la mine in cartier.. (de diana pavlenco)
























La mine in cartier e un bouticar batran cu par valvoi care asculta Mahler in chiosc in timp ce vinde zarzavaturi si napolitane. Ne-am salutat din prima zi a mutarii mele fara sa cumpar vreodata ceva de la el. A fost primul meu contact cu cartierul asta si de atunci mi-a intrat in cap ca manelistii sunt ca si inexistenti si ca intr-o buna zi vor fi mai multe lucruri bune, decat rele.
La mine in cartier, cand ploua, ies si eu pe balcon sa simt ploaia, si o face si baiatul de vis-a vis, mangaindu-se pe piept in timp ce fumeaza o tigara si priveste pe furis la alte balcoane. Iar cand sunt chefuri studentii petrec pana in zori si asculta muzica si canta, iar cand pleaca se saruta in strada leganandu-se.
La mine e ca la cămin. Dar asta nu e tot.
In bloc cand gatim masa si se amesteca mirosurile si nici nu mai stii la ce usa ai vrea sa te duci. Iar seara din bucatariile de la parter razbate cate o voce cu intamplarile de peste zi si tare-mi place asta.
Când imi blochează masina o alta masina seara, eu ma duc tiptil tiptil si ies pe alaturi, pe pamantul batatorit, si vecina urmareste totul plina de curiozitate, aplecata peste balcon si demonstrez ca eu ies in oras cand vreau si ca nu ma culca ei de la 8 seara, chiar daca e in timpul saptamanii. Iar cand parchez pe locul altcuiva, pana invat si eu cum e treaba cu locurile de parcare, gasesc un bilet tandru in parbriz: ”Mami, parchează la scara ta” si apoi omu vine la uşa mea cu pechinez cu tot si isi cere scuze, ca-i pare rau pentru bilet, dacă a fost dur, ca oameni suntem, ne intelegem noi. Dar mai am şi alt vecin care într-o zi mă lasă să mă chinui un sfert de oră să parchez într-un spatiu foarte îngust, mă priveşte din scara blocului si apoi imi spune calm ca ala e locul lui “ca de aia suntem oameni, sa vorbim ” continuă el urlând. Şi apoi îmi mai spune că masina mea a stat pe locul lui tot week-endul, zambesc, deh nu pot nici eu să plec tot timpul in oraş, imi place si acasa, dar promit sa nu mai folosesc locul lui. La mine in cartier femeia de servici ciupeste un pic masinile cu pubelele de gunoi in drumul lor spre ghena, dar posesorii nu par sa observe nimic.
Si cand parchez pe strada, intre alte masini si-mi gasesc masina botita, si imi amintesc ca aseara era o maşină cu semn de începator, domnu care sta la curte iese si imi lustruieste cu maneca bara, indreapta putin aripa si gata pot sa plec ca nu s-a intamplat nimic. Vecinii mei sunt niste oameni draguti. Si mai sunt si uniti. Cand e inundatie la 7 si se prelinge apa pe doua etaje, iesim cu totii cu farase si ligheane, cârpe si multa rabdare si strangem apa si pentru cei care nu ies. Iar dna administrator ma primeste acasa la dansa sa platesc intretinerea, seara, dupa inchiderea incasarilor, că-i plac tinerii.
La mine in cartier eu ascult muzica multă şi tare uneori si doamna de dedesubt le spune tinerilor mei vecini de alaturi ca pe ea n-o deranjează muzica de la ei, ba chiar ii place foarte mult, eu mă bucur să aud asta, inseamna ca mai sunt ca mine si altii, iar ei, tinerii de alaturi imi transmit asta amuzaţi. Dar nici pe mine nu ma deranjeaza aspiratorul lor de sambata dimineata si sexul lor de duminica seara de la sapte, asa ca traim in armonie. M-ar deranja daca as face eu asta la aceeasi ora, cu atata regularitate. Insa de la o vreme a ramas numai aspiratorul de sambata dimineata. Nu stiu ce se intampla cu programul lor Dar eu nu le-am spus nimic din nedumeririle mele, caci ei au continuat sa vorbeasca si mi-au marturisit ca si ei asculta muzica de la mine, si ca de la o vreme nu mai pun ce au prin casa. Ei, cum se schimba vremurile…La inceput ascultam eu de la ei cantece de munte si Nicu Alifantis si ma bucuram in sinea mea ca nu am vecini manelisti, ba mai bagau si cate un AC/DC asa de trezire.
La mine in cartier, cand m-am mutat eu ca sa uit de necazuri si de dragoste toxice, am cunoscut pe prietenul omului. Cum stateam eu cu capul pe perna, pe la ora sapte in prima mea dimineata in noul cartier aud numele dragostei mele toxice urmat de indemnul: “Hai, vino aici Vino aici ” şi un fluierat. Nu era nume romanesc, nu era nume de caine, dar era numele lui purtat de un pechinez batran si cracanat. Si tot asa m-am trezit si in alte dimineti. Apoi am aflat pe această cale că în mod miraculos şi repetiţia unui lucru te face să uiţi de acel lucru şi tare m-am mai minunat. La mine in cartier se intampla lucruri ciudate.
Cand vin de la piata cu ciuperci si alte cele si strabat agale strada, alt domn cu chiosc strapunge cu privirea plasele mele si comenteaza cu sotia:”Ia uite, a luat ciuperci din alta parte. Pai ce, noi nu aveam ciuperci ?” Exista si dileme la mine in cartier. Si oameni buni exista. De exemplu, farmacista. Vrea sa fie de folos cand plec in Asia si dupa ce imi pune cateva intrebari de incalzire, dispare o clipa in depozit si vine cu bratele pline la tejghea cu mostre de Autan sa nu ma muste tantarii si sa fac malarie. Nu ma costa nimic, doar sa-i arat poze cand ma intorc, ca ea nu ar merge pe acolo, chiar daca ar putea. Si doamna de la florarie e buna. Imi spune cum sa ingrijesc florile si cata apa sa le pun sa nu sufere, si ce pamant sa le dau si in ce lumina sa le pun.
La supermarket cand doamna din fata mea si-a cumparat niste chiloti frumosi, casiera s-a mirat sincer – “Cum? Atat de mult costa?” Si doamna pare in incurcatura, nu prea stie ce sa zica, doar i-a luat de pe raft din magazinul lor, dar poate e salariul casierei pe 2 zile de munca, si atunci spune cu nonsalanta – “Daca-i bal, bal sa fie ” Si nu ştiu vreo casiera care să fi rostit cu atata suflet si dedicare “O seara placuta ”

14 comments:

April said...

Frumos.
bine-ai venit in cartierul tau.

Anonymous said...

Bine ca te spargi in figuri cu masina... esti o romanca adevarata. Bine ai venit in Bucuresti, iti multumim ca ne faci viata mai scurta.

ionuţ said...

Lovely. Sa tot citesti asemenea lucruri!

diana said...

Pentru anonymous: mai, sa stii ca nu ma laud cu masina. in Bucuresti sunt de cand m-am nascut, iar la incalzirea globala contribuim cu totii, inclusiv tu cand lasi lumina aprinsa sau mai stiu eu ce. si daca te consolaza o sa circul si cu bicicleta, cand o s-o am...ca nu ma dor picioarele.
sper sa te calmezi si sa faci ceva constructiv

Vlad said...

Imi place cartierul tau :)
Scrii frumos, mi-ai adus zambetul pe buze :)

Vara Toamna said...

Şi la mine în cartier e la fel! Decât că eu nu scriu aşa frumos... M-am bucurat să te citesc.

Beatrice said...

si mie mi-a placut foarte mult ce ai scris. mai putin faza cu masina. dar n-ar trebui sa ti le turnam tie pe toate in cap.

mai bine hai sa facem un blog "i hate cars".:)

Sorana said...

Vreau si eu.

runbaby said...

mie nu mi se pare ok faza cu ascultat muzica tare; vad ca sunt singura dubioasa care crede ca e nesimtire sa urle muzica ta (oricare ar fi aceea) in capul altora si ca (aproape) toti romanii gasesc normal ca ce asculta ei sa fie in urechile tuturor celor din jur...

limones said...

Foarte frumos postul. L-am citit in intregime si mi-a placut mai ales pentru ca m-am regasit in ceea ce ai scris.

Costin said...

ma lovesc peste tot de Diana ...am citit ce ai scris despre Filipine...cred ca tot tu ai fost in Myanmar( Birmania) inaintea mea...am gasit multumirile unui ghid din Rangoon si era semnat Diana din bucuresti si parca Mihaela din Brasov...si acum si articolul asta ...felicitari ai un stil deosebit de original...daca ti-e dor de Myanmar sau Filipine intra pe www.costinblog.blogspot.com

Anonymous said...

mi-a placut textul. Si cartierul.

Anonymous said...

da, e fabulos

mihai said...

foarte frumos articolul, l-am citit in omagiu. cum au mai spus si altii, mi-ai pus un zambet maaare pe buze :D. am mai citit si despre trip-ul tau in franta pe liternet.. paris, mon amour...