petrecerea de la fort - the long story


















Din momentul in care am inceput sa gasesc locuri deosebite prin oras, in timpul calatoriilor dupa turnuri, m-am gandit aproape instantaneu ca ele ar trebui folosite cumva de mai multa lume. E poate aici o tendinta de popularizare care ma bantuie uneori, insa am avut mereu impresia ca lucrurile bune trebuie comunicate si celorlalti, desi uneori entuziasmele mele mi-au adus mai mult sacaieli decat bucurii.

Ma tot gandeam la artistii contemporani, care se chinuie in galeriile din oras, in niste spatii care nu au nici un farmec si care ii muzeifica mai mult decat ii inspira. Ma gandeam si la tinerii de varsta mea, care stau ascunsi in spatele paravanelor de blocuri care marginesc bulevardele, torturati de faptul ca nu au unde sa iasa si ce sa vada intr-un loc care le pare construit doar din asfalt si beton.

De aceea, de fiecare data cand gaseam un loc la marginea orasului, unde vegetatia si arhitectura se imbinau intr-un mod fericit intr-un peisaj care poate trimite la imaginarul romantic al ruinelor pierdute in mijlocul unui camp de buruieni, sau la marginea unei paduri, aveam mereu pornirea sa comunic faptul ca locul respectiv exista, incercand sa il dau mai departe altor oameni.

Multi din prietenii mei au interpretat lucrul acesta ca pe o eroare. Explorarea urbana apartine unei elite care stie sa se bucure de locurile speciale si refuza sa le imparta cu toti tinerii razgaiati, aroganti, care iau totul de-a gata fara sa dea nimic in schimb si fara sa zica macar multumesc.

Si intr-o oarecare masura aveau dreptate, insa mereu am trecut peste ideea asta si am adus cu mine tot felul de oameni prin locurile parasite pe care le-am gasit. Am dus un coleg de facultate, cu masina lui ford si cu nevasta lui gravida la statia de epurare din Glina, de langa groapa de gunoi. Am traversat un culoar de cale ferata de langa gara Chitila urmat de o fata pe care o vedeam pentru prima oara, pentru ca voiam sa ii arat fortul in care se facuse o fabrica de mobila. Ma urma reticenta in imbracamintea ei de oras, cu cipici in picioare, incercand sa nu injure, sa se poarte ca o domnisoara, sa nu isi luxeze gleznele alunecand pe pietrele din terasament. Si in serile de sambata si duminica mi-am dus prietenii apropiati in locurile pe care le gasisem de curand.

Intr-adevar, in compania lor m-am simtit cel mai bine, pentru ca veneau cu totii dintr-un background de grafitti, skate sau fotografie si apreciau la adevarata valoare intimitatea oferita de asemenea locuri, visul unic al fiecaruia si chiar compania celorlalti, care amplifica de fiecare data senzatia de libertate pe care ti-o dau locurile parasite.

De aici si pana la a transforma un fort si o biserica in locuri de activitati culturale nu mai era de facut decat un pas. Cu toate astea, aveam nevoie de oameni cu care sa pot face asa ceva. Dupa o plimbare cu Megatiron in jurul orasului, lucrurile au ramas la stadiul de placere imediata, fara sa mearga mai departe. Eu visam, ca de obicei, la evenimente de tot felul organizate in spatiile astea, insa era nevoie de mult mai mult decat de bunele mele intentii pentru a face un lucru concret, dar pentru moment nu se putea mai mult in situatia data.

Nu aveam decat locul, sau locurile. Lipsea continutul evenimentelor, logistica, oamenii care sa organizeze. Intre timp insa, m-am intalnit cu un grup de persoane entuziaste, care organizau un cinematograf mobil si cautau locuri parasite pentru a face niste proiectii. M-am oferit sa ii plimb un pic prin oras ca sa gasim doua locuri mai ferite, in care politia nu ar veni pe capul nostru din prima si care ar avea si o atmosfera speciala, care sa devina un fel de mediu pentru un asemenea eveniment.

Asa am ajuns la Chiajna si la fortul de la autostrada Soarelui. Mai fusesem acolo de foate multe ori si am ales cele doua locuri pentru ca aveam impresia ca sunt cele mai sigure dintre toate cele pe care le gasisem pana atunci. Aveam putin timp la dispozitie, in joia dinaintea primei proiectii ne-am adunat sa strangem baligile din biserica, seara am facut blogul si flyerul si l-am trimis celor catorva oameni pe care voiam sa ii invitam.

















A doua zi cand am deschis messenger-ul am primit linkul de la oameni din lista care nu aveau nici o treaba cu publicul pe care voiam sa il aducem acolo si m-am gandit ca nu o sa mai facem asta a doua oara. La fel s-a intamplat si cu pagina cu flyerul care a ajuns pe un blog, ocazie cu care nu ii multumim autorului pentru publicitatea de care nu aveam nevoie. Dar asta era unul dintre lucrurile inevitabile de fapt, pentru ca Bucurestiul e un oras mic, cu cateva comunitati punctiforme care comunica totul intre ele.

Pana la urma proiectiile de la biserica din Chiajna nu au mai avut loc, din cauza furtunii din seara respectiva. Ne-am concentrat eforturile spre seara de sambata, de la fort. Am mers acolo si am dat cu matura, am agatat de tavan felinare improvizate din sticle de plastic impreuna cu cei care organizau cinematograful mobil si datorita carora toata petrecerea era posibila. Aveau la dispozitie o duba cu sound system, baterii si proiector, incat puteau sa proiecteze si sa puna muzica oriunde.

Asta nu inseamna ca totul a mers struna. La ora 7.45 cand am plecat de la fort cu un alt microbuz sa aducem oamenii de la punctul de intalnire de la capatul tramvaiului, la iesirea pe autostrada am dat nas in nas cu politia rurala. Politistul ne-a controlat masina, a gasit vreo 50 de postere cu Saddo legat la cap, cu un topor plin de sange in mana si ne-a intrebat curios daca nu cumva am pus postere din astea prin fort.

Pe mine toata intamplarea ma cam panicase, pentru ca in spatele nostru, in fort, ceilalti amenajau inca locul, bateau cu ciocanul, n-aveau nici o treaba. Dupa ce ne-a luat datele politistul a plecat, spunandu-ne sa nu ne mai prinda pe-acolo. In momentul ala nu prea imi mai ardea de petreceri ilegale si tot restul. Iar cand am ajuns la capatul tramvaiului am aflat ca numarul 40 fusese deviat, incat a trebuit sa strabatem o buna bucata din cartierul Titan, plin de hartoape, ca sa luam oamenii de la Faur. La intoarcere m-am refugiat in gradina secreta, voiam sa uit de toate aceste obstacole. Lucrurile pornisera si mergeau de la sine. Lumea incepuse sa vina si chiar sa plece, asa cum avea sa fie de fapt toata noaptea.


















Multi dintre cei care au venit acolo asteptau un produs gata de consumat. Din pacate, la capitolul muzica lucrurile au lasat un pic de dorit. Cei pe care ii invitasem sa isi aduca muzica de acasa nu prea au luat asta in serios. Mai mult, nu prea se asteptau sa poata prelua controlul in orice moment, asa ca au lasat lucrurile asa cum erau. Nu si-au dat seama ca ar fi putut sa participe cu orice, daca ar fi vrut, in asa fel incat sa isi insuseasca locul si intamplarea. Si ca noi tocmai asta asteptam din partea lor.

In Bucuresti nu se fac inca petreceri non-profit, unde sa poti sa iti aduci muzica, mancarea si bautura de acasa si probabil ca nu fusesera expusi la o asemenea experienta, incat se asteptau sa plateasca pentru distractie si sa primeasca totul de-a gata, fara sa participe cu ceva la crearea evenimentului. Totusi, multi dintre cei care venisera au cazut direct intr-o sesiune de explorare urbana mai soft, incat umblau pe culoarele fortului uimiti de locul in care ajunsesera.


















Chiar si oamenii de Kristal care ajunsesera acolo, spre exasperarea mea, care ii priveam de pe fort venind si plecand in jeepurile lor, cred ca au simtit ca locul respectiv era special. Ma uitam la ei ca un stapan (nelegitim, de altfel) al locului gandindu-ma ce naiba cauta si astia aici? Aceeasi reactie am avut-o si fata de cei care au venit cu taxiul pana la fort, in mijlocul noptii. Cred ca ramasesem cu gandul la intalnirea cu politistul.

Pana la urma totul a fost foarte safe. Muzica a fost data la maxim pana dimineata si oamenii au iesit pe fort la o bere sau la un vin. Seara nu era nici calda, dar nici racoroasa si luminile de pe autostrada erau aprinse, mergand intr-o parte catre Constanta si in cealalta inapoi catre oras. Cred ca oamenii care au fost acolo, in jur de vreo 150 cu totul, au apreciat in special iesirea din oras si ambianta fortului, un lucru pe care nu il mai vazusera pana atunci.

Pentru noi, cei care am organizat petrecerea, seara de sambata a fost un experiment. Poate ar fi interesant sa mergem mai departe organizand si alte petreceri, in speranta ca si alti oameni se vor activa in timp si vor incepe sa isi creeze propriile lor evenimente, pe care sa le deschida catre un public pe care si-l aleg ei insisi. Puteti vedea mai multe fotografii si un filmulet pe blogul zonei autonome temporare.

11 comments:

Anonymous said...

cine erau cei 3 tipi ff haiosi, care dansau intr-una si aveau o muzica super misto si .... nu vorbeau romana? si cum au ajuns la party?

mie mi-a placut petrecerea si nu am nici un fel de comentariu negativ asa cum am vazut pe alte bloguri despre evenimente precum ursula sau krush...ahhh ba da... misto locatia,dificil de ajuns fara masina.atat.

Anonymous said...

lasa ma ca data urmatoare zicem la lume sa vina cu bicicletele-cel mai simplu si mai sigur asa

l'objet said...

bitter bitter bitter...

poate ca ar trebui sa te bucuri ca au venit si oameni din kristal, poate ca ar trebui sa te bucuri ca s'a creat un buzz legat de acest eveniment, si poate ca cel mai important lucru este faptul ca exista interes pentru genul acesta de iesiri din cele mai neasteptate locuri.

felicitari & keep the hope alive

ps poate putin prea punk proiectiile

Anonymous said...

si care ar fi problema ca s putin prea punk proiectiile? crezi ca traim intr o lume prea soft, sau cum? de ce intotdeauna tre sa ne purtam cu manusi, sa gasim termenii perfecti in asa fel incit sa nu se simta nimeni atins/vizat, sa fim prea putin radicali, in exprimare si viziune,prea putin critici vizavi de tot ce ne modeleaza/influenteaza, in schimb sa o ardem cool si detasat, corect si caldut?

Anonymous said...

cred ca tocma asta vrea sa zica si the long story: ca nimeni nu se astepta sa vina lumea din kristal sau sa vina lumea care de obicei consuma petreceri "de-a gata si contra cost"; iar asta a fost un lucru f bun!
si the long story mai zice ca ar fi excelent ca tot mai multa si diferita lume sa inceapa sa creeze acest gen de evenimente; iar oameni pe care petrecerile "de-a gata" ii separa in kristal-people, embryo-people, the mission-people, graff-people etc sa ajunga sa faca petreceri impreuna, mult mai deschise si in care fiecare sa contribuie cu cate ceva.
si, de ce nu, la aceste "ocazii" sa se renunte la unele accesorii de care am devenit deja prea dependenti, precum masini, tzoale festive, atitudine cool sau neimplicarea.
ramane de vazut cum se va intampla asta...

Anonymous said...

despre proiectiile mai mult sau mai putin "punk":

ele voiau sa spuna cat mai concentrat si mai "strong" lucrurile spuse pe larg aici

scopul lor era sa-i atinga pe cei mai multi dintre cei veniti si sa-i faca sa se gandeasca macar cateva clipe, la niste lucruri pe care ne-am obisnuit sa nu le mai gandim deloc: ce facem cu timpul nostru liber, ce facem cu spatiul din jurul nostru, ce facem cu banii si necesitatile noastre, cum ramane cu creativitatea si libertatea (in sensul poetic-idealist al cuvantului)??!

daca lucrurile astea nu ar fi fost spuse in nici un fel, oamenii ar fi venit si plecat de la petrecere asa cum vin si pleaca de la orice eveniment "de-a gata". bine, s-ar fi prins toti ca e un experiment si ca e putin altceva, mai "underground", dar nu ar fi prins ideea mai profunda din spatele lucrurilor.

si tocmai, ca ideea asta poate duce la evenimente tot mai tari, de fapt la un alt mod de a valoriza timpul, spatiul si relatiile sociale - folosind "divertismentul" ca instrument social :)

Anonymous said...

cine erau tipii aia? totusi...

Anonymous said...

da nici nu conteaza asa mult cine erau tipii aia, nici cine eram fiecare, ce nationalitate sau identitate aveam. iar muzica era a mai multora :).

ok, ca sa te lamuresti, unul dintre acesti tipi misteriosi era dintre "organizatori" - hai sa ne numim asa.

l'objet said...

nu am criticat mesajul, ci modul in care a fost transmis transmis.

abordarea 'in your face' nu mai are valoarea protestatara pe care o avea alta data. persoanele care vin la aceste iesiri 'alternative' sunt mai receptive la niste stimuli ceva mai discreti decat un ecran alb + scris negru, bold (desi poti spune oricand ca agresivitatea proiectiei mergea mana in mana cu agresivitatea locului).

parerea mea este ca acest tip de comunicare poate foarte usor sa se intoarca impotriva sa, mai exact forma ajungand sa anuleze continutul. daca te deranjeaza o reclama, automat capeti o aversiune si fata de produs. i mean come'on, 'tineri cool cu buzunarul full'? credeti ca genul asta de afirmatii va ofera 'street cred.'? daca da, inseamna ca aveti o parere foarte proasta (si gresita) despre oamenii care vin la astfel de petreceri

Anonymous said...

poate ca ai si tu dreptate...ce sa zic...asta a fost inspiratia/viziunea noastra de moment, n-a venit nimeni de acasa setat sa scrie texte din windows cu bold :)), nici nu ne trecuse vreodata asta prin cap, poate ca locul ne-a transmis asta...si oricum oricine ar fi putut sa scrie ce vroia, de exemplu "care-mi da ma o bere?" :)

Anonymous said...

stiu o locatie in BV in care ar merge asa ceva...daca va bate gandul let me know