demolari in cartierul dristor

Hotarat sa imi duc monomania pana la capat, am iesit sambata trecut dupa turnuri, insa am ajuns sa fotografiez si cele trei fabrici din zona care erau in demolare. Am fost surprins sa vad ca si fabrica de parfumuri Miraj fusese dinamitata. M-a uimit de asemenea si frumusetea celor cateva bucati de depou care mai stateau inca in picioare la Dudesti. Fabrica Unirea nu imi era prea cunoscuta, stiam doar de fatada ei cu firma comunista.

Bucurestiul e un oras aparte si are propriile lui tendinte. Daca in Europa Occidentala restaurarea si reconversia siturilor industriale sunt un lucru obisnuit, la noi abordarea asta de tip patrimonial nu prea exista. Siturile industriale sunt demolate pentru a face loc blocurilor, asa cum se intampla in cazul fabricii Unirea si al depourilor de tramvai de la Dudesti (dar si al fabricii Titan). In Dristor se construiesc blocuri pentru ca apropierea de Mall face ca preturile sa fie mari si invesitia sa fie profitabila. In afara de asta, ma dezamageste totusi lipsa de creativitate a unor arhitecti care aleg sa implanteze la Dudesti, de exemplu, niste obiecte utopice, care ar fi putut sa fie plasate oriunde, neavand nici o legatura cu locul.

Cele cateva cladiri care au mai ramas sunt niste obiecte interesante si sunt sigur ca un sit industrial pe care o interventie de arhitectura contemporana l-ar fi adus in actualitate ar fi fost in acelasi timp inradacinat in trecut, dar si deschis catre viitor intr-un mod mult mai eficient decat o vor face niste blocuri care reduc si mai mult lipsa de caracter local, de specific, a unui cartier de blocuri standard, lipsite de orice deosebiri intre ele, ca sa nu mai vorbim de farmec.

Am vrut sa intitulez postul fabrici vs blocuri, sau oricum ceva pe linia asta, pentru ca mi se pare ca asta e noua atitudine fata de cladirile fabricilor comuniste. Si intr-adevar, o privire asupra proiectelor imobiliare din orice cartier din oras ar confirma o asemenea ipoteza. Insa imi e greu sa fiu polemic pe tema asta. E clar ca cresterea economica adusa de aderarea la UE, sau macar entuziasmul pentru schimbare, inlatura in Bucuresti o serie intreaga de cladiri.

Tipul asta de abordare generata de o situatie economica e greu de stavilit. In fata unui asemenea fenomen nu poti sa te simti decat descurajat. Cele doua atitudini extreme fata de obiectele patrimoniale, dintre care una ar fi conservationismul fanatic iar cealalta indiferenta cinica, devin chiar ele inutile in acest caz. Intr-un an de zile mai multe situri industriale, de marimi considerabile, vor fi pierdute pentru totdeauna, fara sa fi fost macar vorba de a deschide o discutie asupra valorii sau lipsei lor de valoare, fiind inghitite de-a valma de valul de etuziasm al unor investori prea putin sensibili la calitatea produselor de pe urma carora au de gand sa isi recupereze banii. Pozele de la fabrica Unirea sunt facute pe intuneric, asa ca fiti indulgenti. Gasiti placemarks aici.

1. miraj































































2. depoul dudesti





















































































3. fabrica unirea



































8 comments:

Anonymous said...

Abia aştept ca cineva să înceapă să se plângă că "voi ăştia din ziua de azi, distrugeţi tot ce a făcut Ceauşescu bun". :-)

--Bogdan

Cata said...

Dar cu Mirajul ce-au avut???
In a 3-a poza imi vad balconul... DE fapt fostul, nu mai stau acolo de 4 ani :(

Ionut said...

anonimosule, in primul rand depoul de la dudesti e mai vechi decat ceausescu. in al doilea rand au existat arhitecti foarte buni care s-au retras in domeniul arhitecturii industriale in timpul comunismului si au construit fabrici si uzine cu adevarat interesante ca arhitectura. in al treilea rand, mi se pare ca nu prea stii despre ce vorbesti.

Anonymous said...

Ionuţ, sunt de acord să se păstreze ceva deosebit, dar Mirajul şi Fabrica Unirea? Sunt clădiri ca oricare altele, ba chiar poate mai urâte decât media. :-)

În orice caz, sunt sigur că cei care locuiesc în zonă ar prefera să se construiască orice altceva decât o fabrică. A fost o idee proastă de la început amestecul acesta de blocuri şi fabrici. Cred că ar trebui şi la noi reglementat ceva ca în Franţa, unde fabricile se limitează strict la acele "zones industrielles".

--Anonimoşu'

Tudor Prisăcariu said...

La Londra cel mai mare muzeu de arta contemporana, adica Tate Modern, este intr-o fosta uzina electrica. O alta fabrica imensa este subiectul a multiple dispute pentru ca se vrea transformarea ei intr-un mare complex comercial/cultural/loc de petrecere a timpului liber. Si aceste 2 locuri sunt in plin centrul orasului.

Multe din galeriile de arta foarte bune sunt in zone total dubioase in foste fabrici sau alte facilitati industriale tocmai pt preturile sunt mai mici. Aici totul se conserva si i se gaseste un nou scop. In Romania tot ce e vechi se demoleaza ca sa se faca loc unor cacaturi de sticla facute pe bani putini de arhitecti prosti si care probabil o sa cada la primul cutremur.

Acum intelegi de ce lucrurile semnalate de Ionut sunt foarte relevante?

Bogdana Butnar said...

Ionut, eu regret depoul cel mai tare. era fain sa treci seara e vara pe langa el cand se retrageau tramvaiele si era tot luminat. si mai ales ca stiu ce se ridica in loc ...

Anonymous said...

M-am prins de faptul ca romania veche,desi in alunecare de teren din 89,dispare acum,odata cu o operatiune ca circul foamei.vasazica demolarile astea sint un simptom f important pt disparitia romaniei asa cum o stiam noi. nu am in vedere demolarile propriu zise,ci faptul ca ele conoteaza un erase de epoca.

Ionut said...

ai foarte mare dreptate. in general asta e un mecanism normal pentru bucuresti si intr-o oarecare masura pentru orice oras. cladirile vechi sunt inlocuite. cu toate astea, la noi, evacuarea trecutului recent acumulat in ziduri e usor exagerata ca proportii. si asta se intampla de multe ori pentru ca avem impresia ca respectivul trecut nu are nici o valoare, ceea ce poate sa fie intr-adevar posibil. insa nimeni nu selecteaza in nici un fel (altul decat economic) portiunile care trebuie distruse, asa ca in final sunt sanse ca intregi bucati de istoria arhitecturii sa se piarda cu totul, fara nici un discernamant.