In lipsa unui muzeu al comunismului Casa Poporului (sau Casa Republicii, cum i se spunea initial sau Palatul Parlamentului, dupa numele oficial sau "Ceausescu's Palace", dupa numele turistic) ramane singura marturie a atrocitatilor prin cate a trecut Bucurestiul in anii 70 si 80. Marturiile video sau audio despre cartierul Uranus sunt aproape inexistente. Fotografiile lui Dan Vartanian, recenta expozitie a lui Andrei Pandele si filmul Ioanei Marinescu sunt incercari mai degraba personale de a aduce in memoria colectiva imaginea Bucurestiului mutilat de aspiratiile grandomane ale lui Ceausescu, in conditiile in care statul roman pare ca incearca sa reabiliteze cladirea si o prezinta ca pe ceva de care ar trebui sa fim mandri (cea mai mare, cele mai multe kilograme de aur, cel mai covor, materie prima 100% romaneasca). Un lucru este sigur - nu exista nici un proiect oficial care sa vorbeasca despre Bucurestiul distrus in anii comunismului. Poate ca asta este unul din motivele pentru care in Bucuresti se demoleaza in continuare in nestire...
Revenind la Casa Poporului... anul trecut in decembrie am avut ocazia sa petrec o zi in locuri care nu se viziteaza in turul oficial. Am putut intra in toalete, merge cu liftul etc... Inca de la intrare stii ca esti in Romania... masinile marilor smecheri (care-or fi ei..?) sunt parcate fix in poarta. Ma intreb care din marile insitutii din lume au masini parcate in poarta. Imaginati-va in fata la numaful 10 stand parcat un Merzan. Au urmat evident peripetii cu SPP-ul. Pe lista lasata la intrare de organizatori lipsea numele unuia dintre cei doi documentaristi ai proiectului iar numele celuilalt aparea de doua ori. Evident ca asta a creat confuzie, SPP-istul de serviciu neintelegand ca era o eroare si ca evident nu incerca nimeni sa produca un atentat... Am asteptat deci singur timp de 20 min intr-ul hol (de marimea a trei sali de sport puse cap la cap) admirand sculpturile si tapiseriile cu eroi nationali. Daca arhitectura si decoratiunile te fac sa te simti ca si cum ai fi in Corea de Nord sau intr-o republica sovietica asiatica atunci arta expusa in Casa Poporului e de-a dreptul fascista. In cele 20 de minute am avut timp sa analizez detaliile holului, fiecare obiectel si finisajele constructiei. Pe pereti erau, destul de greu de observat, niste boxe care n-au facut imediat s ama gandesac la 'big brother'... Un alt detaliu ar fi lipsa totala a unui cos de gunoi, scrumiere, orice... Mestecam guma si vroiam sa scap de ea, intr-un tarziu am observat ca pe mastile caloriferelor erau lipite gume de mestecat (asa cum gasesti sub banca, la scoala sau sub scaune la cinematograf).
Dupa ce s-a rezolvat cu potentialul terorist am incercat sa gasesc sala unde se tinea conferinta. E de mentionat ca nu exista sageti care sa te directioneze aproape deloc si nici cei care lucreaza acolo nu stiu exact care-i treaba. Cateva lifturi nu functionau si ni s-a explicat ca "e vineri si s-a terminat programul deja"... Intr-o camaruta undeva intr-un colt (o camaruta de marimea unei sufragerii intr-un apartament de bloc) o ardeau (scuza-ti neologismul dar chiar asta faceau) trei barbati pe niste fotolii si canapele uitandu-se la televizor. Unul dintre ei, mai grasan, statea cu cracii-n sus iar pantalonii i se ridicasera si se mulasera pe cutele grasimii de pe picioare creand un spectacol destul de grotesc... Fara sa se deranjeze prea tare mi-a indicat cum se ajunge la sla cu pricina.
Odata ajuns acolo am gasit o sala care se rupe cumva din peisajul obisnuit al Casei Poporului, fiind plina cu mobilier stil si antichitati dar care totusi se potrivesc in melanjul kitschios tocmai prin faptul ca n-au nici o legatura unele cu altele. Am avut si un moment de bucurie personala cand am vazut candelabrele care aveau toate becuri economice (care din nou nu se potriveau dar cui ii pasa, macar nu se consuma atat de mult curent)...
Apropos de curent si de consumul de electicitate e de spus ca sunt trei randuri de geamuri la fiecare fereastra, urmeaza perdele si apoi draperii care acopera mai mult de jumatate din fereastra. Asta inseamna ca pe toate holurile luminile sunt aprinse toata ziua. Astia sunt doar bani care se cheltuie constant, cine stie cati se vor mai cheltui pentru finalizarea Casei Poporului...
4 comments:
Am fo si io si am ramas mut de cum ramaneau altii muti vazand cat de mari is ei de fapt oglindindu-se in casa lor pe care n-au vazut-o decat la TV.
Cica pe la subsol se cam scurg toaletele si e un miros care contracareaza "luxul" de sus
Un pic de Uranus a fost surprins si filmul "Angela merge mai departe", daca nu ma inseala memoria. Acolo parca vroia cineva sa ajunga in Uranus 98.
Bineinteles, exista si posibilitatea ca eu sa ma fi scelorazat intre timp.
Eu am văzut cartierul Uranus, l-am străbătut cu piciorul. Din 10 case doar una merita păstrată.
Era un cartier destul de dărăpănat, cu multe case mizere, neracordate le canalizare.
Singurul lucru pe care il remarcam atunci era statuia din Dealul Spirii.
Dupa cum se degradează si apoi demolează azi clădirile vechi probabil si Uranus ar fi fost demolat, dar in timp, pe bucăți, fără sa rămânem cu vreo strada sau bulevard important in zona. Nu era in nici un caz o zona de valoarea Lipscanilor...a propos: cat s-a refăcut din Lipscani ?
Putem sa înjurăm comunismul dar nu e cazul sa regretam cartierul Uranus. Cartierul era foarte întins, cu case mici, străzi înguste, fără o arhitectura anume. Ceva trebuia demolat acolo, oricum pentru a crea niște cai de acces.
@Varto
Din cauza oamenilor ca tine orasul asta este mutilat in continuare. Ar fi bine sa muriti toti astia spalati pe creier, ar fi singura sansa pentru Bucuresti. Eu unul iti doresc asta, sa mori, strivit de o masina pe bulevaredele capitalei, pentru ca sunt sigur ca iti doresti sa se mai demoleze case in continuare sa se poata circula mai bine... Sa mori!
Post a Comment