Uitata de parinti

As fi vrut sa iesim sfarsitul asta de saptamana la o plimbare pe renumita Cale a Victoriei. Probabil ca parasind un spectacol de la fosta opereta din Piata Natiunile Unite plecam in sus pe bulevard.

Bineinteles ca deja ai auzit si ai vazut celebra cladire a CEC-ului “cu acele ceasului parca prea secession” ce inca isi pastreaza statura impunatoare in fata Muzeului National de Istorie a Romaniei care pana odinioara era Palatul Postelor. Dar nu, nu despre asta vreau sa iti vorbesc ci despre o cladire ce parca sta chitita, blajina si uitata de lume in forfota asta a orasului.

E vorba despre cladirea vis-a-vis de Prefectura Politiei acceasi de langa Pasagiul Macca-Villacrosse. Desi odata impunatoare, cu perspectiva in ceea ce ar fi insemnat sistematizarea zonei din nu-stiu-ce-motiv acum e abandonata.

Casa de pensiuni, imprumuturi si ajutoare a functionarilor BNR



In cursul celui de-al doilea deceniu al perioadei interbelice, activitatea Bancii Nationale a Romaniei a cunoscut o crestere impresionanta atat in Capitala cat si la nivel teritorial. Bineinteles ca au inceput sa se orienteze catre bunastarea functionarilor prin oferirea unor facilitati pentru imbunatatirea cunostintelor si nu numai.

Prin anul 1935 s-a luat decizia de infiintare a Casei de pensiuni, imprumuturi si ajutoare. Banca dorea un sediu propriu astfel ca arhitectul Radu Dudescu (cel care a proiectat si cladirea noua a Bancii Nationale din strada Doamnei) a fost insarcinat sa realizeze proiectul.

Conform proiectului, cladirea avea doua niveluri in subteran, cinci etaje de birouri, o sala de conferinte la etajul VI, o sala de sport la VII si un bufet la etajul VIII. Parterul revenea activitatii comerciale.

Scrierile vremii afirmau ca pentru prima data “in Bucuresti se cladeste o casa care are pravaliile din fatada principala retrasa de la strada – oferindu-se pietonilor avantajul de a circula pe sub arcade – adapostiti de ploaie si feriti de razele fierbinti ale soarelui de vara cand caldura trece de 40 de grade”.



Cladirea a fost finalizata la 20 decembrie 1938. Una din cele mai laudabile initiative a fost cea privind organizarea cursurilor gratuite de limbi straine (engleza, franceza, germana si italiana).

Daca te apropii de ea, te va rasfata cu finisaje tipic interbelice, de calitate si discrete. Radu Dudescu era de parere ca daca o cladire nu impresioneaza pe toata lumea prin arhitectura sa, macar finisajele sa fie de exceptie.

Acum zace parasita si uitata de parintii ei ce locuiesc aproape, in zona.



Imaginile au fost preluate de pe metropotam.ro

La pas, in oras

5 comments:

Raiden said...

Mai mare pacatul de cladirea asta, o stiu. E total in paragina, mira-m-as sa n-o demoleze...
In partea de sus are stemele provinciilor, asa cum apareau in stema regala.

rheakurokawa said...

E o cladire superba si impunatoare, chiar si acum, plina de mizerie si urina. E deplorabil ce se intampla. Nu se poate cere socoteala cuiva? Si nu e doar cladirea asta. Suntem un neam de handicapati ce nu dam doi bani pe nimic. E trist ca dracu. Mersi ca faceti asta.

Paul said...

Cladirea asta imi ramane imprimata pe minte datorita faptului ca intotdeauna e o balta in fata ei si cand merg pe acolo trebuie sa o ocolesc.

pionu' negru said...

pacat ca mereu cand trec pe acolo spre Valea Regilor, mirosurile neplacute isi fac prezenta... parca as trece printr-un gang dintr-un ghetou.

Sergiu said...

Nu stiu cum am descoperit acest minunat blog asa tarziu, insa e fascinant!
Sunt profund indragostit de Bucuresti si cred ca imperfectiunile orasului nu fac decat sa reliefeze podoabele sale (cum e aceasta geniala cladire).
Tot timpul cand trec pe langa ea imi imaginez eleganta vremurilor cand a fost proiectata, bancheturile de acolo si birourile de la ultimele etaje, cu terasele generoase.
Imi tot zic ca intr-o zi o sa am o corporatie si imi voi muta sediul in ea :)

Keep if up fellaz