cercetare, analiză, proiecte, dezvoltare urbană integrată.
Existând puţine informaţii în plan urbanistic, poate părea că uraganul demolărilor din zona Berzei-Matache-Buzeşti nu ne afectează pe toţi în mod direct. Dar trebuie să fim conştienţi că acest «masacru urban» are efect de undă şi se poate re-întîmpla oriunde, oricînd, oricui.
Hala Matache este în pericol de a fi distrusă în orice clipă cu tot ceea ce reprezintă ea pentru ţesutul urban, social şi comercial din această zonă istorică şi "protejată” a oraşului.
Pentru acceptarea de către autorităţi a unui dialog cu societatea civilă şi organizaţiile de profesionişti din domeniu, în iminenţa buldozerelor şi în urma demersurilor constructive ignorate de catre autorităţi, nu ne-a mai rămas decât soluţia solidarităţii civile şi profesionale: Un «lanţ uman» în jurul Halei Matache la venirea buldozerelor!
Să protejăm împreună un simbol al cetăţeanului decent! Dacă odată cu semnarea petiţiei doriţi să vă alăturaţi «lanţului uman», vă putem anunţa rapid momentul în care va fi nevoie de efortul tuturor în urma trimiterii numelui, adresei de e-mail, şi numărului de tel mobil la: solidaritate.hala.matache@gmail.com
Context
În ultimii 20 de ani, profesioniştii, politicienii, investitorii, societate civilă s-au pus în nenumărate rânduri de acord că identitatea unui oraş şi valorile culturale locale sunt extrem de importante pentru ca acel oraş să fie atractiv şi să se dezvolte.
În timp ce politicienii din restul Europei îşi asumă prin Declaraţia de la Toledo (iunie 2010) principiile dezvoltării urbane durabile, decidenţii din România încalcă legi importante din domeniul construcţiilor, şi al protecţei sociale, domenii în care rolul administraţiei publice este fundamental. Toate aceste traume sociale şi urbane sint realizate cu banii noştri, pentru profituri care ajung în «aceleaşi» buzunare. În timp ce demolările clădirilor de patrimoniu se fac nocturn şi galopant, banii publici au fost alocaţi deja către firme de construcţii deşi nu există nici un proiect urbanistic care să poate fi văzut, în respectul unor norme legale şi profesionale elementare.
Este nevoie de dialog pentru a găsi cea mai bună formulă de dezvoltare! Dezvoltarea şi protecţia patrimoniului nu sunt la poli opuşi, ci se susţin reciproc. Este inacceptabil ca autorităţile sa maximalizeze efectele distructive ale diametralei Nord-Sud, ignorând constant propunerile ce pot duce la minimizarea acestora.
Când primarul încalcă legile de avizare a lucrărilor de construcţii, când oamenii sunt evacuați în plină iarnă sfidând legi care interzic această procedură în intervalul Decembrie-Februarie, când lucrările de investiţii sunt atribuite înainte de a avea un plan de urbanism coerent, Hala Matache si implicatile sale zonale devin nu numai un simbol al Bucurestiului istoric, ci şi al decenţei urbane necesare unui viitor comun atit aleșilor locali cit si alegatorilor.
Pentru acceptarea de către autorităţi a unui dialog cu societatea civilă şi organizaţiile de profesionişti din domeniu, în iminenţa buldozerelor şi în urma demersurilor constructive ignorate de catre autorităţi, nu ne-a mai rămas decât soluţia solidarităţii civile şi profesionale: Un «lanţ uman» în jurul Halei Matache la venirea buldozerelor!
Să protejăm împreună un simbol al cetăţeanului decent! Dacă odată cu semnarea petiţiei doriţi să vă alăturaţi «lanţului uman», vă putem anunţa rapid momentul în care va fi nevoie de efortul tuturor în urma trimiterii numelui, adresei de e-mail, şi numărului de tel mobil la: solidaritate.hala.matache@gmail.com
Pentru a obţine un sistem de dezvoltare în arbore a bazei de date, vă rugăm sa daţi mai departe acest mesaj către cunoscuţi şi să îi invitaţi sa facă la rîndul lor acelaşi lucru.
Reacţii, detalii şi imagini găsiţi la:
Labels:
petitie,
public transport,
public works
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment