termocentrala din bragadiru























De mult visam sa gasesc un spatiu cat mai vast unde sa ma pot plimba nestingherit printre ruinele unui combinat, sau ale unei fabrici. In Bucuresti orice sit industrial apartine cuiva si e pazit de un gardian, incat ajunsesem sa cred ca locurile fabuloase pe care le poti vedea pe paginile exploratorilor urbani de pe internet sunt greu de gasit la noi.
















Cand am fost la Magurele am vazut pe linia orizontului un turn de apa de care nu stiam nimic pana atunci si m-am hotarat sa merg pana in orasul Bagadiru ca sa vad despre ce e vorba. Asa ca in duminica urmatoare am luat tramvaiul 32 de la Unirii pana la capat si de acolo m-am suit intr-un microbuz care m-a dus pana in centrul orasului.

















Dupa ce am dat ocol fabricii Fulgerul ca sa gasesc un unghi cat mai prielnic, am traversat cu greu podul nituit de cale ferata de secol XIX, care trecea peste raul in care se varsa canalul colector al orasului.























La intoarcere m-am hotarat sa trec prin apropierea sitului industrial care se vedea in apropiere. Doua furnale se ridicau deasupra unei periferii saracacioase si prafuite. Intre sinele de tren si drumul neasfaltat pasteau niste vaci. Cateva babe si cativa mosi iesisera din casa in peisajul asta aspru, cu instalatii industriale in jur, ca sa isi poarte conversatia de duminca.
















Am intrat cu oarecare sfiala intre ruinele acelea, care pareau a fi ale unei foste fabrici. Printre cladiri misunau o gramada de caini. In partea aia de oras oriunde mergeam eram insotit de latratul animalelor de dupa gard si ma cam saturasem de prezenta lor.


















Am cascat uimit gura in dreapta si in stanga. Locul acela se intindea horatat pe orizontala, dar si pe verticala. Halele din care mai ramasesera doar structurile de rezistenta erau supravegheate de cele doua furnale inalte, de pe marginea carora scarile de acces fusesera smulse. Am facut un tur al locului si am descoperit ca se poate intra in cele doua furnale si ca daca privesti in sus poti vedea norii de pe cer prin micul orificiu din varful constructiei cilindrice de caramida. Un vant rece venea de-acolo de sus, iesind prin spartura prin care intraseram. Eram in varful unui morman de moloz foarte fin, care parea a fi un fel de funingine.
















M-am suit si pe cele cateva structuri care aveau scari si etaje accesibile. In departare se vedea orasul, cu seria lui nesfarsita de blocuri peste care trona Casa Poporului. Etajele inferioare ale structurilor erau napadite de iarba. Privind structurile de rezistenta am avut impresia ca locul acela era una dintre fabricile comuniste care nu fusesera finalizate odata cu venirea revolutiei, asa cum se intamplase in cazul statiei de epurare de la Glina, din estul orasului.








Mare mi-a fost mirarea sa il aud pe un localnic usor turmentat povestindu-mi de o termocentrala care functionase pana in 1989 si apoi fusese inchisa. In numai 18 ani tot ceea ce inseamna tabla, sticla, tevi, usi, ziduri de caramida, robineti, instalatii industriale, fusese luat din fabrica si vandut la punctele de reciclare. Asadar structurile curatite de orice urma de material refolosibil nu erau ruinele unei fabrici lasate in constructie, ci ramasitele unei termocentrale care functionase, care oferise locuri de munca unei mari parti a populatiei orasului Bragadiru.













De atlfel, termocentrala aproviziona cu agent termic intreg orasul, dar si fabrica Fulgerul, care pe vremea aia inca mai producea conserve si spirt. Nu mai insist asupra istoricul orasului si al fabricii, legat de persoana lui Marinescu-Bragadiru, acelasi industrias de secol XIX care a construit si fabricile de bere din Rahova.
















Sunt din ce in ce mai convins ca asemenea locuri isi asteapta de ani buni artistii care sa produca tot felul de interventii in spatiile lor, fie ca e vorba de dans contemporan, fotografie, grafitti sau mai stiu eu ce. E foarte probabil ca locul acesta va fi demolat in curand, asa ca va sfatuiesc sa mergeti. Calatoria dus-intors costa 3 lei. Soferului trebuie sa-i spuneti ca vrei sa coborati la pod si de acolo cele doua furnale sunt imposibil de ratat. Fotografiile sunt facute ca de obicei de Elena Ciobanu. Panoramicul si ultima poza sunt facute de mine. Gasiti placemark aici.

1 comment:

April said...

salut!
pentru locuri care-au fost si n-a mai ramas aproape nimic din ele, poti 'incerca' si platforma chimica Dudesti. E in drum spre autostrada Soarelui, de la Dristor drept inainte, dupa Ilioara, Nicolae Grigorescu, Macaralei, Ozana... (poate stiai, in fine). Acolo imi faceam practica in anii de liceu, si pe vremea aia, pot spune cu mina pe inima, ERA ceva. Acum te-astepti s-apara Terminatorul dintre ruine....